Plante melifere. Principalele specii pentru o productie mare de miere
Publicat la data de 08 Mar. 2024 in:
Hobby Plantele melifere sunt plantele care produc nectar. Acestea sunt vizitate des de albine, care transforma nectarul in miere. Asezarea acestor culturi se face in apropiere pentru a atrage albinele.
Artarul (Acer platanoides), numit si paltin de camp, este un arbore rezistent, cu lemnul alb si tare, cu frunze caracteristice (este simbolul Canadei si se regaseste si pe steagul acestei tari). Exista mai multe specii de artar care se gasesc pe teritoriul tarii noastre, printre care: artarul tataresc, paltinul de camp, paltinul de munte, jugastrul sau jugastrul de Banat.
Acest arbore este apreciat mai ales pentru ca unele specii de artar infloresc mai timpuriu, atunci cand, in general, albinele sunt intr-un gol de cules.
Valoroase pentru apicultura noastra sunt jugastrul si varietatea de artar tataresc, la care productia de miere recoltata ajunge pana la 600 kg pentru un hectar de arbori. In afara de nectarul foarte bun, albinele strang si mult polen de artar la cules, fapt benefic familiei mai ales in primavara, cand stupii sunt plini de puiet.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
Perioada de inflorire la artar este in general cu 5 pana la 10 zile inaintea salcamului, mierea colectata de albine fiind folosita pentru hrana directa a familiei, nu pentru rezerve. La noi in tara nu gasim paduri de artar, ci arbori amestecati in padurile de foioase ce se intalnesc la campie si deal.
Salcia are acelasi rol ca si artarul din punct de vedere apicol, asigurand nectar si mai ales polen familiilor pentru dezvoltarea in lunile martie-aprilie. Aceasta, in functie de varietate, se gaseste atat sub forma de arbore, cat si sub forma de arbusti, in lunci, dar si in zona muntoasa. Preponderent putem gasi salcia in baltile din lunca Dunarii. Speciile cele mai importante pentru apicultori sunt salcia capreasca, salcia comuna, salcia plangatoare si zalogul.
Salcia capreasca este capabila sa ofere nu numai culesuri de stimulare, ci la o perioada de doi-trei ani se pot realiza culesuri de zece kilograme pe familie, iar mierea are o culoare argintie si un gust extrem de placut.
Otetarul fals creste spontan in special in Dobrogea, dar si in alte zone din tara noastra. Infloreste in lunile iunie-iulie si are un potential meliferic de 300 kg la hectar, rezultatul fiind o miere de culoare galbena, cu aroma pronuntata si placuta la gust.
Amorfa sau salcamul pitic (Amorpha fruticosa) este un arbust melifer care infloreste in lunile iunie-iulie pe o perioada de aproximativ o luna si are un randament relativ mic, de 50 de kg pe hectar. Gladita (Gladitsia Triacanthos) este un alt arbore melifer apreciat de albine, care este important deoarece infloreste dupa salcamul alb si se mentine asa pana la tei. Poate ajunge la productii de 250 de kg pe hectar.
Alunul (Corylus avellana) este un arbust de aproximativ 5 m inaltime. Acesta infloreste cel mai devreme dintre arbustii ce ofera polen albinelor, undeva in februarie-martie. Florile alunului sunt separate, cele feminine de cele masculine, ei fiind numiti popular matisori. Se gaseste de obicei in zonele de campie si deal. Din pacate, in partea nordica a tarii, din cauza frigului, polenul alunului este recoltat foarte putin sau chiar deloc.
Paducelul (Crataegus monogyna) este tot un arbust care are o inaltime de 2-6 m si, la fel ca alunul, se intalneste preponderent in zona de deal si campie. In functie de conditiile climatice, infloreste in aprilie-mai, fiind util albinelor ce se pregatesc de culesul la salcam. Cornul (Cornus mas) se gaseste in zona padurilor de foioase. Arbustul infloreste aproximativ in aceeasi perioada cu alunul, oferind cantitati apreciabile de nectar si polen necesare albinelor pentru pornirea activitatii.
Autor:
Redactia Agroromania
Cei doi autori care formeaza in prezent echipa din spatele acestui website va aduc zilnic cele mai relevante informatii si va mentin conectati la ceea ce conteaza cu adevarat. De la stiri generaliste pana la informatii de nisa, suntem aici pentru a va furniza doar ceea ce conteaza.