Principalele simptome ale carenţelor de nutriţie la plantele de cultură

carente de nutritie la plantele de cultura

Bolile de nutriţie la plantele de cultură evidenţieză lipsa unuia sau mai multor elemente din sol care sunt indispensabile bunei sănătăţi a plantelor; ele fiind preluate prin sistemul radicular. Există însă şi cazuri, ca la Leguminoase, de utilizare a azotului necesar din aer. Plantele pentru a fi în plină sănătate trebuie să aibă în sol şi subsol toate condiţiile fizice şi chimice ce pot determina solubilizarea elementelor sau fixarea acestora. Carenţele adesea predispun plantele la atacul dăunătorilor vegetali şi animali sau a produselor toxice din atmosferă, cum ar fi fumurile industriale, diferite gaze.
CARENŢA DE AZOT (N) – Lipsa azotului duce la deficienţe de creştere, frunzele devin subţirii, verde-gălbui, în primele stadii ale carenţei, apoi roşiatice, gălbui; mai multe frunze cu peţiolul acestora îmbătrânesc, diminuându-se vitalitatea plantei, înfloritul şi fructificarea. CAUZE: se manifestă mai ales pe solurile uşoare şi nisipoase, sărace în materie organică, acide ce provoacă carenţe. Excesul de umiditate determină activitatea slabă a bacteriilor din sol (Azotobacter sp.) asupra descompunerii materiilor organice şi nitrifiocarea azotului. COMBATERE: aplicarea de îngrăşăminte azotoase adecvate, iar în cazul unor necesităţi rapide se va pulveriza uree, astfel: la cereale 5-7 %, pomi 0,8 % (repetare după înflorire) etc. Pentru creşterea activităţii bacteriilor din sol se va proceda la drenarea apei la terenurile unde este cazul.

CARENŢA DE FOSFOR (P) – MANIFESTARE: în general simptomele sunt asemănătoare cu cele de la azot. Frunzele sunt drepte şi mici, au culoarea închisă cu o tentă albastră-verzuie, purpurie pe pedicel, uneori şi pe limb, necroze pe marginea acestuia; desfrunzire prematură; întârzierea înmuguririi şi a înfloririi; Seminţele ce acumulează mai mult fosfor sunt mai puţine şi de altă mărime. CAUZE: P aflat în sol sub formă organică sau minerală este mai mult sau mai puţin asimilabil de către rădăcini; P este foarte bine fixat de sol, migrarea în plante fiind dificilă mai ales în solurile grele, argiloase ce au putere mare de fixare. In solurile acide se află sub formă de fosfat de Fe insolubil. In solurile alcaline căldura determină blocarea fosforului, pe când ploile abundente şi frecvente spală fosforul din sol. COMBATERE: la solurile acide se va aplica fosfat bazic, mineral, praf de oase, zgură de defosforizare; La cele neutre şi alcaline fosfat solubil în apă (superfosfat); aplicarea se va face cât mai aproape de rădăcina plantelor. La viţa de vie şi pomi se va face o arătură adâncă în care se repartizează îngăşemânt fosfatic.

CARENŢA DE POTASIU (K) – MANIFESTARE: se observă mai ales la ţesuturile bătrâne; plantele devin sensibile la dăunătorii vegetali; scade producţia, indiferent de planta la care se manifestă. CAUZE: insuficienţa K în solul respectiv, care este prezentă mai ales în terenurile nisipoase, umede şi calcaroase. Surplusul de K este fixat de solurile argiloase şi grele. COMBATERE: aplicarea de îngrăşeminte cu K, deoarece la recoltare se scoate din tarla foarte mult potasiu ce se află în plante. Culturi sensibile: tutunul, cartoful, sfecla, pajiştile dirijate (artificiale), legumele. La coacăz, zmeură se aplică sulfat de K, de asemenea pentru tutun pentru a avea o combustie bună în loc de clorură de K (sare); pentru livadă se aplică prin stropire o soluţie de 2 % de sulfat de K. Tratamentele exagerate duc la carenţe de Magneziu.

CARENŢA DE MAGNEZIU (Mg) - MANIFESTARE: apare clorozarea frunzelor sau dungi evidente necrozate, întâi la frunzele bătrâne apoi la cele tinere datorită migrării ionului de Mg spre centru de creştere. La pomi se manifestă prin căderea prematură a frunzelor. CAUZE: perioadele ploioase de lungă durată spală Mg din sol; excesul de K di n sol; deficitul de N determină dezechilibrul de Mg; de asemenea pH-ul mic, cantitatea mică de humus şi N.

Cantitatea mare de K în sol crează deficit de Mg. COMBATERE: aplicare de amendamente cu calcar dolomitic, Mg calcinat sau ca sulfat de Mg, Sulfat dublu de K şi Mg. In cazuri de urgenţe se va aplica Sulfat de Mg prin stropire la frunze în soluţie de 2 % (în caz de nevoie tratamentul se va repeta după 10 zile). Tratarea cu îngrăşăminte cu K pentru reglarea echilibrului K/Mg.

CARENŢA DE BOR (B) – MANIFESTARE: La plantele lipsite de acest element manifestările variază de la o specie la alta, apărând însă la toate închirciri datorate deficienţei de creştere, clorozarea frunzelor tinere, ruginirea acestora şi în final stricarea fructelor cauzată de necrozarea părţii interioare. CAUZE: solurile uşoare, nisipoase, spălările intervenite datorită ploilor; pe solurile alcaline, turboase sau calcaroase deoarece calcarul determină incapacitatea plantelor de asimilare a microelementelor de către rădăcini; în anii cu primăveri ploioase urmate de secetă. COMBATERE: Pe terenurile calcaroase la plantele din marea cultură se va aplica 20-25 kg/ha Borax, înainte de semănat sau după răsărirea plantelor sau se vor administra îngrăşeminte ce conţin Bor, însă în următorul an nu se va mai administra Bor deoarece excesul devine toxic. In pomicultură se va aplica prin pulverizare acid boric în concentraţie de 0,2 % pe frunze (1 tratament înainte de înflorire şi 2 tratamente după înflorire la un interval de 10 zile).

CARENŢA DE CUPRU (Cu) – este de importanţă mai mică, manifestăndu-se mai ales pe terenurile noi cultivate; foarte spălate, nisipoase, turboase, sărace în materii fertilizante, terenuri înierbate. COMBATERE: tratamente cu fungicide cuprice pot preveni carenţa.

CARENŢA DE FIER (Fe) – MANIFESTARE: clorozarea bagajului foliar, deoarece Fe este indispensabil la formarea pigmenţilor. CAUZE: apare pe terenurile cu solurile neutre şi alcaline bogate în Ca, Fe nu este asimilat de rădăcini, în cazurile de administrare sau existenţă în sol a unei cantităţi mai mari de fosfor, Fe devine insolubil nemaiputând fi asimilat de rădăcini, chiar şi în cazul terenurilor acide; de asemenea Ca excesiv provoacă şi el insolubilitatea Fe apărând clorozarea frunzelor, însă manifestarea este mai pregnantă pe terenurile nisipoase care adesea cer calcar. De reţinut faptul că, carenţa de Kaliu agravează cloroza determinată de Fe, ce poate apărea şi pe ternurile cu multă substanţă organică, ne omiţând faptul că umiditatea excesivă poate determina şi ea cloroze.

Manifestându-se mai ales la viţa de vie, pomi, zmeur, căpşuni. COMBATERE: efecte rapide au aplicările de săruri de Fe. La vie şi pomi se aplică prin pulverizare sulfat sau citrat de Fe în concentraţie de 0,3 %, la sfârşitul perioadei de înflorire, repetându-se după 10 zile. De reţinut faptul că tratamentul respectiv nu are eficacitate foarte îndelungată, fiind necesară aplicare şi în anul următor. Se pot aplica tratamente şi cu sare organică de Fe stabilă, în doză de 20-2000 g/pom, încorporându-se în sol; concentraţia variază în funcţie de vărsta pomilor. O metodă eficace este şi aceea de-a lăsa sub pomi iarba cosită sau administrarea de gunoi de grajd.

CARENŢA DE MANGAN (Mn) –MANIFESTARE: clorozarea frunzelor, uneori chiar şi necrozarea acestora. Se manifestă mai ales la pomi, cereale şi la culturile de câmp înburuienate. Simtomele apar mai ales în perioadele cu umiditate excesivă. CAUZE: terenuri humificate, uşoare şi permeabile cu pH peste 6,5 până la alcalin, soluri turboase, acide cu amendamente exagerate de calcar, folosirea de nămoluri nefermentate în pomicultură pe terenuri nisipoase aluvionare calcaroase; aerisirea solului favorizează carenţa. COMBATERE: Mn şi Fe devin insolubile în terenurile cu calcar activ. Pe terenurile uşoare puţin alcaline se va aplica sulfat de mangan în doză de 100 kg/ha; pulverizări pe frunze cu soluţii ce au Mn la începutul vegetaţiei, astfel: la cereale 4 %; sfecla de zahăr şi cea furajeră 3 %; pomi 0,3 % iar la cartof maximum 0,5 %. Se pot utiliza şi îngrăşeminte cu reacţie acidă ca de exemplu sulfat de amoniu şi superfosfat.

CARENŢA DE MOLIBDEN (Mo) – Mo intervine în procesul de reducere al nitraţilor în amoniac ca cofactor. Plantele leguminoase asigură fixarea azotului de către Azotobacter sp. ce se află în nodozităţile rădăcinilor. SIMPTOME: la leguminoase apare deficienţă de azot, o paloare a bagajului foliar, se reduce creşterea plantelor. CAUZE: Spre exemplu la conopidă apare pe solurile acide, sau aplicare de tratamente cu îngrăşăminte cu azot sub formă de nitrat. De reţinut faptul că Mo este insolubil în mediu acid spre deoasebire de alte element care se blochează în mediu alcalin şi calcaros. COMBATERE: se va aplica Na pe terenuri cu pământuri minerale, 2 kg/ha Molibdat de sodiu: Pe terenurile cu soluri humificate, mai acide se va dubla doza.

CARENŢA DE ZINC (Zn) – MANIFESTĂRI: se manifestă mai ales la pomi prin apariţia de dungi galbene pe frunzele bătrâne, mugurii se opresc din creştere transformându-se într-o rozetă. Astfel de manifestări se pot observa şi la tutun, porumb, cereale păioase. CAUZE: apare mai ale pe solurile foarte acide însă uneori şi pe solurile foarte alcaline; solurile cu mult fosfat insolubilizat ce au Zn dau fosfatul de zinc, de asemenea în cazurile solurilor cu humus foarte ridicat, pe solurile foarte calcaroase sau în cazurile când s-a aplicat o cantitate prea mare de gunoi de grajd. COMBATERE: Nu se vor aplica săruri de Zn la sol. La pomi, după înflorire se va stropi cu Sulfat de Zn 1 % neutralizat cu 0,5 % lapte de var (amestecul se va face înainte de stropire).