Mai multe crame de top din ţara noastră, dar şi importatori de vin îşi vor prezenta, la finalul acestei luni, atât produsele deja existente pe piaţă, cât şi noile licori, într-un restaurant din vechiul centru al Bucureştiului.
"Margo Lounge" va găzdui, în perioada 29-30 ianuarie, între orele 11.30 şi 19.00, "Zilele Vinul.ro", primul eveniment dintr-o serie de manifestări de acelaşi gen, care se vor desfăşura în lunile urmă-toare.
Produsele expuse vor fi destinate colecţionarilor şi profesioniştilor din industria ospitalităţii (hoteluri, restaurante, firme de catering). Alexandra Holhoş, reprezentantul firmei organizatoare, ne-a spus că "vor fi două zile de târg cu vinuri de excelenţă şi oferte speciale, dar nu va lipsi muzica live, gustările asortate şi o expoziţie de pictură intitulată Memories of My DreamWorld, semnată Anne Nebert.
Poziţionat în Centrul vechi al Capitalei, evenimentul va fi o inovaţie în domeniul târgurilor de vin". Potrivit domniei sale, până acum şi-au manifestat interesul de participare la acest eveniment 14 crame autohtone de top şi importatori de vinuri. Astfel, au confirmat prezenţa companiile "Alcovin Măcin", "Casa Panciu", "Cramele Halewood", "Crama Oprişor", "Domeniile Coroanei Segarcea", "Domeniile Dealu Mare-Urlaţi", "Domeniile Sâmbureşti", "Heinrig Distribution", "Corcova Roy&Dâmboviceanu", "Serve", "Senator Prodimpex" (Cramele Odobeşti), "Vinarte", "VinChile", "WineRo", scrie bursa.ro.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet
Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai Concret este vorba despre castravetele amar un...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Poziţionat în Centrul vechi al Capitalei, evenimentul va fi o inovaţie în domeniul târgurilor de vin". Potrivit domniei sale, până acum şi-au manifestat interesul de participare la acest eveniment 14 crame autohtone de top şi importatori de vinuri. Astfel, au confirmat prezenţa companiile "Alcovin Măcin", "Casa Panciu", "Cramele Halewood", "Crama Oprişor", "Domeniile Coroanei Segarcea", "Domeniile Dealu Mare-Urlaţi", "Domeniile Sâmbureşti", "Heinrig Distribution", "Corcova Roy&Dâmboviceanu", "Serve", "Senator Prodimpex" (Cramele Odobeşti), "Vinarte", "VinChile", "WineRo", scrie bursa.ro.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News