Alimentaţia vacilor de lapte

Alimentaţia este unul dintre factorii cei mai importanţi care contribuie la realizarea producţiilor ridicate de lapte, totodată dă posibilitatea crescătorului de a evita starea de subalimentaţie sau furajarea excesivă a animalelor, amândouă situaţii fiind dăunătoare sănătăţii şi neeconomică în acelaşi timp.
În caz de subalimentaţie animalele devin receptive la boli, iar reproducţia este perturbată, scade fecunditatea şi prolificitatea. Producţia de lapte, sporul de creştere în greutate vor fi de asemenea diminuate, cea ce duce în final la ridicarea preţului de cost al produselor obţinute şi implicit la scăderea rentabilităţii activităţii de creştere a animalelor.

Rolul hranei în producţia de lapte

Viaţa şi producţiile animalelor presupune un schimb permanent şi neîntrerupt de substanţe între organism şi mediu.
Substanţele nutritive sunt folosite în corp la producerea energiei necesare organismului pentru:

• menţinerea temperaturii corpului la un nivel relativ constant;
• desfăşurării proceselor biochimice care au loc în organism;
• creşterea ţesuturilor la animalele tinere şi refacerea ţesuturilor uzate prin funcţionare la animalele adulte;
• sinteza anumitor substanţe necesare vieţii: hormoni, vitamine, enzime etc.;
• elaborarea produselor pe care le obţinem de la animale, laptele în cazul nostru, care necesită cele mai mari cantităţi de energie conţinută în furaje.

Prin urmare reiese că substanţele nutritive au în organism un rol energetic şi un rol plastic, de construcţie al organismului.

Rolul energetic este îndeplinit în primul rând de glucide şi lipide, care sunt descompuse în organism până la bioxid de carbon şi apă, dar şi de proteine care sunt metabolizate până la bioxid de carbon, apă şi amoniac. În ambele cazuri procesul biochimic se desfăşoară cu elaborare de energie.

Rolul plastic este îndeplinit în cea mai mare măsură de proteinele existente în furaje şi de substanţele minerale, dintre care calciul şi fosforul participă în cel mai mare procent la formarea scheletului organismului, adică a osaturii.

Dintre substanţele nutritive existente în furaje cele mai importante dar şi cele mai scumpe sunt proteinele, care nu pot fi substituite în hrana animalelor de câtre alte componente nutritive.

Componentele energetice din nutreţuri pot fi însă substituite de câtre proteine, deci proteinele sunt capabile să asigure organismului energia necesară desfăşurării funcţiilor vitale cele mai importante. Dar energia rezultată din proteine este cea mai scumpă formă de energie!

În alimentaţia bovinelor folosirea proteinelor ca sursă de energie în general nu se întâmplă, datorită faptului că majoritatea furajelor specifice rumegătoarelor sunt furaje energetice.

În caz de alimentaţie abundentă, când substanţele nutritive administrate prin furaje depăşesc nevoile imediate ale organismului ele se depun sub formă de rezerve în diferite organe şi ţesuturi. Pe acest principiu se bazează pregătirea vacilor în ultima perioadă a gestaţiei, în stadiul de înţărcare înaintea fătării.

În această perioadă se refac rezervele organismului care au fost folosite în vederea susţinerii unei producţii ridicate de lapte din lactaţia anterioară şi se creează noi rezerve care vor fi folosite în lactaţia viitoare, dar mai ales în prima parte a lactaţiei când substanţele nutritive administrate prin raţii zilnice nu satisfac necesarul organismului în vederea susţinerii unor producţii ridicate de lapte.

Reiese deci că realizarea unei producţii ridicate de lapte mai ales în prima parte a lactaţiei nu se poate face numai pe seama substanţelor nutritive din furajele administrate zilnic, deoarece vacile cu producţii mari de lapte nu sunt capabile să consume cantităţi prea mari de furaje care depăşesc capacitatea lor de ingestie stomacală şi atunci organismul apelează la rezervele proprii care sunt consumate treptat, până la epuizare totală.

Acest lucru se întâmplă numai în caz de alimentaţie completă, când toate substanţele nutritive sunt asigurate la nivelul necesarului şi echilibrate între ele. Dacă unele substanţe nutritive nu sunt asigurate la nivelul necesarului, iar altele sunt asigurate în totalitate, sau chiar peste necesar vorbim de o alimentaţie incompletă. În acest caz după epuizarea posibilităţilor de substituire între substanţele nutritive se instalează boala de carenţă.

Urmează să vedem necesarul de substanţe nutritive ale vacilor de lapte, aflate în diferite stadii fiziologice.

Consider acest lucru de o importanţă deosebită, deoarece producţia de lapte a vacilor depinde în cea mai mare măsură de nivelul de furajare, de nivelul de echilibrare a raţiilor furajere în substanţe nutritive, săruri minerale etc. Faţă de cele prezentate mai jos în realitate alimentaţia vacilor de lapte este mult mai complexă şi nu se reduce numai la câteva componente nutritive din furaje, dar şi această metodă este corespunzătoare pentru stabilirea şi remedierea anumitor deficienţe de furajare.

Substanţele nutritive din furaje sunt folosite în două direcţii. O parte este folosită pentru menţinerea funcţiilor vitale ale organismului şi se numeşte necesarul de întreţinere, iar cealaltă parte contribuie la sintetizarea produselor animaliere: laptele şi carnea, ca fiind cele mai importante şi care se numeşte necesarul de producţie.

Necesarul de întreţinere
Pentru menţinerea funcţiilor vitale, la fel ca şi pentru producţie, animalele au nevoie de energie şi de o serie de substanţe dintre care proteinele, sărurile minerale şi vitaminele sunt cele mai importante. Energia este folosită pentru menţinerea constantă a temperaturii corpului şi funcţionării organelor vitale (inima, plămânii, ficatul, rinichii etc.). După îndelungate cercetări şi experimente s-a ajuns la concluzia că vaca are nevoie de 1-1,2 UN pe 100 kg greutate vie.

Proteina serveşte la refacerea ţesuturilor uzate şi este absolut indispensabilă funcţionării normale ale organelor interne, fără ca animalul să înregistreze creştere sau scădere în greutate. S-a stabilit că acest necesar la vacile de lapte este în medie 60 grame proteină digestibilă (PD) pe 100 kg greutate vie.

Necesarul de săruri minerale, calciu (Ca), fosfor (P) şi clorură de sodiu (NaCl), sau sarea de bucătărie, este următorul: Calciu 20-25 g.; fosforul 10-15 g. pe un animal şi 5 g. sare de bucătărie pe 100 kg greutate vie.

Necesarul pentru producţia de lapte
La stabilirea necesarului de producţie a vacilor de lapte s-a pornit de la compoziţia chimică a laptelui.

Substanţele nutritive din nutreţuri au influenţă asupra secreţiei laptelui şi asupra componenţilor acestuia. Reducerea valorii energetice a furajelor la început provoacă o scădere mai mică a producţiei de lapte, datorită faptului că energia deficitară este substituită pe seama altor substanţe nutritive şi este completată din rezervele organismului.

Pentru stabilirea necesarului de energie, exprimat în unităţi nutritive (UN) s-a luat în considerare caloricitatea laptelui care este de 746 Kcal /kg. În producţia de lapte 1 UN produce 1680 Kcal, deci pentru 1 Kg lapte sunt necesare în medie 0,45 UN (746: 1680 = 0,45).

La stabilirea necesarului de proteină pentru producerea a 1 kg. lapte se ţine seama de cantitatea de proteină din lapte şi de coeficientul de utilizare a proteinei digestibile din furaje, adică de valoarea biologică a proteinei din furaje.

Reducerea proteinei din furaje provoacă o scădere a producţiei de lapte dar şi a procentului de grăsime al acestuia, chiar dacă raţia are valoare energetică suficientă. Astfel s-a stabilit că pentru producerea unui kg de lapte sunt necesare în medie 45-50 grame proteină dugestibilă.

Grăsimea laptelui se formează pe seama acizilor graşi superiori şi pe seama grăsimilor neutre din sânge. În urma metabolismului microorganismelor din prestomacele rumegătoarelor rezultă acizi graşi ce intră în compoziţia grăsimii laptelui. Vacile hrănite cu cantităţi mari de fân de bună calitate şi suculente dau un lapte mai gras decât cele hrănite cu cantităţi mici de fân şi cu cantităţi mari de concentrate, datorită faptului că în cazul furajării cu cantităţi mari de fân numărul microorganismelor din rumen este mai mare decât în cazul furajării cu cantităţi mari de concentrate şi mai puţin fân, ca urmare şi cantitatea de acizi graşi este mai mare.

Insuficienţa sărurilor minerale din furaje, mai ales al calciului (Ca) şi al fosforului (P) influenţează negativ producţia de lapte. Compoziţia laptelui în săruri minerale se schimbă numai după o perioadă deficitară mai lungă de timp, datorită faptului că necesarul de săruri minerale sunt luate din rezervele organismului care se găsesc în sistemul osos. Pentru formarea a 1 kg de lapte sunt necesare 2,5-3,5 g calciu şi 2-3 grame fosfor.

În prima parte a lactaţiei când producţia de lapte este maximă, prin lapte se elimină cantităţi mai mari de săruri minerale faţă de cantităţile asigurate prin raţia zilnică. În această perioadă diferenţa până la acoperirea necesarului este luată din rezervele organismului. Aceste rezerve au fost create încă din a doua jumătate a perioadei de lactaţie dar mai ales în perioada repausului mamar.

Necesarul de săruri minerale se asigură în general prin cantităţile ce se află obişnuit în nutreţuri. Dacă aceste cantităţi nu satisfac necesarul zilnic al organismului, atunci sărurile respective trebuie să fie administrate prin premixuri minerale, sau prin amestecuri minerale care se găsesc în comerţ.

Din cele prezentate reiese importanţa asigurării vacilor de lapte cu toate principiile nutritive (energie, proteine, săruri minerale, vitamine) la nivelul necesarului în vederea menţinerii producţiei de lapte la un nivel maxim şi în vederea menţinerii stării de sănătate al organismului.

Cunoscând necesarul de întreţinere şi necesarul pentru producerea unui kg de lapte se poate calcula necesarul zilnic a vacii în vederea atingerii şi menţinerii unor producţii ridicate de lapte. Pentru aceasta este necesar însă să cunoaştem greutatea corporală a vacii, producţia maximă de lapte ce se poate realiza în faza respectivă a lactaţiei şi conţinutul furajelor în energie (UN), proteină (PD), săruri minerale şi vitamine.

Acest calcul este valabil numai pentru vacile de lapte cu dezvoltare corporală încheiată, aflate în prima perioadă a lactaţiei, când încă nu sunt gestante sau sunt gestante în primele luni ale gestaţiei când dezvoltarea fătului încă nu presupune un plus considerabil de substanţe nutritive.

Pe lângă asigurarea elementelor nutritive prin raţie este foarte importantă asigurarea necesarului de substanţă uscată prin raţia zilnică. Substanţa uscată reprezintă acea componentă organică şi anorganică care rămâne după evaporarea forţată a apei din furaj Substanţa uscată asigură animalului senzaţia de saţietate, de sătul. În practică sunt foarte multe cazuri când raţia administrată asigură animalului senzaţia de saţietate, dar componentele nutritive nu satisfac necesarul organismului pentru susţinerea unei producţii ridicate de lapte, şi ca urmare vaca nu-şi poate manifesta potenţialul genetic în direcţia producţiei de lapte. În astfel de cazuri majoritatea micilor crescător de vaci nici nu sunt conştienţi că practică o furajare deficitară, cu toate că vacile lor sunt sătule.

În vederea remedierii situaţiei trebuie să se facă investigaţii şi calcule pentru stabilirea componentelor care sunt deficitare şi administrarea lor până la acoperirea necesarului.
Poate există şi situaţia inversă, când raţia asigură toate componentele nutritive necesare susţinerii unei producţii ridicate de lapte, dar substanţa uscată este deficitară. În astfel de situaţii vacile neavând senzaţia de saţietate sunt neliniştite şi vor consuma paiele folosite ca aşternut. Această situaţie se poate remedia prin administrarea de furaje de volum cu conţinut ridicat de substanţă uscată.
În literatura de specialitate necesarul de substanţă uscată este prezentată în kilograme în funcţie de greutatea corporală şi producţia de lapte a vacilor, iar conţinutul în substanţa uscată (SU) a diferitelor furaje este redat în procente.
Despre furajarea vacilor încă în creştere şi aflate într-un stadiu avansat de gestaţie, sau deja înţărcate vom vorbi în numerele viitoare ale revistei.

Autor: ing. Vaida Ludovic