Albina românească (Apis mellifera carpatica)

S-a format în condiţiile specifice pedo-climatice şi de bază meliferă din zona carpatică. Climatul continental temperat de la noi din ţară este caracterizat prin precipitaţii relativ reduse, variaţii mari de temperatură şi vânturi puternice.

Din punct de vedere taxonomico-ecologic sunt unanim acceptate pentru albina noastră cinci zone bioapicole principale (de referinţă):

• Câmpia sudică dunăreană
• zona colinară subcarpatică
• Podişul Transilvaniei şi Câmpia Vestică (inclusiv Banatul)
• Podişul Moldovei
• Podişul Dobrogei (inclusiv Delta)

Din punct de vedere morfometric trompa albinei are lungimea cuprinsă între 6.02 mm - 6,64 mm, lungimea aripei anterioare 9,4-9,6 mm, indicele cubital (clase) 2,12-3,70 şi indicele tarsian (procente) 54,97-58,56.

Din punct de vedere comportamental este o rasă de albine foarte blândă. Se caracterizează printr-un comportament deosebit de liniştit pe faguri. În timpul controlului familiilor, permite în general, intervenţia omului chiar şi fără folosirea fumului.

Este caracterizată prin schimbarea liniştită a mătcii: anecbalie = înlocuire naturală periodică a mătcii.

Este puţin predispusă la furtişag şi are un instinct moderat de roire.În timpul roirii clădeşte cca.30-50 botci şi numai în cazuri cu totul excepţionale peste 100.

Căpăcirea celulelor cu miere este predominant „uscată”, uneori intermediară (mixtă).

Prezintă predispoziţie accentuată pentru blocarea cuibului cu miere, în cazul culesurilor de mare intensitate, particularitate biologică ce îngreunează întreţinerea sa în stupi orizontali. Tendinţa de propolizare este slabă.

Este o albină productivă, la familiile de albine recordiste în condiţii excepţionale de cules producţia de miere medie multianuală putând atinge 50-60 kg/familie.

Pentru asigurarea unei presiuni de selecţie în zonele de influenţă şi pentru menţinerea în stare curată a materialului biologic ce constituie patrimoniul genetic apicol, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură prin pepinierele sale de la Bucureşti, Moara Vlăsiei-Ilfov, Măldăreşti-Vâlcea, Poieni-Iaşi şi Bididia-Tulcea produce anual mătci selecţionate care se difuzează în teritoriu (prolificitate: 1600-2000 ouă/24 ore).

Albina românească este bine adaptată condiţiilor pedo-climatice în care s-a format Introducerea raselor străine (caucaziene, italiene, etc) s-a dovedit contraproductivă. Încercările de acest gen şi încrucişările realizate cu populaţiile locale nu au dus la efectele economice pe care s-a scontat. Poluarea albinei autohtone ar avea efecte dezastruoase. Este recunoscută situaţia unor ţări în care nu se mai poate regăsi albina de baştină.

INSTITUTUL DE CERCETARE- DEZVOLTARE PENTRU APICULTURĂ