Publicat in: Diverse
Ministrul Daniel Constantin incurajeaza infiintare unui fond mutual in Agricultura
Acesta a mai declarat ca se asteapta ca acest demers sa vina din partea fermierilor care fac parte din LAPAR.
Minstrul Daniel Constantin s-a numarat printre participantii la Conferinta Nationala a Agricultorilor - 2015, organizata de Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, prilej cu care, in discursul sau, a atins mai multe subiecte importante legate de domeniul agriculturii.
 
In aceasta privinta, Constantin a spus ca Romania are de urmat doua obiective principale in perioada urmatoare. „Romania are in prezent o productie din ce in ce mai ridicata si trebuie sa ne concentram in perioada urmatoare pe doua obiective. Primul vizeaza cresterea productiei, iar cel de-al doilea integrarea productiei, respectiv crearea de lanturi scurte de productie. Chiar daca in zona de productivitate la hectar nu stam foarte bine, stam foarte bine la cantitatea produsa. Exista acest specific al Romaniei, generat de deciziile care s-au luat in anii '89 — '90 prin care majoritatea exploatatiilor din tara noastra inca sunt faramitate. Rolul dumneavoastra este de a stimula agricultorii sa se asocieze, sa creeze acele asociatii, cooperative agricole, care sa cumpere dar sa si comercializeze in comun”, a precizat ministrul in acest sens.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate


Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...

Oferta Speciala
valabila 48h

In ceea ce priveste fondul mutual in agricultura, Daniel Constantin a marturisit ca are mari asteptati de la reprezentantii LAPAR, considerand ca infiintarea unui astfel de fond ar fi foarte utila.
 
„Pentru ca sunteti cea mai importanta federatie, am si eu asteptari de la dumneavoastra, pentru ca vorbeam de fondurile mutuale si cred ca o asociatie foarte mare, cum este a dumneavoastra, in asociere sau nu cu alta federatie, poate realiza intr-adevar in Romania acele fonduri mutuale de care aveti nevoie nu numai dumneavoastra, ci toti cei care reprezinta agricultura. Un singur lucru cred ca trebuie modificat acolo, si respectiv eventuala obligativitate a fermierilor de a face parte dintr-un astfel de organism cum este fondul mutual”, li s-a adresat ministrul membrilor LAPAR.
 
Nu in ultimul rand, ministrul Agriculturii a atins si problema irigatiilor, spunand ca pentru acest sector ar trebuie alocat anual un anumit ptocent din PIB.
 
„O solutie pentru refacerea sistemului de irigatii o reprezinta parteneriatele publice-private, si avem investitori care sunt interesati. De asemenea, consider ca Romania ar trebui sa aloce in fiecare an un procent din Produsul Intern Brut pentru refacerea acestui sistem. Concret, e nevoie de un acord politic, pentru ca in urmatorii cinci ani de zile, respectiv bugetul 2016 pana in anul 2020 sa aiba in plus fata de ce are acum un anumit procent din PIB, astfel incat sa putem sa realizam din fonduri de la bugetul de stat si aceasta componenta, fara de care apa nu poate fi mai ieftina. Totodata, la nivelul tarii sunt in desfasurare 130 de proiecte de refacere a sistemului de irigatii, cu o valoare de 140 milioane de euro. Avem un termen ca pana la 30 septembrie sa se finalizeze investitiile, pentru ca pana la sfarsitul acestui an sa putem sa solicitam fondurile de la Comisia Europeana”, a mai spus ministrul.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

AFF: Solicitare speciala pentru irigatii
AFF: Solicitare speciala pentru irigatii
Asociatia Forta Fermierilor a atras atentia ministrului Agriculturii printr-o serie de propuneri...
Se cer irigatii in PNRR
Se cer irigatii in PNRR
In conditiile in care irigatiile vor fi dezvoltate, acestea vor reusi sa duca Romania in zona...
LAPAR sustine ca PNS nu include nevoile reale ale agriculturii romanesti
LAPAR sustine ca PNS nu include nevoile reale ale agriculturii romanesti
Reprezentantii organizatiei au discutat cu ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian...
Desi PNRR nu poate fi modificat, PSD insista sa introduca irigatiile in program
Desi PNRR nu poate fi modificat, PSD insista sa introduca irigatiile in program
Dupa ce a fost intrebat despre "optimizarea PNRR", un reprezentant al PSD a spus...

Ultima ora

Cum sa asiguri conditii optime de munca in ferme si baze de productie
Eficientizarea infrastructurii de baza, cum ar fi accesul la utilitati si surse sigure de consum,...
Ai nevoie de un credit de nevoi personale rapid? Iata ce suma poti obtine instant, cu un imprumut online
Ai nevoie de un credit de nevoi personale rapid? Iata ce suma poti obtine instant, cu un imprumut online
Ai acces instant la suma de care ai nevoie, printr-un imprumut online care iti permite sa...
5 strategii pentru a-ti reprezenta ferma cu succes la o intalnire de afaceri
5 strategii pentru a-ti reprezenta ferma cu succes la o intalnire de afaceri
1. Alege o tinuta care inspira profesionalism si echilibru Imaginea vizuala este primul...
Plan de mentenanta pentru utilaje mici la microferma
Plan de mentenanta pentru utilaje mici la microferma
Pentru a te asigura ca munca nu se opreste exact cand ai mai mare nevoie, ai nevoie de o rutina...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.