Tocmai când Guvernul Boc se străduia să ne convingă că e gata să-i dea crizei de cap, optimismul electoral al Executivului se clatină sub lovitura prognozei meteo: anul acesta vom avea secetă.
Asta înseamnă recolte proaste, deci mai multe importuri de cereale, legume şi fructe. Se estimează deja o pagubă de câteva procente din PIB. Da, ploaia (sau lipsa ei) afectează considerabil economia naţională. La fel ca în urmă cu 100 de ani, când Carol I îşi nota zilnic în jurnalul personal starea vremii. Agricultura românească nu pare să fi evoluat prea mult de atunci.
România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care 10 milioane sunt terenuri arabile. Peste 45% din populaţia ţării locuieşte la sate. Circa 30% din populaţia activă lucrează în agricultură. Un procent enorm faţă de media europeană, de numai 5,6%. Şi totuşi, aproape 40% din terenurile cultivabile sunt pârloage. Un adevărat paradox.
La fel de îngrijorător este faptul că, în ciuda unui potenţial remarcabil, producţia agricolă românească nu a reuşit până acum nici măcar să se apropie de cotele negociate cu Uniunea Europeană. Responsabilii pentru dezastrul agriculturii româneşti nu trebuie căutaţi în afara graniţelor, ci printre aleşii neamului. Puţini politicieni postdecembrişti au ratat vreodată ocazia să-şi declare public dragostea nepieritoare pentru ţărănimea română.
Citeste mai mult in Jurnalul National

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care 10 milioane sunt terenuri arabile. Peste 45% din populaţia ţării locuieşte la sate. Circa 30% din populaţia activă lucrează în agricultură. Un procent enorm faţă de media europeană, de numai 5,6%. Şi totuşi, aproape 40% din terenurile cultivabile sunt pârloage. Un adevărat paradox.
La fel de îngrijorător este faptul că, în ciuda unui potenţial remarcabil, producţia agricolă românească nu a reuşit până acum nici măcar să se apropie de cotele negociate cu Uniunea Europeană. Responsabilii pentru dezastrul agriculturii româneşti nu trebuie căutaţi în afara graniţelor, ci printre aleşii neamului. Puţini politicieni postdecembrişti au ratat vreodată ocazia să-şi declare public dragostea nepieritoare pentru ţărănimea română.
Citeste mai mult in Jurnalul National
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News