În aceste zile a început la Avrig derularea primei acţiuni a proiectului “Culturi alimentare şi energetice”, proiect comun al GAL Pays Sud de St-Brieuc din Franţa şi Asociaţia GAL Ţara Oltului din Avrig.
Proiectul “Culturi alimentare şi energetice” se desfăşoară pe o durată de doi ani, respectiv 2010 şi 2011. Prima componentă a acestei acţiuni comune aparţine culturilor energetice şi se concretizeaza prin înfiinţarea unei culturi experimentale de miscanthus la Avrig. Mai exact este vorba de 4 sortimente din această cultură dar şi de formarea unui grup de agricultori pentru plantarea, întreţinerea şi recoltarea miscanthusului. Finanţarea acestei culturi se va face de Consiliul Local Avrig în proporţie de 20 la sută şi de partenerii francezi şi cei de la Leader, în proporţie de 80 la sută. „Cultura de miscanthus ce se va înfiinţa la Avrig se doreşte a fi sursă de material săditor, de la care se vor alimenta viitoare culturi pe suprafeţe destinate să asigure materia primă pentru energie regenerabilă pe diverse sisteme”, a explicat primarul Arnold Klingeis.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News