Exclusiv
Publicat in: Stiri
Armata britanică a trimis un veterinar în Afganistan, pentru a trata animalele bolnave ale localnicilor, el participând şi la iniţiative mai ample de construire a unor spitale şi a unor drumuri, relatează The Independent, citat de Mediafax. Căpitanul Miles Malone a fost trimis în zona recent recuperată de la talibani, pentru a trata turmele fermierilor.
Prezenţa britanicului a fost considerată atât de benefică pentru populaţia locală, încât postul său a devenit unul permanent. La sfârşitul stagiului său în Afganistan, Malone va fi înlocuit de unul din colegii săi.

În cele şapte luni de când se află în zonă, la Camp Bastion, Malone a tratat aproximativ 8.000 de animale şi a deschis mai multe clinici veterinare pentru comunităţile locale.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet


Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai   Concret este vorba despre castravetele amar un...

Oferta Speciala
valabila 48h

Printre sarcinile sale s-a aflat şi îngrijirea unui câine militar, antrenat pentru detectarea bombelor de teren.

Malone (28 de ani) din Suffolk, Marea Britanie, a spus că animalele afganilor sunt pentru aceştia echivalentul unor conturi în bancă. Unele capre valorează 70 de dolari, în vreme ce un om trăieşte, în Afganistan, cu echivalentul unui dolar pe zi.

El a mai spus că printre cele mai grele lucruri ale meseriei sale este educarea fermierilor privind bolile animalelor.

De exemplu, un fermier crede că dacă o capră nu mai dă lapte, este "voia lui Allah". De fapt, capra nu mai născuse iezi de un an şi jumătate, astfel că nu mai avea cum să producă lapte, din punct de vedere anatomic.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Startup Nation: Finantare de 50.000 de euro pentru afacerile deschise in agricultura
Startup Nation: Finantare de 50.000 de euro pentru afacerile deschise in agricultura
Acesta urmeaza sa se deschida in nul in curs. Fata de editiile precedente a suferit transformari...
APIA: Fermierii primesc banii pentru motorina utilizata in agricultura
APIA: Fermierii primesc banii pentru motorina utilizata in agricultura
Fermierii vor primi banii pentru cantitatile de motorina utilizate in perioada 01.01 - 31.03.2023...
Agricultura viitorului. Digitalizarea agriculturii cu ajutorul unui FTO
Agricultura viitorului. Digitalizarea agriculturii cu ajutorul unui FTO
Programul "Specialist in Informatica Agricola" aduce principii de baza in accelerarea...
Facilitati fiscale pentru angajatii din agricultura si industria alimentara
Facilitati fiscale pentru angajatii din agricultura si industria alimentara
Actul normativ promulgat de presedintele Romaniei stipuleaza acordarea de facilitati fiscale...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton