Să privim altfel buruienile. De ce ar trebui să cunoaștem flora spontană?

În primul rând, vă mărturisesc că eu nu mă consider grădinar. Este adevărat că am un teren în jurul casei pe care îl cultiv, dar nu așa cum cred cetățenii că trebuie cultivat pământul. Eu sădesc buruieni, umblu prin păduri și scotocesc șanțurile căutând specii banale, pe care nu le observi decât dacă te apleci să le privești mai atent.

Erbicidarea este un genocid pe care poporul meu de clorofilă nu l-a cunoscut vreodată. Eu îmi iubesc toate plantele, nu doar pe cele care înfloresc bogat și colorat. Atunci când intervin în viața lor, încerc să fiu cât mai puțin brutal. O păpădie răsărită între firele de busuioc este mutată cu grijă în secțiunea dedicată pajiștii, adică între vișinii din spatele casei. Pirul este lăsat să se înmulțească, dar controlat nemțește, din vârful forfecuței.

De ce îngrijesc buruieni
Buruienile sunt frumoase. Mie mi se par primordiale, sălbatice, crude. Nu intervin în dezvoltarea lor, le mut de colo-colo ca un șahist și încerc să obțin cât mai multe specii pe metru pătrat, păstrând proporțiile dimensiunilor și având grijă la cerințele de lumină.

Buruienile sunt rezistente. Tolerează seceta, rezistă la atacul bolilor și al dăunătorilor. Buruienile aparțin, de cele mai multe ori, arealului. Sunt de ale casei, fac parte din ecosistem.

Ceea ce v-am spus aici sunt principii de permacultură, cu toate astea eu nu folosesc sisteme, idei, nu copiez și nu încerc să respect nimic. Nimic altceva decât plantele.

Sunt precum un cobzar care cântă după ureche.

Sunt unii care mă cunosc și care acum îmi vor spune aha, aici vorbești despre buruieni și nouă ne scrii despre erbicidare. Ipocrizie? Nu. Eu cultiv buruieni dar îmi cumpăr legumele din piață. Eu nu fac agricultură, dar scriu despre ea și îi iubesc pe fermieri. Agricultura este cu totul altă mâncare de pește și deși este adevărat că poți să întreții o familie cu o parcelă de 500mp bine lucrată, eu prefer să cresc buruieni pe a mea și să le privesc. Am și eu o țicneală :)