Inmultirea la CATINA ALBA. Obtinerea materialului saditor pentru infiintarea plantatiilor de catina alba

CATINA ALBA - inmultirea catinei albe, cultivarea catinei albe, ingrijirea la catina alba, documentatie de plantare la catina alba

Sunt mai multe metode de inmultire care se preteaza la catina alba. Cele mai importante sunt butasirea, drajonarea, marcotajul, inmultirea prin seminte sau prin culturi de meristeme.


Despre catina alba mai puteti citi: descrierea speciei si folosirea fructelor in obtinerea preparatelor naturiste

Inmultirea prin butasi:
Butasirea este o metoda de inmultire vegetativa prin care portiuni de ramuri sau lastari sunt puse la inradacinat in conditii optime controlate, dupa desprinderea de planta mama. Butasul poate avea lungimea de 18-22 cm si un diametru la baza de 6-10 mm.

In functie de varsta fragmentului detasat, distingem butasirea in uscat, la care se utilizeaza ramuri de peste 1 an. Butasirea in verde se face dupa cum se poate subintelege din denumirea, cu ramuri verzi, aceasta se practica in lunile de vara, cu precadere in iunie-iulie, ramuri tinere care necesita o tehnologie superioara – ele se cresc in solarii cu ceata artificiala si se pot aplica adaosuri cu substante favorizante inradacinarii (auxine). Butasirea in sistem intensiv se face in sere cu temperatura controlata, tot sub ceata artificiala, si cu incalzirea solului la 22°C.

In cazul butasirii in sistem clasic se recomanda plantarea butasilor la 10-15 cm unul de altul, pe biloane.

Inmultirea prin drajoni: Drajonarea este capacitatea plantelor de a produce lastari direct din mugurii adventivi aflati la nivelul coletului. Capacitatea mare de drajonare a catinei permite recoltarea drajonilor si folosirea lor direct pentru plantare. De cele mai multe ori, drajonii tineri au un sistem radicular slab dezvoltat, din care cauza randamentul de prindere la plantare nu este cel mai bun. Se recomanda fertilizarea terenului destinat plantarii drajonilor si adaos de mranita.

Inmultirea prin marcote: Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta mama. Este o metoda de inmultire cel mai des utilizata la vita de vie. Catina se preteaza la marcotajul prin musuroire. Tehnica utilizata este cea clasica. Musuroiul se desface de regula dupa 2 ani, cand marcotele sunt foarte bine inradacinate, iar de la o planta se pot obtine 10-12 marcote.

Inmultirea prin seminte: Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau portocaliu. Insa, cu cat fructele sunt mai coapte si puterea de germinare creste proportional. Pentru extragerea semintelor, fructele bine coapte se zdrobesc, se preseaza printr-o sita deasa pentru a se desprinde din invelisul protector.

Dezavantajul acestei metode fata de butasire si marcotaj este impurificarea soiurilor, primele doua fiind tipuri de inmultire
vegetativa prin care caracteristicile plantei mama se transmit fidel in descendenta.

Semintele se spala bine, se usuca la umbra in curent de aer, dupa care se pastreaza in saculeti de panza pana la data semanatului. Dintr-un kilogram de fructe se obtin 80-90 g de samanta. Rezultate mai bune se obtin la semanarea de primavara.

Terenul destinat insamantarii trebuie sa fie curat, cu sol usor, maruntit si fertilizat. Inainte de semanat, semintele se stratifica timp de 30 de zile in nisip sau in pamant umed, la temperaturi de 3-5 °C. Pentru rezultate mai bune se practica inmuierea semintelor timp de 30 de ore inainte de semanat in apa curata, la temperatura camerei. Dupa ce se scot din apa, semintele se dezinfecteaza timp de 10 minute intr-o solutie de hipermanganat de potasiu (KMnO7) sau termic, mai complicat, la 70°C timp de 3-4 zile. Desi metoda termica este mult mai costisitoare, este indicata atunci cand nu suntem siguri de materialul biologic pe care il avem la dispozitie. Dezinfectarea chimica cu permanganat este eficienta impotriva fungilor si a bacteriilor, ineficienta impotriva unor eventuale infectii virale. Termoterapia actioneaza si impotriva virusurilor.

Semintele se seamana in straturi la distanta de 12-15 cm, 20-25 cm sau 30-35 cm, in functie de soi, dupa care puietii vor ramane in acelasi loc 1, 2 sau 3 ani. Adancimea de semanat este de 1 cm, iar cantitatea de samanta este de 2-3 g/m2.

Semintele se pot trata impotriva ciupercii Pytium debaryanum, iar pamantul se trateaza saptamanal cu hipermanganat de potasiu de concentratie 1 la mie timp de 30-35 zile de la rasarire. In timpul vegetatiei se efectueaza lucrarile normale de ingrijire.

Inmultirea prin puieti: se presupune in acest caz ca dispunem deja de materialul saditor si nu ne ramane decat sa il plantam. Plantarea se face clasic, precedata de fasonarea radacinilor (scurtarea lor) la 6-8 cm si mocirlirea radacinilor intr-un amestec de nisip, argila si gunoi de grajd timp de 15 minute. Plantarea puietilor se poate face toamna si primavara. Este mai recomandata toamna, din mai multe motive:

• perioada de plantare este mai lunga
• temperaturile sunt mai blande
• precipitatiile se acumuleaza in sol ceea ce permite ca radacinile fasonate sa se cicatrizeze, si sa realizeze un contact intre ele si particulele de sol. In acest caz, procentul de prindere se apropie de 100%.

Puietii plantati din toamna pornesc primavara normal in vegetatie, cu cresteri viguroase, iar lemnul se matureaza inainte de venirea inghetului. Imediat dupa plecarea in vegetatie se mai efectueaza o lucrare de taiere in verde, cu scopul de a stimula formarea coroanei, dar si cu scop de fasonare a acesteia, dupa preferinte, in functie de tipul de conducere preconizat. Despre acestea, in randurile imediat urmatoare.

Inmultirea prin altoi: altoirea se practica indeosebi la speciile lemnoase, de arbori si arbusti. Este o metoda de inmultire a soiurilor valoroase, aplicata in tara noastra de foarte mult timp. Profesorul Ioan Ionescu de la Brad aminteste peste 10 tipuri de altoire in tratatele sale de agricultura, printre primele de acest gen din Romania. Altoirea presupune unirea a doi parteneri : port-altoiul si altoiul, primul avand sistem radicular bine dezvoltat, si altoiul, detasat de la o planta cu caracteristici valoroase, pe care vrem sa o replicam. In urma unei astfel de operatii reusite rezulta un individ care prezinta insusirile urmarite, insusirile plantei mama (productivitate, vigurozitate, etc).

Compatibilitatea intre cei doi parteneri este o conditie esentiala reusitei altoirii. Aceasta metoda se foloseste mai rar in cazul catinei, dar ea se aplica indeosebi in ameliorare sau pentru raspandirea soiurilor certificate in plantatii.

Inmultire prin metode moderne: se utilizeaza din ce in ce mai mult pe plan mondial. Dezavantajele legate de pretul ridicat, tehnologia necesara si cerinta de personal calificat sunt depasite de principalele avantaje ale acestor metode, legate mai ales de obtinerea de material saditor liber de virusuri, obtinerea materialului intr-o cantitate foarte mare (de ordinul milioanelor) intr-un timp scurt si intr-un spatiu redus. Metodele sunt deosebit de utile in cazul speciilor la care metodele traditionale de inmultire vegetativa sau sexuata nu dau randament.

Dintre aceste metode de care aminteam, fac parte culturile de meristeme, apexuri, fragmente foliare, etc. Aceste culturi se realizeaza in laboratoare, pe medii de cultura speciale si in conditii aseptice.

La catina acest mod de inmultire (micropropagarea) face apanajul laboratoarelor de cercetare, in sensul producerii unor noi soiuri, devirozarilor, diferitelor studii biochimice, histologice, etc.

In articolul urmator gasiti documentatie completa pentru cei interesati de cultivarea catinei albe
.

In incheiere, as recomanda celor care doresc sa infiinteze o astfel de plantatie sa isi procure materialul biologic din surse autorizate, respectiv de la institutele de cercetari din tara, unde el este obtinut tocmai prin metodele amintite mai sus. Institutele de la Maracineni, Stefanesti, Fundulea sunt institutii prestigioase care s-au remarcat de-a lungul timpului prin brevetarea unor soiuri valoroase, din diferite specii cultivate. Din experienta, stiu ca specialistii de acolo sunt oricand bucurosi sa ofere informatii despre modul de achizitie a puietilor.

Infiintarea si intretinerea plantatiilor de catina

In primul rand, in functie de relief si tipul de sol se alege directia randurilor. Pe terenurile in panta predispuse la eroziune se alege plantarea in triunghi, cu varful corespunzator celui mai inalt punct al terenului, si astfel incat pomii randurilor cu sot sa fie plantati la jumatatea distantei dintre pomii randurilor fara sot. Se obtine astfel o plantatie in mozaic, specifica combaterii eroziunii. Pe terenurile plane, care nu prezinta probleme, directia randurilor se va alege astfel incat plantele sa beneficieze de cat mai mult soare, catina fiind pretentioasa din acest punct de vedere. Forma plantatiei va fi dreptunghiulara sau patrata, dar nu este o regula.

O ultima observatie: pe terenurile excesiv nisipoase, cu tendinta de desertificare, catina se planteaza in copci la 20-30 cm adancime.

In functie de tipul de plantatie, intensiv sau clasic, catina se poate conduce sub forma aplatizata sau sub forma globuloasa.

Conducerea sub forma aplatizata, cu si fara trunchi, este in general caracteristica tipurilor de plantatii intensive. Distantele de plantare sunt 2,8-3 m intre randuri si 2 m pe rand. Prin dirijarea sub aceasta forma a coroanelor se realizeaza o serie de avantaje de ordin agrotehnic, legate de mecanizarea de intretinere a solului, de combatere a bolilor si daunatorilor, usurand executarea unor lucrari de taiere si recoltare. Conducerea aplatizata a coroanei satisface in mare masura cerinta de lumina a catinei.

Conducerea globuloasa a tufelor se practica in plantatiile clasice, unde distantele de plantare sunt 3,5/2 – 2,5 m, sau la plantele isolate, aceasta fiind de fapt forma naturala a catinei. (Lenuta Chira)

Intretinerea solului

Pentru a asigura conditii bune de crestere si dezvoltare a radacinilor si a inlatura orice concurenta, solul, in plantatiile de catina, se mentine obligatoriu ca ogor negru. Exceptii se pot face in primul an si eventual in anul 2 de la plantare, cand pe mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mica, ce nu concureaza catina si permit executarea mecanizata a lucrarilor.

Inierbarea intervalelor este indicata si pentru usurarea culesului, a taierilor, efectuarii diferitelor lucrari, mai ales in zonele cu precipitatii frecvente, unde mocirlirea ar putea crea probleme.

In plantatiile unde catina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului, intervalul dintre randuri se poate mentine inierbat, iar terenul pe directia randurilor se lucreaza ca ogor negru (similar plantatiilor viticole).

Solul se poate inierba si pastra ca atare si pe terenurile plane si umede cu exces temporar de apa cu conditia ca in perioadele secetoase iarba sa fie cosita des iar in jurul plantelor sa se lucreze ca ogor negru.

Daca spatiul dintre randuri permite, toate lucrarile solului se pot face mecanizat cu combinatorul.

Taierile de formare si fructificare

Taierea de formare incepe o data cu plantarea sau imediat dupa plantare si se executa diferentiat in functie de tipul de coroana ce urmeaza sa se proiecteze. Pentru formele de coroana globuloasa sau usor turtite, taierea de formare consta in alegerea axului si a 3-5 ramuri laterale cat mai bine asezate pe ax. Atat ramurile cat si axul se scurteaza cu 1/2 sau 1/3, in functie de vigurozitatea cresterilor. In anii 2 si 3 se urmareste garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la inaltimea de 1,6-1,7 m considerata ca potrivita pentru executarea manuala a lucrarilor de taiere si recoltare.

Concomitent cu imbracarea corecta a axului cu ramuri de schelet, se executa aceeasi operatie si pe ramurile de schelet, cu deosebirea ca distantele dintre ramurile de semischelet este de 12-15 cm si sunt preferate acelea care au o pozitie bilaterala alterna.

Pentru obtinerea de coroane aplatizate taierea de formare incepe tot de la plantare. Se indeparteaza axul la 35-40 cm inaltime, la care se si proiecteaza primul etaj. Se aleg 2 ramuri de schelet ce au pozitii in directia randului.

In continuare, in anii 2 si 3, din cresterile rezultate se aleg ramurile de schelet care sunt orientate pe directia randului, pana la inaltimea de 1,6-1,8 m. In scopul obtinerii unei garnisiri bune cu ramuri de schelet si semischelet, cresterile anuale de prelungire se scurteaza cu 1/3. Ramurile de semischelet se raresc la 15 cm una de alta si se scurteaza la 30 cm. Ramurile de schelet se pot dirija pe sarmele spalierului, fie prin taieri fie prin palisare.

Taierea de fructificare este orientata mai mult asupra ramurilor care rodesc, urmarindu-se ca rodul sa se gaseasca cat mai la periferia coroanei. Catina intra pe rod in anul 2, 3 sau 4 de la plantare. La inceput rodul este concentrat pe ax si la baza ramurilor de schelet. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, prin taiere, rodul se dirijeaza spre periferia coroanei. De asemenea, taierea urmareste repratizarea uniforma a ramurilor de rod, precum si intinerirea lor.

Anual se raresc formatiunilor de rod la distanta de 10-12 cm in zonele mai putin luminate si de 6-7 cm catre periferia coroanei. O parte din formatiunile de rod se elimina de la baza, iar o alta parte se taie in cepi de 1-1,5 cm. Din lastarii care se formeaza pe cepi, se elege cel mai viguros si cel mai bine plasat, care va inlocui formatiunea de rod care a fructificat anul precedent. Aceasta operatiune de inlocuire alternativa se repeta dupa aceleasi principii an de an. Taierea de fructificare se efectueaza toamna sau primavara, dar partial se poate executa si in perioada maturarii fructelor cand recoltarea se face prin detasarea ramurilor de rod.

Recoltarea si valorificarea catinei albe

Operatiunea cea mai dificila este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si aglomerate, prinderea lor
puternica de ramuri precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea.

Momentul optim de recoltare se stabileste in functie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua in momentul in care fructele ajung la greutate maxima, si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active.

Calendaristic, culesul se efectueaza din a doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii octombrie. Dupa aceasta data, fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se zdrobesc, iar o parte din ele crapa in momentul recoltarii.

Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectata prin taierea formatiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se mai practica sistemul de detasare a ramurilor cu rod si recoltarea ulterioara a fructelor.

Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti lungi, carlige, greble, etc.

Cu ajutorul acestor instrumente randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg pe zi direct din tufa, si 20-22 kg pe zi de pe ramuri detasate.

Pentru obtinerea de suc de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la instalatii mobile de presare a fructelor direct de pe tufa, precum si instalatii fixe unde ramurile cu fructe detasate sunt fragmentate, zdrobite si presate.

Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie la manipularea, transportul si depozitarea fructelor, mai ales in faza de maturitate deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice la temperatura de 0 °C. Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc. (Lenuta Chira)

AUTOR: Dragos Serban

BIBLIOGRAFIE
1. Chira, Lenuta, 2000, Cultura arbustilor fructiferi
2. Kao SW. 1964. Study on fixing and afforesting sands in Yulin, Scientia Silvae, Peking 9
3. Simionescu, Ion, 1981, Din fauna si flora Romaniei – Lecturi stiintifice.
4. Davidescu, David, 1963, Agrochimia
5. Pomohaci, Ion, Curs de horticultura
6. Bogdon N, Untaru E. 1967. The substitution of Hippophae rhamnoides on eroded sites in Vrancea
7. Enescu V, Stegaroiu V. Analiza calitatii semintelor de catina alba, Revista Padurilor