Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Rădulescu, a declarat joi, la Arad, că în opinia sa producţia de grâu a ţării noastre a fost destul de bună, informează Agerpres.
'Avem în acest an o producţie de grâu de 5,6 milioane tone, din care 40 % este foarte bun de panificat, 20 % întruneşte condiţii medii, iar restul este un grâu care, în cupaje, ar merge poate şi la panificaţie, dar care se caută foarte bine la export', a susţinut Adrian Rădulescu.
Întrebat dacă există posibilitatea majorării preţului pâinii, acesta a opinat că piaţa va fi cea care va decide acest lucru, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei urmând să influenţeze în sens pozitiv, împiedicând creşterea preţului.
'Pe de altă parte însă, se găsesc o serie de subterfugii. La pâine eu cunosc un subterfugiu folosit de producători de ani de zile: hai să vedem care a fost greutatea unei franzele în 1995 şi cât este greutatea acesteia în 2010. Nu îi acuz pe producătorii de pâine decât de faptul că franzela ca şi greutate a scăzut, iar ca preţ a crescut', a adăugat secretarul de stat.
Adrian Rădulescu s-a aflat joi la Arad pentru a lua parte la deschiderea celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Agromalim, eveniment organizat la Complexul Expo Internaţional, de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură.
La ediţia din acest an a târgului sunt prezente peste 230 de firme de profil din România, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi Spania.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
'Pe de altă parte însă, se găsesc o serie de subterfugii. La pâine eu cunosc un subterfugiu folosit de producători de ani de zile: hai să vedem care a fost greutatea unei franzele în 1995 şi cât este greutatea acesteia în 2010. Nu îi acuz pe producătorii de pâine decât de faptul că franzela ca şi greutate a scăzut, iar ca preţ a crescut', a adăugat secretarul de stat.
Adrian Rădulescu s-a aflat joi la Arad pentru a lua parte la deschiderea celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Agromalim, eveniment organizat la Complexul Expo Internaţional, de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură.
La ediţia din acest an a târgului sunt prezente peste 230 de firme de profil din România, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi Spania.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News