Cum poti cultiva migdale in Romania?

Migdalele contin: 

 

- 4 - 6% apa

- 32 - 60% g substante grase 

- 14 - 37% g substante proteice 

- 7-20% hidrati de carbon 

- 2,4% cenuse 

- 4% glicozizi - amigdalina  

- vitamine: A 5,8 unitati la g; B 0,6 unitati (Jean Valnet) 

- 2,40 - 4,20% saruri minerale: 800 mg% K, 430 mg% P, 180 mg% S, 230 mg% Mg, 4,7 mg% Fe, 3,9 mg% Zn, 1,9 mg% Mn (dupa M. Souty)

 

Migdalele se consuma in stare proaspata sau prelucrata: prajituri, bomboane, dulceturi (ca fruct verde). Industria farmaceutica si cosmetica utilizeaza uleiul extras din migdale pentru prepararea unor esente, parfumuri, creme, sapunuri etc.

Endocarpul migdalelor este utilizat pentru fabricarea carbunelui activ necesar in absorbtia unor substante toxice, colorarea coniacurilor si a unor vinuri speciale carora le imprima si o aroma

specifica.

 

Lemnul de migdal prezinta o nuanta roscata, densitate mare si luciu atragator - insusiri valorificate in confectionarea unor obiecte de arta. “Turtele” rezultate dupa extragerea uleiului din migdalele dulci pot fi utilizate pentru pregatirea halvalei sau furajarea animalelor. Din calcinarea invelisului verde al fructelor rezulta un continut de peste 40% potasiu.

 

Toate soiurile de migdal, prin inflorirea timpurie, constituie si plante melifere valoroase.

 

 

Migdalul este o specie foarte pretentioasa fata de caldura si lumina, motiv pentru care este necesar sa fie cultivat pe versanti sudici sau sud-vestici, la adapost de curenti reci si evitand zonele cu brume tarzii, frecvente primavara.

Intra foarte devreme in vegetatie, pragul biologic fiind considerat 5°C. Infloritul incepe cand temperatura aerului se mentine timp de 6 - 7 zile in jurul a 10°C. In perioada repausului obligatoriu, mugurii floriferi rezista la - 20 grade C.

 

Suma temperaturilor pozitive necesare pentru maturarea fructelor la migdal este de 3.900 - 4.100°C. Oscilatiile mari de temperatura din ianuarie-martie (geruri de revenire) distrug pistilul, staminele, petalele ramanand intacte. Da rezultate bune in zone cu 10,5 - 12°C temperatura medie anuala si 17 - 18°C in perioada de vegetatie.

 

Fata de apa, migdalul manifesta cerinte minime. Se comporta bine chiar in zone cu 450 mm precipitatii anuale, dar reactioneaza favorabil la irigare. Migdalul este pretentios fata de aeratia solului.

Reuseste in soluri usoare, bine drenate, adanci, cu fertilitate ridicata. Rezista la un continut de 14% calcar in sol. Nivelul apei freatice trebuie sa fie la 3 - 4 m.

 

Principalele soiuri si hibrizi de migdal, cu perspectiva a fi cultivate in tara noastra.

 

 

Migdalul manifesta o crestere viguroasa in pepiniera si plantatie tanara. Formeaza numerosi lastari anticipati si are o mare putere de regenerare. Diferentierea mugurilor de rod incepe cu 30 - 40 zile inaintea maturarii fructelor si dureaza 50 - 120 zile.

Prezinta un repaus de iarna scurt, astfel ca vegetatia porneste primavara foarte devreme. Intra pe rod foarte repede, la 3 - 4 ani si uneori chiar la 2 ani de la altoire. Primele recolte economice se obtin incepand cu anii 5 - 6 de la plantare.

 

Principalele formatiuni de rod sunt: „buchetul de mai" - simplu si alungit - si ramura de crod mixta. Intr-un mugure floral se formeaza o singura floare.

 

Soiurile de migdal se comporta, practic, autosteril, cu polenizare entomofila, ceea ce face necesara asigurarea polenizatorilor si a 2 - 4 stupi la ha.

 

Inflorirea migdalului are loc inaintea infrunzirii, cand temperatura aerului se mentine la 8 - 10°C, intre 20 martie si 25 aprilie. Temperatura optima pentru inflorire si polenizare este de 15°C. Inflorind primavara devreme, pentru migdal exista pericolul ca brumele si ingheturile tarzii sa distruga florile.

 

Dupa fecundare ovarul se dezvolta foarte rapid. In primele 45 zile fructul realizeaza 95% din dimensiunile caracteristice, pentru ca in urmatoarele 40 zile sa realizeze celelalte 5 procente.

 

La inceputul verii urmeaza procesul de intarire a endocarpului si de acumulare a glucidelor, apoi procesul de acumulare a substantelor grase. Dupa formarea miezului, are loc un proces de deshidratare, cand continutul miezului in apa scade de la 83 la 20 - 35%.

Din momentul formarii cotiledoanelor, timp de 30 - 35 zile au loc procese intense de acumulare a substantelor uscate. Unele soiuri formeaza un endocarp gros si dur: „Marcona”, „Bartre”, „Ferragues”, iar altele un endocarp subtire: „Ardechoise”, „Non pareille”, „Texas”. Miezul samburelui, migdala propriu–zisa, este de culoare alba, invelita intr– un tegument galbui–cafeniu sau roscat.

Daca si tu vrei sa iti deschizi o afacere, gasesti in ghidurile noastre informatii complete pentru un start in afaceri plin de succes...click AICI pentru detalii si comenzi<<
 

Dupa 4-5 ani, ramurile de rod se epuizeaza si trebuie reintinerite, operatie pe care migdalul o suporta usor.

 

Fructul este o drupa la care mezocarpul subtire, pubescent, se usuca la maturitate si crapa, lasand sa cada endocarpul lignificat, neted, cu pori caracteristici, care contine samanta comestibila.

Samburele este variabil ca marime si forma cu soiul. Soiul „Texas” are fructe mari, soiul „Bastre” are fructe mici. In general, migdalii de 8 - 10 ani produc 5 - 15 si chiar 25 kg fructe in endocarp, rezultand o productie de 1500 - 4 500 kg/ha.

Unele soiuri formeaza in endocarp doua seminte - migdale duble: „Texas”, „Ardechoise” ; altele formeaza migdale simple: „Marcona”, „Ferragues”. Migdalul este sensibil la bolile specifice. Formeaza un sistem radicular profund si bogat ramificat.

 

 

Soiurile de migdal trebuie altoite fie in pepiniera, fie la locul definitiv. Principalii portaltoi pentru migdal sunt:

- Migdalul franc este obtinut din semintele recoltate de la soiurile existente in cultura sau de la pomii razleti cu fructe mici. El manifesta o buna compatibilitate cu soiurile de migdal, pomii intra timpuriu pe rod si nu suporta excesul de apa in sol. Puietii de migdal obtinuti din samanta au o crestere viguroasa, in primul an realizand cu usurinta grosimea necesara pentru altoirea in oculatie. De aceea, semanatul migdalilor poate fi efectuat direct in campul de altoire al scolii de pomi.

- Piersicul franc, obtinut de la soiuri tarzii, este portaltoiul utilizat curent in California. Este compatibil cu majoritatea soiurilor, dar este incompatibil cu soiurile: „Printesa”, „Nec Plus Ultra” etc. Portaltoiul este sensibil la virozele migdalului si, in general, la bolile criptogamice (V. C o c i u).

- Mirobolanul este indicat pentru soluri mai grele, cu un continut mai ridicat de umiditate, sau irigate. In general, se constata o insuficienta si chiar lipsa de compatibilitate a lui cu soiurile: „Printesa”, „De Ialta”, „Nec Plus Ultra”.

- Prunul franc poate fi utilizat pe soluri umede, cu procent redus de calcar. Imprima o crestere neuniforma migdalului altoit. Este necesara selectionarea unor tipuri locale, cu grad mai ridicat de compatibilitate.

- St. Julien imprima soiurilor rezistenta mai mare la ger, o buna precocitate si regularitate in rodire. Zarzarul este utilizat in Africa de Nord. Formeaza, insa, o sudura slaba de altoire si exista posibilitatea de dezbinare usoara.

- Hibrizii: migdal × piersic sau piersic × migdal imprima soiurilor altoite o crestere moderata, precocitate, rezistenta buna la continutul de calcar si la excesul de umiditate.

 

Cele mai valoroase sunt selectiile: I.N.R.A., G.F.–557 si I.N.R.A., G.F.–667. Se recomanda formarea materialului saditor in campul II, prin eliminarea cepilor si utilizarea lastarilor anticipati.

Mentinerea inca un an in pepiniera conduce la obtinerea unor pomi prea vigurosi, care suporta greu transplantarea. Pentru sectorul individual - gradini familiale - este posibila si semanarea directa a samburilor de portaltoi si altoirea pe loc, pentru a evita

transplantarea.

 

 

Pregatirea terenului se realizeaza printr–o mobilizare adanca a solului (60 - 80 cm), incorporand concomitent, 30 - 40 tone de ingrasamant organic si 600 - 800 kg superfosfat, 300 - 400 kg sare potasica si 200 kg azotat de amoniu la hectar. Distantele de plantare sunt: 6 - 8 m intre randuri (mai putin pe soluri mai sarace) si 5 - 6 m intre pomi pe rand.

 

Plantarea tarzie de toamna nu asigura o suficienta inradacinare, determinand deshidratarea pomilor. Plantarea de primavara ridica probleme datorita faptului ca migdalul porneste foarte timpuriu in vegetatie, fapt care conduce, in cazul intarzierii plantarii, tot la deshidratarea materialului saditor.

In consecinta, migdalul se va planta toamna, in prima jumatate a lunii octombrie sau primavara devreme. In ambele cazuri, pomii trebuie scosi din pepiniera chiar in ziua de plantare, sau cel mult cu 1 - 2 zile inainte.

Avand in vedere caracterul autosteril, intr–o parcela vor fi plantate 3 - 4 soiuri pentru a asigura polenizarea. Formele de coroana adecvate pentru migdal sunt: vasul ameliorat cu 3 - 4 sarpante, fiecare sarpanta pastrand 2 - 3 ramuri schelet de ordinul al 2-lea si piramida mixta.

Trunchiul va avea inaltimea de 60 - 70 cm. In primii ani migdalul formeaza numerosi lastari anticipati care, prin greutatea lor, pot determina prematur "arcade de rodire".

Este necesar, de aceea, sa se intervina prin operatiuni in verde: eliminarea lastarilor concurenti; lastarii prea desi, asezati pe partea superioara sau inferioara a ramurilor schelet; ciupirea lastarilor fara perspectiva in formarea coroanei; eliminarea lastarilor lacomi.

 

Intretinerea plantatiilor. Taierile de fructificare sunt necesare anual si constau in:

 

- eliminarea sau scurtarea in cepi de 3-5 muguri a lastarilor lacomi

 

- rarirea ramurilor de rod de pe anumite portiuni anuale care depasesc lungimea de 50 - 60 cm; 

 

- eliminarea ramurilor supranumerare

 

- eliminarea ramurilor degarnisite

 

- scurtarea ramurilor anuale care depasesc lungimea de 50 - 60 cm

 

- eliminarea ramurilor uscate, bolnave, imbatranite

 

Cand coroana contine multe ramuri degarnisite, vor fi efectuate taieri de reintinerire, bazate pe capacitatea ridicata de regenerare a acestei specii.

 

Dupa eventuale accidente meteorologice (grindina sau ger puternic) se poate interveni prin taieri de regenerare, pomii reluandu–si ciclul de rodire dupa 1 - 2 ani.

 

 

In plantatiile tinere, intervalele dintre randuri pot fi cultivate cu plante medicinale, pepeni, legume, cartofi, leguminoase etc. Se folosesc o serie de erbicide „Caragarde" 6 kg/ha, aplicat preemergent; „Roundup" 7 l/ha, completat cu „Gramoxone" 3 l /ha aplicate postemergent, iar in plantatiile de peste 5 ani „Simbar" 2 kg/ha, aplicat preemergent, au dat rezultate foarte bune.

 

 

Migdalul reactioneaza favorabil la ingrasaminte. La Tamburesti, administrarea anuala a 100 kg s.a. N, 60 kg/ha s.a. P2O5 si 100 kg/ha s.a. K2O a determinat sporuri de 142% cresteri vegetative si 210% productie de fructe, fata de varianta neingrasata.

In aceeasi experienta, administrarea periodica la 3 ani a 60 t la ha ingrasaminte organice a determinat obtinerea unor sporuri superioare celor obtinute cu ingrasaminte chimice.

 

 

Desi este o specie rezistenta la seceta, migdalul reactioneaza favorabil la cantitati moderate de apa. Momentele cele mai indicate pentru udare sunt:

 

- primavara, cu 2 - 3 saptamani inainte de inflorire (in anii cu primaveri secetoase)

 

- la jumatatea lunii iulie, cand incepe procesul de diferentiere a mugurilor de rod, cu 2 - 3

saptamani inainte de recoltarea fructelor

 

- toamna, dupa caderea frunzelor (udare de aprovizionare)

 

La fiecare udare vor fi administrati 400 - 450 m3 apa la hectar. Trebuie sa avem in vedere faptul ca dozele excesive de ingrasamant azotat, secondate de irigare, favorizeaza cresteri vegetative viguroase si, respectiv, o mai slaba rezistenta la ger, ca urmare a gradului redus de maturare a lemnului.

 

 

Culturile de migdal sunt afectuate de numeroase boli produse de: Monilia laxa, Botrytis cinerea, Fusicladium sp., Agrobacterium, Coryneum, Polistigma rubrum - patarea rosie a frunzelor, Taphrina deformans - deformarea frunzelor, Ascopora beijerinckii s.a. Dintre daunatori, mentionam: afide, nematode, paduchi testosi, Rinchites, Anthonomus, Scolytus, Capnodis, Cossus cossus.

Daca si tu vrei sa iti deschizi o afacere, gasesti in ghidurile noastre informatii complete pentru un start in afaceri plin de succes...click AICI pentru detalii si comenzi<<
 

Tratamentele pentru combaterea acestor boli si daunatori nu difera sub aspectul produselor comerciale folosite, a dozelor si momentelor de aplicare, fata de celelalte specii de samburoase.

 

 

Se efectueaza la maturitatea deplina, adica la 4 – 5 luni de la legare, cand mezocarpul se usuca si crapa. Recoltarea prea timpurie, pe langa detasarea greoaie de pe ramuri si decojiirea anevoioasa a mezocarpului, poate conduce la mucegairea fructelor.

 

Imediat dupa recoltare migdalele trebuie separate de mezocarp si intinse intr-un strat subtire, timp de 3 - 4 zile, pentru uscare.

 

Fructele care nu se pot decoji imediat vor fi asezate in straturi de 30 - 40 cm, se stropesc cu putina apa si se acopera cu prelate timp de 2 - 3 zile, dupa care pot fi decojate. Operatia nu trebuie sa intarzie, deoarece determina brunificarea si mucegairea miezului.

 

Dupa uscare se procedeaza la sulfitarea samburilor de migdal cu fum de pucioasa, timp de 15 - 20 minute, apoi se sorteaza si se ambaleaza in saci de panza care se depoziteaza in magazii uscate, aerisite.

 

Atentie la migdalele amare!

 

Migdalele amare, spre deosebire de migdalele dulci din comert, nu sunt comestibile. In schimb, aceste fructe cu miros deosebit pot fi extrem de otravitoare, iar tentatia de a le manca poate fi foarte mare, avand in vedere ca migdalul (Amygdalus communis) se gaseste si in unele zone cu clima calda din tara noastra, cum ar fi Oltenia, Dobrogea si Banat.

 

Daca este inghitita, o migdala elibereaza in contact cu anumite enzime din corpul omenesc circa un miligram de acid cianhidric, o otrava extrem de puternica, cu actiune rapida.

 

Doza mortala pentru un adult de 70 kg este de 50 mg de acid cianhidric. Zece samburi de migdale amare sunt fatali pentru un copil, iar 60 pentru un adult. De aceea, consumul de samburi si alte produse cu amigdalozida si derivati trebuie evitat.

Amigdalozida sau derivatii acesteia se gasesc in concentratii mult mai mici in migdalele dulci, precum si in samburii unor fructe: cirese, caise, piersici, prune. Se cunosc cazuri de copii, ce-i drept foarte rare, care s-au otravit dupa ce au mancat samburi de caise.

 

Migdalele amare erau apreciate de antici, care le foloseau pentru tratarea febrei si ca vermifug. In Evul Mediu erau un remediu pentru hidrofobie, constipatie si boli de rinichi. In prezent, folosirea in scopuri medicinale a migdalelor amare este considerata depasita.