Exclusiv
Publicat in: Stiri
Procurorii anticorupţie din Braşov i-au trimis în judecată de Lorincz Andras, administrator la SC „FRIGOS POMMES" S.R.L - Chilieni şi asociat şi administrator de fapt al S.C. „IMPORT - EXPORT LARAPINTA" S.R.L. Chilieni, şi pe Imreh Ildiko, angajată la SC „LARAPINTA IMPORT EXPORT" S.R.L., Chilieni în funcţia de contabil şi asociat unic şi administrator al S.C. „MINI MARIKO" S.R.L.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori „ la data de 2 februarie 2007, s-a încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.) şi S.C. „FRIGOS POMMES" S.R.L. contractul cadru prin care societatea administrată de inculpatul Lorincz Andras a beneficiat de finanţare nerambursabilă SAPARD pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Înfiinţare unitate de depozitare şi procesare cartofi, în localitatea Chichiş, judeţul Covasna". În vederea obţinerii acestei finanţări, la data de 11 decembrie 2006, inculpatul Lorincz Andras, în calitate de administrator al S.C. „FRIGOS POMMES" S.R.L., a folosit şi prezentat la A.P.D.R.P. două declaraţii false în care a consemnat, contrar realităţii, că nu avea niciun fel de legături de rudenie sau alte interese de orice natură cu firmele ofertante participante la licitaţiile organizate de S.C. „FRIGOS POMMES"S.R.L. în vederea derulării proiectului. Totodată, inculpatul a declarat pe proprie răspundere că achiziţiile au fost efectuate în mod corect, neexistând conflict de natură să influenţeze decizia de atribuire a contractului de achiziţie, în condiţiile în care licitaţiile au fost câştigate de S.C. „MINI MARIKO" S.R.L., firma inculpatei Imreh Ildiko care deţinea, în acelaşi timp, funcţia de contabil la societatea beneficiară a fondurilor. Astfel, Imreh Ildiko a făcut demersurile necesare pentru ca societatea sa să îndeplinească cerinţele legale pentru obţinerea de fonduri SAPARD şi a semnat toată documentaţia pentru a da aparenţa de legalitate a selecţiei de oferte".

În această modalitate, S.C. „FRIGOS POMMES" S.R.L. a obţinut pe nedrept suma totală de 3.342.764,65 lei (aproximativ 988.983 euro) din bugetul general al Comunităţii Europene şi din bugetul de stat al României.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h


De asemenea, la data de 1 martie 2007, A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă şi S.C. „LARAPINTA IMPORT EXPORT" SRL, în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul Lorincz Andras, au încheiat contractul de finanţare nerambursabilă pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Finalizare construcţie pensiune turistică în zona Simeria - Sf. Gheorghe, judeţul Covasna", finanţat din fonduri SAPARD. „În acest context, în lunile octombrie 2006 şi februarie 2007, Lorincz Andras, în calitate de asociat şi administrator de fapt al S.C. „LARAPINTA IMPORT EXPORT" SRL şi responsabil de proiect, a depus la A.P.D.R.P. mai multe declaraţii şi documente false (procesele verbale de adjudecare a ofertei câştigătoare), în condiţiile în care aceeaşi firmă a inculpatei Imreh Ildiko a fost desemnată să efectueze serviciile de construcţii şi achiziţii mobilier. Pentru a crea aparenţa de legalitate, Imreh Ildiko a semnat toate documentele necesare şi a acceptat ca lucrările să fie efectuate sub controlul lui Lorincz Andraş", mai spun procurorii.

Citeste mai mult in Adevarul

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Seful echipei de control de la APDRP suspectat de implicare in frauda cu fonduri europene de la Brasov
Seful echipei de control de la APDRP suspectat de implicare in frauda cu fonduri europene de la Brasov
Cum era de asteptat, au aparut noi amanunte in cazul fraudei cu fonduri europene anchetate de...
Peste 2000 de proiecte depuse pentru costructia de pensiuni turistice
Peste 2000 de proiecte depuse pentru costructia de pensiuni turistice
Valoarea fondurilor nerambursabile solicitate prin aceste proiecte, depuse la Oficiile Judetene ale...
Brasovenii se asteapta la scaderea pretului carnii de miel, in zilele urmatoare
Brasovenii se asteapta la scaderea pretului carnii de miel, in zilele urmatoare
Carnea de miel se va vinde in toate pietele autorizate, la preturi care variaza intre 12-13 lei un...
FONDURI EUROPENE: Comisia Europeana a inchis conturile SAPARD pentru anul 2008 fara vreo corectie financiara
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) anunta, printr-un comunicat, ca a...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton