Proprietarii care deţin terenuri în zonele ce urmează să intre în programul de acoperire cu perdele forestiere vor primi drept compensaţie 830 lei/hectar în 2009

Proprietarii care deţin terenuri în zonele ce urmează să intre în programul de acoperire cu perdele forestiere vor primi drept compensaţie 830 lei/hectar în 2009, a declarat, vineri, pentru NewsIn, directorul departamentului de administrare a pădurilor din cadrul MAPDR, Dan Achim. Achim a explicat că suma acordată potrivit metodologiei de acordare a compensaţiei pentru pierderea de venit corespunzătoarea suprafeţelor ocupate cu perdele forestiere a fost majorată cu 90 lei faţă... mai mult

O persoană a murit şi una a fost rănită, sâmbătă, în urma unei explozii produse la Fabrica Biodiesel din localitatea argeşeană Mărăcineni

O persoană a murit şi una a fost rănită, sâmbătă, în urma unei explozii produse la Fabrica Biodiesel din localitatea argeşeană Mărăcineni, de lângă Piteşti, informeaza Mediafax. Potrivit slt Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, din primele cercetări rezultă că deflagraţia a avut loc la un rezervor gol, unde se executau lucrări de întreţinere, iar în urma exploziei, două persoane care participau la operaţiunile... mai mult

Se cauta muncitori in agricultura pentru Danemarca

Mai multi angajatori danezi cauta aproximativ 500 de romani care doresc sa lucreze in agricultura in Danemarca, muncitorii urmand sa fie cazati in corturi pe care trebuie sa le aduca de acasa, conform unui anunt publicat pe site-ul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), citata de Mediafax. "Danemarca are nevoie de lucratori in agricultura, pentru a recolta capsuni, mazare, zmeura, ceapa, dovleci si altele. (...) De asemenea, se cauta cativa soferi de tractor, camioane si... mai mult

Agricultura ecologica: zeci de avize si aprobari

Constantin Vrânceanu este singurul băcăuan care a reuşit să se înregistreze ca deţinător al unei ferme ecologice. El are o stupină şi ar urma să primească bani europeni pentru achiziţia unor utilaje în valoare de 1.500 euro pe an, timp de cinci ani. Ca să ajungă aici, Vrânceanu a trecut însă printr-un adevărat calvar. I-au fost necesare zeci de avize de la aproape tot ce înseamnă instituţii de stat, scrie Adevarul. Tot editia de ieri a Adevarului noteaza ca Agricultura... mai mult

AGROSTAR: Banii pentru ingrasaminte vor veni intr-o saptamana

Bugetul Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) a fost suplimentat cu 100 de milioane lei pentru acordarea subventiilor la ingrasaminte, a declarat, joi, pentru NewsIn, presedintele federatiei Agrostar, Stefan Niculae. Potrivit acestuia, in urma discutiilor s-a stabilit ca banii urmeaza sa fie acordati fermierilor in maximum o saptamana. Stefan Niculae a mai spus ca ministrul Ilie Sarbu a promis acordarea, tot in termen de o saptamana, a platilor restante pentru ovine... mai mult

Europarlamentarul Constantin Dumitriu s-a intalnit cu legumicultorii din comuna Matca

Europarlamentarul Constantin Dumitriu a vizitat, joi, comuna Matca, judetul Galati, unde a stat de vorba cu legumicultorii din localitate. Dumitriu, membru al comisiei pentru agricultura din Parlamentul European, nu este, de altfel, la prima "abatere": anul trecut, acesta a vizitat tot la Matca mai multe solarii de legume impreuna cu deputatul grec Ioannis Gklavakis, membru al aceleiasi Comisii. Nici de aceasta data europarlamentarul roman nu a sosit singur, ci insotit de un producator... mai mult

Europarlamentarul Magor Csibi discuta in direct despre organismele modificate genetic

Incepand cu ora 11,00, europarlamentarul Magor Csibi discuta live cu cititorii pe tema organismelor modificate genetic, in cadrul unei intalniri pe hotnews.ro Update: Iata intrebarea pe care recolta.eu i-a adresat-o: Recolta.eu Surse din cadrul Centrului de Studii si Cercetari pentru Biodiversitate Agrosilvica „Academician David Davidescu” au declarat, la inceputul acestui an, ca Romania se confrunta cu un nou tip de infractionalitate: furtul de material genetic din colectiile... mai mult

Locuri de munca in agricultura: Posturi scoase la concurs de catre APIA

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura scoate la concurs mai multe posturi, in cadrul centrelor judetene din Caras-Severin, Giurgiu, Neamt si Vaslui. Centrul judetean CARAŞ-SEVERIN - Serviciul controale pe teren, angajeaza consilier asistent Conditii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime minimă de 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; cunoştinţe operare PC: nivel mediu. Centrul... mai mult

Sambata si duminica apicultorii se intalnesc la Targul Mierii de la Campina

In acest weekend, la Campina, are loc Targul Mierii, un eveniment care se adreseaza deopotriva specialistilor in apicultura cat si turistilor care vor sa guste miere de calitate, direct de la producatori. Specialistii in apicultura sunt invitati la o serie de comunicari stiintifice de specialitate pe teme din apicultura. mai mult

Dupa ce a cumparat un tanc pentru "lucrari silvice", Ion Dumitru, fostul sef al Romsilva, a fost achitat de ICCJ

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis achitarea celor 8 inculpati invinuiti pentru un prejudiciu de 3 milioane de euro adus Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva. Din anul 2006, deputatul PSD Ion Dumitru, alaturi de alti sapte inculpati, este judecat sub invinuirea de abuz in serviciu. Conform procurorilor, fostul sef al ROMSILVA ar fi trucat licitatii in scopul achizitionarii unor obiecte la suprapret. Acesta a ramas celebru dupa ce in presa au aparut informatii despre o licitatie... mai mult

Vitivinicola Basarabi a intrat in procedura de insolventa

Ministerul Finantelor Publice a solicitat deschiderea procedurii de insolventa companiei Vitivinicola Basarabi, care detine un pachet minoritar de actiuni in cadrul Murfatlar Romania. Procedura a fost deschisa in urma datoriilor acumulate, scrie Ziarul Financiar. Actionariatul Vitivinicola Basarabi se imparte intre European Wine Enterprises (60%), Asociatia Agricola Isagri (28%), SIF III Transilvania (10,8%), restul de actiuni de sub 1% fiind impartite intre Bucura Catalin, Ivanescu George,... mai mult

Desi au existat intarzieri de un an, Siveco bifeaza sistemul informatic al APIA la capitolul realizari pe 2008

Siveco Romania, unul dintre cei mai importanti furnizori de software din Romania, a inregistrat la finele anului trecut o cifra de afaceri in crestere cu 28% fata de 2007. "O contributie semnificativa in evolutia companiei SIVECO Romania in 2008 a avut-o demararea sau continuarea proiectelor internationale, in special in domeniul eLearning, dar si in eAgriculture, eCustoms, eHealth", se precizeaza intr-un comunicat de presa al companiei. Trecand in revista cele mai importante realizari ale... mai mult

La Timisoara va functiona primul mall agroalimentar din tara

Piata Iosefin din Timisoara urmeaza sa fie transformata, anul acesta, in primul mall agroalimentar din Romania. O constructie cu o suprafata de aproximativ 8.000 de metri patrati va lua locul actualei piete, ce urmeaza sa fie demolata. Cladirea va avea trei etaje si un subsol si va avea destinatia de piata de carne si produse lactate, la etajul intai, in timp ce la parter se vor comercializa flori, cereale si peste, scrie Evenimentul Zilei. Reactiile cititorilor: un taran eu unul... mai mult

Marian Zlotea a fost numit, astazi, de catre primul ministru, presedinte al ANSVSA

Europarlamentarul PDL Marian Zlotea a fost numit astăzi, oficial, președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVA), el primind rangul de secretar de stat. Numirea lui Zlotea s-a concretizat însă abia după mai multe săptămâni în care acesta și-a făcut lobby inclusiv la Bruxelles pentru a ajunge la ANSVA. In interiorul agentiei exista, insa, voci care contesta aceasta numire. Surse din interior spun ca ideal ar fi fost ca succesorul... mai mult

Agricola Bacău scade cu 60% investiţiile în 2009

Producătorul de carne de pasăre şi produse din carne, Agricola Bacău, va reduce cu 60% investiţiile propuse pentru anul 2009, din cauza crizei economice. Astfel, vor fi investite doar 4 milioane euro, faţă de suma estimată iniţial, de 10 milioane de euro. "În contextul economic dificil în care am început acest an, estimăm că vom realiza investiţii de doar patru milioane, micşorând fiecare investiţie anunţată anterior", a declarat preşedintele companiei, Grigore Horoi,... mai mult

Negustorii de legume şi zarzavaturi din Motru îşi vând produsele pe unde pot

Pieţarilor le-a fost amenajat un spaţiu unde să comercializeze produsele, dar este prea departe de zona centrală a oraşului. În aceste condiţii, mulţi dintre negustori au hotărât să renunţe la comerţ. În această iarnă, mulţi pieţari şi-au pierdut afacerile. Spaţiul amenajat de municipalitate nu este prea circulat, iar clienţii sunt destul de rari. Mai mult decât atât, vânzătorii spun că majoritatea produselor nici nu se pot vinde pentru că se deteriorează din cauza... mai mult
Cititorii site-ului au evaluat articolele din sectiunea "Stiri" cu NAN / 5 din evaluari
898899900901902903904905906907908909910911912913914pagina 906 din 1017
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
AnunturiVezi toate anunturile
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.