Publicat in: Diverse
Consumatorii simt doar o parte din reducerea TVA la paine
Potrivit presedintelui Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, faptul ca populatia resimte mai mult de jumatate din reducerea TVA la paine, iar restul ieftinirii ramane pe lantul de distributie, este normal, iar acest lucru denota ca exista concurenta pe piata.
„Daca aceasta reducere s-ar fi transferat integral in pret, ar fi rezultat o ieftinire de 12%. Ce vedem noi dupa doua saptamani de aplicare: din 12%, mai mult de jumatate se duce la consumator, iar o parte, 2-3%, ramane pe lantul de distributie. E cam ceea ce ne asteptam sa se intample”, a precizat presedintele Consiliului Concurentei.
 
Acesta a mai adaugat ca institutia pe care o conduce, aduna saptamanal date din peste 100 de magazine din fiecare judet, la acelasi sortiment de paine, pentru a monitoriza efectele reducerii TVA la acest produs.
„Ne convine faptul ca vedem un lucru la care ne asteptam. Daca nu am fi vazut nici o modificare, ar fi fost ciudat, ar fi insemnat ca nu este destula concurenta pe aceasta piata. Dar ce am observat noi ne arata ca piata este concurentiala. Este bine ca mai mult de jumatate din ieftinire merge la consumator. (...)Vrem sa mai asteptam sa mai strangem date cateva saptamani pentru un rezultat relevant. Insa, in prima saptamana dupa 1 septembrie, ieftinirea a venit din reducerea TVA, dar cu cat trece timpul or sa mai apara si alti factori - precum recolta buna, care duce la scaderea pretului cerealelor - si nu vom mai putea sa diferentiem factorii”, a relatat Chiritoiu.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux


Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro   Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna   Ce...

Oferta Speciala
valabila 48h
 







Sursa foto: www.sxc.hu

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Consumatorii romani prefera produsele autohtone atunci cand vine vorba de alimente
Consumatorii romani prefera produsele autohtone atunci cand vine vorba de alimente
Cei mai multi romani din mediul urban prefera ca alimentele pe care le consuma sa aiba origine...
Rompan: Reducerea TVA la paine a crescut puterea de cumparare si a sporit numarul de angajati cu forme legale
Rompan: Reducerea TVA la paine a crescut puterea de cumparare si a sporit numarul de angajati cu forme legale
In cursul zilei de ieri MADR a organizat o conferinta de presa cu tema „Evaluarea ex –...
Salamul de Sibiu si iaurtul Activia, desemnate de consumatori „produsul anului”
Salamul de Sibiu si iaurtul Activia, desemnate de consumatori „produsul anului”
In cadrul Galei Produsul Anului, eveniment organizat la jumatatea acestei saptamani de  Media...
Norme privind vanzarea laptelui crud direct catre consumatori
Norme privind vanzarea laptelui crud direct catre consumatori
Potrivit informatiilor oferite de ANSVSA, laptele crud destinat vanzarilor directe trebuie sa...

Ultima ora

Cat costa, in timp, un buldoexcavator ieftin vs unul premium?
Cat costa, in timp, un buldoexcavator ieftin vs unul premium?
Ca sa alegi informat, analizeaza lucrarile pe care le executi, numarul anual de ore si costul unei...
Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
De multe ori, schimbarea nu apare peste noapte. In zilele foarte calde, de exemplu, vacile...
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Particularitatile relieful judetului Brasov Relieful judetului Brasov, extins de la pajistile...
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Stabileste categorii clare pentru actele fermei Primul pas este sa separi documentele in...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton