Prefectura judeţului Vâlcea a întocmit un bilanţ al pagubelor produse de precipitaţiile căzute pe suprafaţa judeţului. În judeţul Vâlcea au avut loc căderi însemnate de precipitaţii care au afectat trei oraşe şi şapte comune.
La Horezu, 761 de locuinţe au fost afectate serios de ape şi 650 de gospodării au primit blestemul apelor. Pagube însemnate s-au înregistrat la Liceul “Constantin Brâncoveanu” din localitate, unde mai multe geamuri au fost sparte, izolaţia termică a fost distrusă în proporţie de 10%, acoperişurile la două ateliere şi a serei au fost distruse în proporţie de peste 70 la sută.
Acoperişul Pieţei Agroalimentare din Horezu nu mai există, iar 43 de clădiri ale unor societăţi comerciale sunt avariate în partea de nord. La capitolul terenuri, pe raza localităţii Horezu şi în satele adiacente au fost distruse 450 de hectare teren arabil şi 2000 de hectare de păşuni şi fâneţe. În satele Urşani, Romanii de Jos şi Râmeşti au fost afectate de precipitaţiile abundente 421 de locuinţe, drumuri săteşti şi diverse anexe.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Acoperişul Pieţei Agroalimentare din Horezu nu mai există, iar 43 de clădiri ale unor societăţi comerciale sunt avariate în partea de nord. La capitolul terenuri, pe raza localităţii Horezu şi în satele adiacente au fost distruse 450 de hectare teren arabil şi 2000 de hectare de păşuni şi fâneţe. În satele Urşani, Romanii de Jos şi Râmeşti au fost afectate de precipitaţiile abundente 421 de locuinţe, drumuri săteşti şi diverse anexe.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News