Bugetarii din Timis cer demisia Guvernului si nu accepta punerea in aplicare a masurilor de reducere a lefurilor cu 25% sau a locurilor de munca. Stefan Gogosanu, liderul filialei Timis a Cartel Alfa, a declarat ca la ora actuala exista contracte de munca semnate intre angajatori si angajati, care prevad o anumita salarizare, iar orice modificare unilaterala este ilegala, in virtutea prevederilor Codului Muncii.
“Trebuie sa existe o negociere cu salariatii, altfel totul este ilegal. Bugetarii, oricum, au pierdut deja mult din venituri iar nemultumirea lor este foarte mare”, a declarat Gogosanu. Una dintre categoriile bugetare cele mai afectate de reducerile salariale este cea a functionarilor publici din administratiile locale, care au pierdut deja sporuri de 75%, astfel ca ei sunt decisi sa nu mai accepte nicio scadere a lefurilor. “Daca guvernantii isi pot permite dintr-un salariu de 800 de lei sa traiasca, sa-si plateasca intretinerea, darile catre stat, hrana si toate cele necesare, ne mai gandim si, atunci, poate vom putea trai si noi”, a declarat Tiberiu Negrei, vicepresedintele Federatiei Nationale a Sidicalistilor din Administratia Publica si liderul sindicalistilor din Primaria Timisoara si administratiile locale timisene.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News