Îngrăşămintele şi calitatea recoltei

Valoarea alimentare a produselor agricole poate fi apreciată pe de o parte prin conţinutul şi calitatea principiilor nutritive, pe de alta în funcţie de unele însuşiri fizice, cum sunt culoarea, mărimea, greutatea hectolitrică etc., elementele ce au o semnificaţie de natură comercială. Conţinutul în substanţe nutritive calorigene, esenţiale funcţionării organismului animal, conferă valoarea energetică a produselor. În acest sens se urmăreşte creşterea conţinutului de proteine din produsele vegetale şi îmbunătăţirea valorii lor biologice. Valoarea biologică a proteinelor dintr-un produs vegetal se apreciază în funcţie de cantitatea de azot reţinut în organism din azotul total consumat.
Biosinteza substanţelor de care depinde calitatea recoltelor este influenţată de condiţiile de nutriţie minerală a plantelor. În funcţie de aceste condiţii, conţinutul proteinei la grâu poate oscila între 9 – 25%, amidonul din cartof între 10 – 24%, zahărul din sfecla de zahăr între 12 – 22%. Conţinutul de grăsimi în seminţe, de zaharuri şi vitamine la fructe şi legume se poate schimba de asemenea foarte mult, în funcţie de condiţiile de cultivare.
Aprovizionarea corespunzătoare a plantelor cu azot este o condiţie esenţială pentru biosinteza proteinelor. Acumularea în bob a acestor substanţe este însoţită de scăderea conţinutului de amidon.
Fosforul exercită o acţiune foarte puternică asupra multor procese biochimice din plantă participând în mod direct la sinteza zaharozei, amidonului şi lipidelor; sub influenţa fosforului se intensifică sinteza proteinelor, însă, într-o măsură mai mică decât sinteza zaharozei şi amidonului. Deci dacă fosforul nu este în cantitate suficientă, conţinutul de zaharoză şi amidon din plante este mai scăzut prin comparaţie cu conţinutul proteinei, iar dacă se aplică fosfor, intensitatea sintezei glucidelor creşte într-o măsură mai mare faţă de intensitatea sintezei proteinelor.
Potasiul are acţiune pozitivă asupra intensităţii fotosintezei şi asupra acumulării în plante a zaharozei, amidonului şi a lipidelor.
Influenţa azotului
Prin administrarea îngrăşămintelor se poate dirija metabolismul în direcţia dorită şi se poate favoriza acumularea proteinelor, amidonului, zahărului, grăsimilor şi altor substanţe în plantă.
Cereale La nivel mondial cea mai mare cantitate de proteină este produsă de cereale, deşi leguminoaselor le revine primul loc în ceea ce priveşte conţinutul proteic. Cerealele constituie o sursă de glucide, proteine, grăsimi şi pentru a deveni alimente complete, trebuie să fie suplimentate cu săruri minerale, vitamine şi anumiţi aminoacizi. Substanţele minerale (1,5 – 2,3%) sunt reprezentate prin fosfor, potasiu, magneziu, fiind localizate în părţile periferice ale bobului, din care cauză făina integrală este mai bogată în substanţe minerale decât făina albă.

Grâul reacţionează la îngrăşămintele co azot prin sporirea conţinutului de proteine.

Sub aspect calitativ, nu trebuie omise în cazul grâului, însuşirile de panificaţie. Îngrăşămintele cu azot în doze până la 200 kg/ha sporesc conţinutul de gluten, ceea ce are ca efect pozitiv creşterea volumului pâinii. Dozele excesive de îngrăşăminte cu azot pot fi însoţite de efecte dăunătoare pentru plante şi pot fi înlăturate dacă o fracţiune din doză de N se aplică în fazele târzii de dezvoltare a plantelor, când creşterea vegetativă este terminată, iar azotul este utilizat la formarea organelor de reproducere şi la sinteza proteinei ca substanţă de rezervă în bob, astfel se îmbunătăţesc însuşirile calitative ale făinii.

Porumbul produce recolte foarte mari dar cu conţinut scăzut de proteină în bob, ceea ce scade valoarea lui furajeră şi alimentară. Cea mai mare creştere a recoltei şi calităţii proteinei din bob se obţine prin folosirea îngrăşămintelor cu azot. Conţinutul de proteină la porumbul nefertilizat s-a situat sub 8% şi s-a ridicat la 10,2% prin aplicarea îngrăşămintelor cu azot. Un mijloc eficient pentru mărirea conţinutului de proteină la porumbul de siloz este stropirea foliară cu soluţie de uree. Aceasta pătrunde uşor în ţesuturile frunzelor şi se transformă repede în aminoacizi şi proteine, îmbogăţind furajul cu proteine. Cel mai adesea aplicarea, azotului în cursul perioadei de vegetaţie dă rezultate superioare comparativ cu administrarea din toamnă.

Leguminoasele – pentru boabe conţin de 2 – 3 ori mai multă proteină decât cerealele.

Calitatea recoltei şi conţinutul proteic sunt determinate de intensitatea fixării azotului de către bacteriile simbiotice. Pentru obţinerea de recolte mari este nevoie de condiţii care să favorizeze fixarea azotului din atmosferă. La soia se constată o strânsă dependenţă între conţinutul de proteină şi aplicarea îngrăşămintelor cu azot. Experimental s-a constatat că producţia de proteină a crescut de la 586 kg/ha în condiţii de nefertilizare la 806 kg/ha în cazul aplicării dozei de 120 N/ha. Pe de altă parte inocularea seminţelor de soia înainte de semănat cu tulpini de bacterii cu capacitate ridicată de fixare a azotului molecular din atmosferă poate produce sporuri de recoltă şi proteină echivalente dozelor mari de îngrăşăminte cu azot.

Plantele furajere proteina constituie un element principal al calităţii furajului.

Aplicarea îngrăşămintelor cu azot şi fosfor duce la mărirea semnificativă a producţiei şi la creşterea calităţii. Lucerna cea mai bogată în proteină reacţionează pozitiv la aplicarea unei doze moderate de 64 kg N/ha. Şi sfecla furajeră reacţionează pozitiv la doze mărite de azot prin creşterea proteinei.

La porumbul cultivat pentru siloz s-a pus în evidenţă creşterea proporţională a conţinutului de acizi aminici din plantă cu creşterea dozei de azot până la circa 300 kg N/ha. Aplicarea dozelor excesive de îngrăşăminte cu azot poate sporii acumularea azotului nitric în plantele furajere care poate deveni toxic pentru animale când depăşeşte o anumită limită.

Autor: ing. Vasile Toma