TRITICALE. Bolile şi dăunătorii din cultura de triticale

Triticale este un hibrid de grâu și secară. Plantele de triticale, după aspectul lor general, se aseamănă mai mult cu grâul. Sunt mai robuste și mai viguroase, cu spice mari cu multe spiculețe. În cadrul speciei întâlnim o diversitate morfologică foarte largă. Rădăcina este faciculată. Sistemul radicular este alcătuit din trei tipuri de rădăcini: radicule embrionare; rădăcini adventiv-embrionare și rădăcini adventive.
Bolile cel mai des întâlnite la cultura de triticale sunt:

Fuzarioza spicelor de secară, care poate produce pagube însemnate în ani favorabili, pierderile sunt în medie de 3% dar în ani ploioşi se poate ajunge la pierderi de peste 50%.

Septorioza secarei – această boală se manifestă pe frunze sub formă de pete neregulate, la început brune, după care devin cu centrul albicios şi marginea brună. Frunzele care sunt atacate mai tare se uscă şi cad.

Tăciunele spicelor - atacă spicele în porţiunea lor bazală, spiculeţele atacate sunt mai albicioase şi rămân sterile.

Mălura secarei - spicele atacate de această boală sunt mai scurte şi mai subţiri decât cele sănătoase, iar spiculeţele mai răsfirate, iar boabele sunt mai mici şi de culoare brună-cenuşie.

Rugina brună - este foarte răspândită, fiind prezentă în toate lanurile de triticale, când lanul este infestat puternic cu acest patogen, pierderile pot depăşi 10% din producţie. Plantele atacate sunt slab dezvoltate, scurte, înfrăţesc mai slab, iar frunzele se uscă mai repede decât cele sănătoase.

Dăunătorii problemă din cultura de triticale
Viermii sârmă - la fel ca şi cultura de grâu, culturile de triticale sunt atacate atât boabele aflate în curs de germinare, cât şi rădăcinile plantelor abia răsărite.

Numeroase specii de gândaci pocnitori se întâlnesc în Europa, Siberia, Asia Centrală, Orientul Apropriat şi Mijlociu precum şi în America de Nord. În condiţiile de la noi cele mai dăunătoare specii de Agriotes spp. sunt: A. Obscurus, A. Lineatus, A. Ustulatus.

Gândacii pocnitori iernează în sol, insectele adulte şi larvele de diferite vârste, adulte se găsesc într-o lojă formată din grăunciori de pământ. Prin lunile martie-aprilie adulţii ies la suprafaţa solului, ducând o viaţa nocturnă, foarte rar pot fii întâlniţi şi ziua, spontan ei se întâlnesc în zilele însorite pe diferite plante cultivate. Ei depun ouăle de regulă în preajma locurilor unde au apărut.

Femelele hibernante nu au organele sexuale maturizate. Regimul alimentar fitofag al adulţilor se manifestă prin ciuruirea frunzelor, fără a produce pagube în această fază, se hrănesc cu elemente din inflorescenţele de umbelifere din flora spontană. Copulaţia are loc în decursul luni mai, până la finele lunii iunie, ouăle sunt depuse în crăpăturile solului la câţiva cm. adâncime, izolate sau în grup de câte 5-20, adesea în şiruri de 3-4 bucăţi. O femelă poate depune până la 200 de ouă, ele preferă terenurile înerbate cu graminee şi leguminoase, deoarece temperatura din aceste locuri este mai joasă şi umiditatea solului este mai ridicată, incubaţia ouălor şi dezvoltarea larvelor din prima vârstă. În contact cu aerul cald şi uscat ouăle pier repede. Incubaţia durează în jur de 40 de zile, după apariţia larvelor ele au un regim de hrană detritifag şi fitofag, dar pot consuma şi rădacini de graminee, boabe în germinare, tuberculi de cartofi etc.

Larvele abia eclozate în lipsa umidităţii şi a căldurii ridicate pot pieri repede, putând fi distruse uşor prin metode culturale deoarece ele sunt grupate în prima fază de dezvoltare.

Prima nâpărlire a larvelor se face după două luni de zile, lungimea corpului ajunge la 7-8 mm, larvele năpărlesc anual de 2 ori. La completa dezvoltare prin luna iunie larva sapă o cavitate într-un bulgăre de pământ în care se transformă în pupă, stagiul de pupă decurge aproximativ 1 lună, după care se transformă în insectă adultă, apariţie care coincide cu lunile august-septembrie. În lojele în care s-au transformat în pupă, adulţii rămân până în primăvara următoare.

Gândacii pocnitori în funcţie de specie şi condiţiile de mediu şi nutriţie ciclul evoluţiei al diferitelor specii se eşalonează pe 3-5 ani.

Larvele de gândaci pocnitori rezistă la temperaturi scăzute, astfel se explică hrănirea şi dăunarea lor în lunile ianuarie şi februarie în regiunile cu ierni mai calde, ele preferă solurile mai acide. În ani secetoşi ele se afundă în pământ, iar în cei ploioşi ele se găsesc mai la suprafaţă. În ani cu precipitaţi ridicate Paracodrus spp distruge până la 60% din larvele speciilor A.Sputator si A.Lineatus.

Modul de dăunare al gandacilor pocnitori
Gândaci pocnitori atacă diferite plante de cultură cum ar fi: cereale, leguminoase, plante tehnice etc., la legume atacă speciile de umbelifere, cauzând la nivelul rădăcinilor goluri tubulare uscate pe care se instalează ulterior diferite bacterii şi ciuperci saprofite care degradează ţesuturile ei.

Atacă, castraveţii, pepenele verde prin atac la germinearea seminţelor, producând pierderi în cultura porumbului prin atacul pe care îl produce la seminţele în germinaţie cât şi la nivelul coletului.

Combaterea: rotaţia culturilor, ca plante bune premergătoare sunt leguminoasele, drenearea terenul cu exces de umiditate, îngrăşarea terenului cu carbonat de calciu 4-5 to/ha. pentru corectarea aciditaţii solului, administrarea îngraşământului pe bază de azot care favorizează dezvoltarea plantelor, prăşirea repetată la începutul perioadei de vegetaţie pentru a distruge plantele gazdă. Dintre măsurile curative, combaterea chimică este principala metodă de distrugere a larvelor.

Alti daunatori
Lăcusta italiană – acest dăunător dăunează atât în stare de adult cât şi în faza de larvă, el distruge adesea complet plantele de triticale prin roaderea frunzelor, retezarea completă a tulpinilor şi a inflorescenţelor.
Păduchele verde al gramineelor - adulţii şi larvele de păduche înţeapă şi sug sucul celular al plantelor de triticale, în locul înţepăturilor apar mici pete decolorate, care apoi devin roşii, extinzându-se treptat şi putând cuprinde tot limbul frunzei,insectele elimină roua de miere. Frunzele atacate se ofilesc iar apoi se uscă, plantele întârzie în dezvoltare sau pot pieri.

Gândacul ghebos al cerealelor - adulţii acestui dăunător rod florile şi boabele de ceriale aflate în faza de coacere în lapte, mai târziu rod şi scutură boabele. Larvele rod parenchimul frunzelor tinere, lăsând intacte nervurile, frecvent ele trag frunzele în galerii, le sfâşie iar apoi le împing afară, uneori ele mai pot roade şi părţile subterane ale plantelor.

Autor: ing. Gavril Crasnean