Preşedintele CJ Tulcea susţine că în Delta Dunării se pescuieşte legal şi că bursa peştelui reprezintă o soluţie pentru pescarii profesionişti, care nu vor mai fi condiţionaţi de proprietarii cherhanalelor la achiziţionarea peştelui. Victor Tarhon s-a întâlnit ieri cu pescarii din Deltă, care sunt nemulţumiţi de noua lege a pescuitului şi de braconaj.
„Pescarii sunt de acord să devină propriii lor stăpâni, să îşi valorifice produsul muncii lor, vor bursă de peşte, dar nu sunt de acord cu cuantumul fix stabilit pentru taxa de autorizare. (...) Se întrevede posibilitatea ca, pe baza unor raportări corecte, să existe o nuanţă în ceea ce priveşte această taxă - astfel, va exista o sumă fixă plătibilă o dată cu eliberarea autorizaţiei, iar la finele anului, prin septembrie, atunci când se termină socotelile în ale pescuitului, după ce se vor primi de la pescari raportările privind capturile pe specii, va exista cel mai probabil un procent. Cine a muncit mult va plăti mai mult, dar va avea şi venituri mai mari, iar cine a muncit mai puţin va plăti mai puţin", a declarat, preşedintele CJ pentru Romania Libera, după întâlnirile cu pescarii din Deltă.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News