Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Pretul alimentelor ar putea sa scada in doua luni
Ordonanţa de urgenţă care va transpune principalele prevederi ale Codului de Bune Practici din retailul cu produse agroalimentare va intra în vigoare în 2-3 săptămâni, iar efectul asupra preţurilor, respectiv ieftiniri, va fi vizibil după apariţie, potrivit ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu.
Sârbu a arătat că a solicitat ca proiectul să fie finalizat în maxim trei zile, iar ordonanţa de urgenţă ar putea intra în vigoare în două-trei săptămâni, având în vedere toate procedurile de avizare, informeaza Mediafax.
Întrebat când vor fi vizibile efecte asupra preţurilor, ministrul a răspuns că după apariţia actului normativ, menţionând că preţurile alimentelor în marile lanţuri de magazine ar putea scădea în circa o lună.
Ilie Sârbu s-a întâlnit marţi cu reprezentanţi ai retailerilor şi producătorilor pentru a discuta pe marginea legiferării codului. Ministrul a venit însă la întâlnire cu un proiect de ordonanţă despre care comercianţii şi furnizorii au afirmat că nu corespunde cu ceea ce au convenit anterior, la negocierile de anul trecut. De altfel, aceştia vedeau pentru prima oară documentul, care nu le fusese transmis înainte de întâlnire.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"Nu poţi să faci o întâlnire şi să vii cu temele nefăcute. E o scăpare, o delăsare, sunt foarte multe lucruri de ordin administrativ, pe care le vom rezolva", a spus Sârbu, referindu-se la greşeala angajaţilor din subordine, care au elaborat un document în neconcordanţă cu negocierile de anul trecut, care nici măcar nu a fost transmis participanţilor anterior întâlnirii, pentru ca aceştia să vină pregătiţi cu puncte de vedere.
La rândul său, preşedintele patronatului Romalimenta, Sorin Minea, a afirmat că forma proiectului prezentată de minister este foarte ambiguă şi greu de aplicat.
"Nu se impune nimic nici pentru o parte, nici pentru alta. Practic cel care avea putere mai mare de negociere, hai să nu spunem cine, va impune absolut orice clauză doreşte, la fel ca înainte. Nu s-a schimbat nimic", a spus Minea.
Ministrul a admis că a venit la întâlnire crezând că forma actualului proiect este cea negociată şi şi-a cerut scuze de mai multe ori.
"Eu am venit la această întâlnire convins fiind că lucrurile sunt clare. Acum constat că nu sunt clare, sunt chiar încurcate.(...) Acum cu toţii constatăm că ceea ce dumneavoastră aţi discutat anul trecut, în octombrie sau în noiembrie, nu se regăseşte în ordonanţa noastră. În aceste condiţii trebuie să revenim la ce aţi stabilit atunci", a explicat Sârbu.
Astfel, discuţiile dintre retaileri şi producători au avut loc, după plecarea ministrului, pe proiectul asupra căruia s-au înţeles la finele lui 2008, şi nu pe proiectul propus marţi de Ministerul Agriculturii, iar cele două părţi se vor întâlni din nou vineri.
La sfârşitul discuţiilor, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Cătălin Roşculete, a arătat că noul proiect de act normativ va fi gata vineri, iar aplicarea acestuia va duce la ieftinirea produselor.
Adrian Manolache, secretar general al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) a arătat însă că preţul de la raft al produselor nu depinde doar de taxele reclamate de producători.
Pe de altă parte, Sorin Minea a susţinut că preţurile vor scădea şi vor fi diferite în funcţie de cheltuielile fiecărui lanţ de magazine, prin definirea preţului de achiziţie.
El a arătat că preţurile pot scădea cu până la 30% în două-trei luni de la aplicarea ordonanţei de urgenţă. Totodată, preşedintele Romalimenta a reamintit despre negocierile referitoare la stabilirea unor termene de plată mai scurte, în care magazinele să plătească marfa furnizorilor.
Minea a reafimat că TVA la alimente ar trebui redusă, în condiţiile în care această taxă conduce la preţuri ridicate şi la creşterea pieţei negre.
Producătorii şi retailerii au semnat în luna iulie a anului trecut Codul de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, iar documentul a intrat în vigoare după ce Consiliului Concurenţei a anunţat că nu încalcă legislaţia specifică.
Autor:
Dragos Serban
Newsletter gratuit
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News