Producţia de grâu va scădea la mai puţin de jumătate faţă de nivelul prognozat la începutul anului, din cauza ploilor din ultimele săptămâni, care au compromis o parte importantă a culturilor agricole, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli (LAPAR).
“Din cauza ploilor din ultimele săptămâni, producţia agricolă va scădea în acest an. Va fi un dezastru”, a spus Sitaru.
El a adăugat că în sudul şi estul ţării grâul nu a putut fi recoltat din cauza ploilor.
“Anul trecut am avut o producţie de grâu de circa 3.000 de kilograme la hectar. Pentru acest an estimam circa 4.000 de kilograme, dar dacă ploaia s-ar opri acum, am realiza maxim jumătate din estimări”, a afirmat Sitaru.
Preşedintele LAPAR afirmă că, dacă ploile vor continua, producţia agricolă riscă să fie compromisă în totalitate.
Potrivit preşedintelui ligii agricultorilor, şi cultura de rapiţă este afectată şi nu s-a putut recolta din cauza umidităţii.
De asemenea, şi culturile de orz sunt afectate, în unele zone chiar în proporţie de 100%.
“Această scădere drastică a producţiei va avea ca efect falimente pe capete. Alternativa este importul de cereale, iar după cum evoluează cursul leu-euro, se va scumpi tot în acest an”, a estimat Sitaru.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
“Anul trecut am avut o producţie de grâu de circa 3.000 de kilograme la hectar. Pentru acest an estimam circa 4.000 de kilograme, dar dacă ploaia s-ar opri acum, am realiza maxim jumătate din estimări”, a afirmat Sitaru.
Preşedintele LAPAR afirmă că, dacă ploile vor continua, producţia agricolă riscă să fie compromisă în totalitate.
Potrivit preşedintelui ligii agricultorilor, şi cultura de rapiţă este afectată şi nu s-a putut recolta din cauza umidităţii.
De asemenea, şi culturile de orz sunt afectate, în unele zone chiar în proporţie de 100%.
“Această scădere drastică a producţiei va avea ca efect falimente pe capete. Alternativa este importul de cereale, iar după cum evoluează cursul leu-euro, se va scumpi tot în acest an”, a estimat Sitaru.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News