Publicat in: Vegetal
Problema legumiculturii in contextul noului PNDR, dezbatuta la Buzau
La sfarsitul saptamanii trecute, Organizatia Interprofesionala Nationala Prodcom Legume -Fructe din Romania, impreuna cu Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala a organizat la Buzau seminarul cu terma „Legumicultura in contextul noului program de dezvoltare rurala PNDR 2014 -2020”.
La aceasta manifestare profesionala, centrata cu precadere pe problematica micului producator, au participat peste 60 de fermieri mici si mijlocii, din judeţele Buzau, Ialomita, Braila, Constanta si Vrancea, alaturi de specialisti din horticultura, oficiali ai RNDR, cercetatori, membri ai Academiei de Stiinte Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-sisesti.
 
In timpul dezbaterilor s-au scos in evidenta facilitatile pe care le acorda Programul National de Dezvoltare Rurala pentru sustinerea investitiilor in sectorul legume - fructe, dar si programul de asociere a cultivatorilor de legume si integrarea productiei in vederea obtinerii unui nivel mai inalt de finantare si a imbunatatirii posibilitatilor de comercializare in forma asociativa.
„Am adus doua firme de consultanta care au expus prioritatile si  activitatile din domeniu, prezentand, totodata, un pachet de aplicare a masurilor viitorului PNDR 2014 - 2020. In perioada imediat urmatoare, organizatia noastra are in intentie elaborarea si lansarea unor proiecte tip,  atat pentru legume in spatiu protejat, cat si pentru pomicultura in sistem intensiv, care sa fie agreate si aplicate, astfel incat fermierii sa nu mai piarda timpul cu societatile de consultanta care nu de putine ori s-au dovedit a fi contraproductive”, a declarat Aurel Tanase, director executiv al Organizatiei Interprofesionale Nationale Prodcom Legume - Fructe din Romania, şi liderul patronatului Romconserv.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h


Programul simpozionului de la Buzau a cuprins si un studiu de caz ce a vizat exploatatia legumicola din comuna Nicolae Balcescu, judetul Constanta, unde familia Iantoc a construit o moderna sera ce insumeaza 87 de ari.
 
Investiţia derulata pe Masura 121 a depasit 1,3 milioane de euro si produce lunar peste 40 de tone de rosii pentru piata romaneasca. Un varf de productie si de eficienta se inregistreaza odata cu sfarsitul lunii noiembrie si continua pe toata perioada sezonului rece, atunci cand preturile sunt mai bune si concurenta de pe piata este mai lejera.
 
De asemenea, a fost promovat un model de succes, participantii vizitand o ferma de solarii de la Maracineni care a realizat 170 tone de rosii la hectar si 90 t/ha de vinete, productia fiind livrata exclusiv pe reteaua comerciala a marilor supermarketuri.

Organizaţia Interprofesionala Nationala Prodcom Legume - Fructe din Romania va mai organiza la sfarsitul lunii februarie o noua intalnire cu legumicultorii din tara.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Fermierii beneficiari ai PNDR cu polite la City Insurance trebuie sa incheie noi acorduri
Fermierii beneficiari ai PNDR cu polite la City Insurance trebuie sa incheie noi acorduri
"Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale aduce la cunostinta fermierilor,...
Noi fonduri PNDR 2020 pentru fermieri, disponibile in curand
Noi fonduri PNDR 2020 pentru fermieri, disponibile in curand
"Lansarile pe care o sa le facem in aceasta saptamana, in 27 august, sunt pentru submasura...
AFIR: Agricultorii care primesc fonduri PNDR pot cere suspendarea contractului
AFIR: Agricultorii care primesc fonduri PNDR pot cere suspendarea contractului
Beneficiarii a patru submasuri de finantare pentru fermieri pot solicita Agentiei pentru...
Clarificari AFIR pentru tinerii fermieri beneficiari ai PNDR
Clarificari AFIR pentru tinerii fermieri beneficiari ai PNDR
Conform celor precizate in Ghidul solicitantului, tinerii fermieri care beneficiaza de finantare...

Ultima ora

In ce consta racirea laptelui proaspat si care sunt temperaturile optime pentru pastrarea calitatii
In ce consta racirea laptelui proaspat si care sunt temperaturile optime pentru pastrarea calitatii
Dupa muls, laptele trebuie racit rapid, mentinut la o temperatura corespunzatoare si protejat...
APIA a inceput plata avansului. Peste 103.000 de fermieri, autorizati la plata
APIA a inceput plata avansului. Peste 103.000 de fermieri, autorizati la plata
  Platile in avans se fac pana la 30 noiembrie. In functie de interventia accesata,...
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.