Agricultura a fost surpriza negativă în ceea ce priveşte evoluţia Produsului Intern Brut în trimestrul al treilea, cu o scădere de 7,6% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit INS, în condiţiile în care paradoxal producţia de cereale a fost mai bună faţă de cea din 2009.
Aportul agriculturii în economie a ajuns astfel la 70% din cât reprezenta în urmă cu doi ani, când sectorul a avut unele dintre cele mai bune rezultate datorită producţiei mari. Principalul motiv, spun autorităţile, este recolta târzie a cerealelor pe fondul ploilor masive de la sfârşitul verii.
"Este normal ca agricultură să aibă o contribuţie negativă pentru perioada iulie- septembrie. Recoltatul a avut loc mult mai târziu din cauza ploilor masive. În mod normal, grâul ar fi trebuit strâns în iulie, dar anul acesta am terminat de recoltat la sfârşitul lui august, iar floarea-soarelui din august am amânat-o pentru septembrie. S-a produs un decalaj", a declarat pentru ZF Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Practic fermierii au început comercializarea şi implicit valorificarea cerealelor obţinute la sfârşitul trimestrului al treilea - începutul trimestrului patru.
Citeste mai mult in Evenimentul Zilei

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Practic fermierii au început comercializarea şi implicit valorificarea cerealelor obţinute la sfârşitul trimestrului al treilea - începutul trimestrului patru.
Citeste mai mult in Evenimentul Zilei
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News