Publicat in: Stiri
Seful MADR a declarat razboi mafiei fructelor
Acesta a declarat recent ca isi mentine intentia de sustine elaborarea unei legislatii care sa permita monitorizarea prin GPS a camioanelor cu marfa care tranziteaza Romania.
Intr-o interventie televizata avuta la inceputul acestei saptamani, Achim Irimescu a subliniat ca trebuie gasite solutii pentru a combate mafia fructelor. Acesta a reluat declaratia facuta in decembrie 2015, prin care a atentionat ca populatia este otravita de multe produse care ajung in Romania din tari din Uniunea Europeana.
 
„Din pacate, o parte dintre produele pe care le consumam sunt otravite. Sunt o serie de produse care vin si din alte state si care nu respecta normele europene. In 2012 chiar am identificat un numar de camioane care veneau cu grapefruit din Turcia, fructe care aveau limita de pesticide depasita. Deci otrava. Produsele chimice care pot fi utilizate in Uniunea Europeana sunt produse mai scumpe, pentru ca au alta calitate. Am declansat controlul la frontiera al fructelor si legumelor care vin din alte state pentru a stopa astfel de transporturi. Noi avem autoritatea Sanitar-Veterinara care efectueaza controlul. Dar nu ne putem face mari iluzii, pentru ca doar 10% din fructele si legumele care intra in Romania se pot controla potrivit legislatiei UE. In acest context, raspunsul este foarte clar: analiza de risc si sistematic controale. Analiza de risc trebuie facuta de autoritatea Sanitar-Veterinara. Si nu s-a facut pentru ca trebuie sa ai oameni capabil sa faca astfel de analize”, a declarat ministrul Agriculturii.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze


Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...

Oferta Speciala
valabila 48h

Acesta a mai precizat ca, potrivit legislatiei, autoritatile nu pot controla transportatorii care sunt in tranzit prin Romania, aceasta fiind una dintre probelemele care necestia o solutie urgenta.
 
„Si mai este un aspect care trebuie subliniat. Sunt camioane care declara ca sunt in tranzit, trec sigilate si se desigilieaza in tara. In Romania nu ai voie sa controlezi un camion care nu se opreste cu transportul in tara noastra. Si de aceea am propus acum cativa ani sa le urmarim prin satelit sau prin GPS ca sa fim siguri ca nu descarca in Romania. Insa, pentru asta trebuie modificata legea. Pana acum nu s-a modificat”, a explicat Achim Irimescu.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

APIA: Controale in ferme
APIA: Controale in ferme
Controlul prin monitorizare reprezinta o procedura de observare, de urmarire si de evaluare...
MADR: O noua aprobare a pesticidelor neonicotinoide
MADR: O noua aprobare a pesticidelor neonicotinoide
WWF Romania - Fondul Mndial pentru Natura impreuna cu Federatia Asociatiilor Apicole din Romania...
Controale APIA pe teren. Inspectorii se pregatesc sa vina in ferme
Controale APIA pe teren. Inspectorii se pregatesc sa vina in ferme
"Toate cererile depuse in aplicatia IPA Online au fost importate in baza mare de date IACS...
ANSVSA intensifica toate controalele la oua si carne de pasare
ANSVSA intensifica toate controalele la oua si carne de pasare
"ANSVSA a dispus in urmatoarea perioada controale pe tot segmentul carne, pasare si oua...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.