Cultura murului: Tot ce trerbuie sa stii
Murele au mai putin zahar decat zmeura (3,5-6%), sunt usor mai acide si bogate in vitamina C. In afara de consumul in stare proaspata, murele se folosesc mult pentru industrializare, la prepararea: sucului, siropului, dulcetei, gemului, marmeladei, concentratelor etc.
Sucul si siropul de mure sunt foarte apreciate pentru prepararea bauturilor racoritoare solicitate in timpul verii. Infuzia de frunze si chiar de ramuri anuale este folosita pentru gargara sau tratarea anginei.
Murul fiind destul de rustic, se poate cultiva si cu rol antierozional sau pentru valorificarea unor terenuri improprii altor culturi agricole. De asemenea, murul se foloseste ca planta-pionier in fixarea solurilor nisipoase.
Soiuri de mur
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
Soiuri de mur de gradina:
Thornfree – are vigoare mare, o buna capacitate de productie, dar o esalonare a maturarii lunga; are fructe mari, negre stralucitoare, de forma oblonga; da rezultate bune in sudul tarii, unde cerintele fata de temperatura sunt satisfacute.
Black Satin – soi potrivit de viguros, rustic, are fructe mari, dar de consistenta slaba, forma conic alungita, cu esalonarea maturarii pe doua luni.
Smoothstem – soi viguros si productiv, potrivit de rezistent la ger, sensibil la boli, cu fructe conice, mari, de calitate buna. Se inmulteste prin butasi si marcote.
Loganberry – soi de vigoare mijlocie, sensibil la factorii de mediu, are fructe mari, cilindro-conice, rosii-negricioase, cu gust de zmeura.
Lucretia – soi american, cu tufa de vigoare mica, se inmulteste prin marcotaj natural, rezistent la boli, dar pretentios la conditiile de mediu, se matureaza la inceputul lunii august.
Evergreen – este un soi cu portul tarator, sensibil la ger, potrivit de productiv, cu fruct de marime mijlocie si maturare la sfarsit de august si inceput de septembrie. Se inmulteste prin butasi de radacina.
Lawton – soi cu crestere erecta, cu ghimpi pe tulpina, rezistent la ger; are fructe mijlocii, negre-lucioase.
Thornless Hull – soi de mur fara ghimpi, de vigoare mare, cu maturarea fructelor in iulie-august, recomandat in zona de cultura a vitei-de-vie.
Mammuth – soi sensibil la ger, foarte productiv, cu fructe mari si foarte mari, care se matureaza la inceput de august.
Fiind o specie originara din zonele mai calde, este mai pretentioasa la caldura si lumina decat zmeurul. Soiurile de mur de provenienta americana, cu tulpinile erecte si foarte inalte, sunt mai sensibile la ger decat cele taratoare. Nu rezista la temperaturi sub -17°C si nu trebuie cultivat in astfel de zone, deoarece poate degera partea aeriana. Soiurile ce provin din murul salbatic sunt mai rezistente la ger.
In iernile foarte aspre si lipsite de zapada, sunt afectate portiuni mai mari din tulpina.
La gerurile mari, cand nu sunt afectate tulpinile, pot suferi mugurii principali si scapa cei secundari, care asigura recolte.
Fata de umiditatea solului, este mai putin pretentios decat zmeurul, poate rezista la perioade scurte de seceta.
Murul se multumeste si cu o cantitate destul de mica de apa, care poate ajunge la 500- 600 mm, avand in vedere sistemul sau radicular mai profund si bine dezvoltat. Influenta repartitiei precipitatiilor in cursul anului si necesitatea pe fenofaze nu sunt suficient precizate. Pentru rezultate bune, cultura se iriga.
Soiurile de mur sunt mai putin pretentioase fata de sol decat cele de zmeur, ele putandu-se cultiva peste tot, chiar pe solurile mai slabe, cu conditia sa aiba umiditate suficienta.
Murul valorifica destul de bine o gama larga de soluri. Se preteaza a fi plantat pe terenuri erodate sau in panta, subtiri sau cu mult schelet.
Solurile mijlocii, bogate, calde si suficient de umede sunt cele mai potrivite pentru culturile industriale. Se face mentiunea ca unele soiuri de mur reusesc si pe solurile nisipoase, numai ca acestea trebuie sa fie suficient de umede, cum sunt solurile de aluviune din luncile apelor. Pentru productii mari si de calitate are nevoie de soluri profunde, nisipo-argiloase, potrivit de umede.
La infiintarea plantatiilor de mur se executa o serie de lucrari comune speciilor pomicole, ca: alegerea terenului, pregatirea lui inainte de plantare, stabilirea distantelor de plantare in functie de sistemele de cultura, pichetarea terenului, alegerea soiurilor si plantarea propriu-zisa.
Alegerea terenului pentru infiintarea unei plantatii de mur se face in stransa legatura cu cerintele speciei fata de factorii de mediu si fata de sol, evitandu-se pe cat posibil terenurile expuse vanturilor dominante, in special in perioada iernii. Infiintarea plantatiilor se face la fel ca la zmeur, respectand aceeasi tehnologie de pregatire a terenului si aceleasi distante de plantare.
Ca sisteme de cultura, se practica mai mult cultura sustinuta pe spalier cu trei sarme duble, similar vitei-de-vie, unde inaltimea spalierului trebuie sa fie de circa 2 m.
Alegerea soiurilor
In cultura, se folosesc mai multe soiuri de mur, toate de provenienta straina, unele mai rezistente, altele mai putin rezistente la ger. Trebuie ales sortimentul cu multa atentie, in functie de zona de cultura, pentru a obtine o productie constanta in timp si o plantatie longeviva.
Este necesar sa cunoastem mai bine soiurile de mur, apreciindu-le calitatea mult superioara fructelor din flora spontana si sa le extindem pe suprafete intinse. Deoarece in cultura exista si soiuri autosterile (Rathbun, Mammut, Mc. Donald, Wilson, Premo, Rogers, Advance), pentru o buna legare a fructelor este bine sa se planteze mai multe soiuri in parcela.
Distantele de plantare folosite sunt de 2,5 m intre randuri si 0,5 m intre plante pe rand, ceea ce asigura un spatiu de nutritie suficient si o iluminare buna. Plantarea propriu-zisa a murului se face in mod similar ca la zmeur, respectand aceleasi verigi tehnologice de pregatire a terenului, a materialului saditor si de plantare efectiva.
Fructele se pot consuma in stare proaspata sau sub forma de sirop pentru efectul lor astringent, nutritiv si purgativ. Se recomanda cura de fructe in afectiuni pulmonare, diaree, angina etc.
Din fructe se poate prepara un lichior foarte apreciat, prin macerarea fructelor in alcool de 90° timp de trei luni. Dupa decantarea maceratului, se amesteca cu sirop de zahar si alcool pentru a obtine un lichior de 20 grade, la care se poate adauga o cantitate mica de infuzie de cirese, pentru a-i armoniza gustul.
Autor:
Redactia Agroromania
Cei doi autori care formeaza in prezent echipa din spatele acestui website va aduc zilnic cele mai relevante informatii si va mentin conectati la ceea ce conteaza cu adevarat. De la stiri generaliste pana la informatii de nisa, suntem aici pentru a va furniza doar ceea ce conteaza.