Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, va efectua, în perioada 3 – 4 martie 2011, o vizită în Fraţa, la invitaţia omologului său francez, Bruno Le Maire.
Cu această ocazie, cei doi miniştri ai agriculturii vor avea discuţii privind viitoarea Politică Agricolă Comună după 2013. Atât Franţa cât şi România doresc o Politică Agricolă Comună (PAC) durabilă şi bazată pe cei doi Piloni complementari care garantează menţinerea unei activităţi comune în sectorul agricol din cadrul UE.
Un alt punct pe agenda întâlnirii va fi actualizarea stadiului proiectelor prevăzute în „Foaia de Parcurs” lansată la data de 22 aprilie 2008 ca urmare a semnării „Declaraţiei comune în vederea instituirii unui parteneriat strategic între Franţa şi România”. „Foaia de parcurs” conţine domenii şi proiecte concrete ale cooperării bilaterale pe cinci ani. În derularea programelor agricole, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a cooperat cu partea franceză prin intermediul Ambasadei Franţei la Bucureşti şi cu sprijinul lui Gilles Datcharry, consilier francez pe lângă ministrul agriculturii.
Cu ocazia acestei vizite, ministrul Valeriu Tabără va mai avea întâlniri şi cu reprezentanţii Comisiei Senatoriale pentru afaceri europene, ai Adunării permanente a Camerelor pentru Agricultură (APCA), ai Federaţiei Naţionale a Cooperativelor Europene (FNCUMA), ai Institutului pentru Creşterea Animalelor şi ai Institutului Naţional de Cercetare în domeniul Zootehniei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Un alt punct pe agenda întâlnirii va fi actualizarea stadiului proiectelor prevăzute în „Foaia de Parcurs” lansată la data de 22 aprilie 2008 ca urmare a semnării „Declaraţiei comune în vederea instituirii unui parteneriat strategic între Franţa şi România”. „Foaia de parcurs” conţine domenii şi proiecte concrete ale cooperării bilaterale pe cinci ani. În derularea programelor agricole, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a cooperat cu partea franceză prin intermediul Ambasadei Franţei la Bucureşti şi cu sprijinul lui Gilles Datcharry, consilier francez pe lângă ministrul agriculturii.
Cu ocazia acestei vizite, ministrul Valeriu Tabără va mai avea întâlniri şi cu reprezentanţii Comisiei Senatoriale pentru afaceri europene, ai Adunării permanente a Camerelor pentru Agricultură (APCA), ai Federaţiei Naţionale a Cooperativelor Europene (FNCUMA), ai Institutului pentru Creşterea Animalelor şi ai Institutului Naţional de Cercetare în domeniul Zootehniei.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News