Sporuri noi pentru angajatii ANSVSA
Legea personalului platit din fonduri publice se modifica pentru a introduce sporuri noi de care vor beneficia angajatii ANSVSA.
Seful statului a semnat proiectul de lege prin care angajatii ANSVSA primesc sporuri noi.
"Pentru personalul din structura Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si a unitatilor din subordinea acesteia, care ocupa functii si isi desfasoara activitatea in conditii ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut in plata sporuri in luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-incadrat, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se acorda prin raportare la salariul de baza aflat in plata", potrivit unui nou alineat introdus la articolul 38 al Legii 153/2017 promulgate de seful statului.
Actul se aplica la trei zile dupa publicarea in Monitorul Oficial, dar proiectul stabileste ca se va aplica cu luna urmatoarea intrarii in vigoare. Asadar, maririle obtinute prin sporuri vor fi platite in decembrie.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
In luna martie 2020 seful ANSVSA castiga un salariu de baza de 16.640 de lei, in timp ce un sofer caruia nu i se aplica sporul de 30% avea un castig lunar de 3.643 de lei brut. Cel mai mic venit brut lunar din cadrul ANSVSA caruia i se aplica sporul de 30% il are un consilier II: 5842 lei.
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) functioneaza ca autoritate de reglementare in domeniul sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea prim-ministrului.
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), este condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat, medic veterinar, si de 3 vicepresedinti, din care minimum 2 medici veterinari, cu rang de subsecretar de stat, numiti prin decizie a prim-ministrului, pentru o perioada de 5 ani.
Misiunea Autoritatii se realizeaza prin protejarea sanatatii de-a lungul intregului lant alimentar – adica in fiecare etapa a procesului de productie, de la ferma la consumator – prevenind contaminarea alimentelor si promovand igiena alimentara si informarea transparenta a consumatorilor cu privire la alimente si sanatatea si bunastarea animalelor.

Autor:
Redactia Agroromania
Cei doi autori care formeaza in prezent echipa din spatele acestui website va aduc zilnic cele mai relevante informatii si va mentin conectati la ceea ce conteaza cu adevarat. De la stiri generaliste pana la informatii de nisa, suntem aici pentru a va furniza doar ceea ce conteaza.
Idei de afaceri in agricultura
Cati bani se pot scoate din afaceri cu trufe
Cu un continut bogat in proteine, saruri minerale, azot, acizi organici, trufele, numite si \"diamantele pamantului\" sau \"perlele bucatariei\", au o aroma fructata si un gust dulceag si rafinat. Romanii au simtit potentialul afacerii si au inceput sa cultive aluni in radacinile carora se ascund tr... citeste mai mult>>
5 motive pentru a incepe o afacere cu merisoare
Merisoarele, cunoscute sub numele de afine rosii sau coacaze de munte, pot sta la baza unei afaceri profitabile si de viitor. Sunt considerate unele dintre cele mai sanatoase fructe de padure si nu trebuie sa lipseasca dintr-o alimentatie echilibrata. Mai mult, se folosesc in industria farmaceutica ... citeste mai mult>>
Ce mai cultiva fermierii romani? Cartofi mov!
Nu este usor sa alegi afacerea in agricultura in care sa investesti, este nevoie sa iti pui gandurile in ordine, sa analizezi ideea, cum ar putea fi mai bine materializata, sub ce forma. Una dintre afacerile care ti s-ar potrivi, mai ales daca ai teren la tara, este cultivarea cartofilor mov. Sa afl... citeste mai mult>>
Cultura cu cel mai mare randament pe metru patrat
Daca aveti o pivnita, o magazie, un pod, o incapere pe care nu o mai folositi sau un balcon inchis si racoros, inseamna ca indepliniti deja principala conditie pentru a demara o activitate accesibila, interesanta si foarte profitabila - cultivarea ciupercilor. Iata cum sa obtineti profit investind c... citeste mai mult>>