Exclusiv
Publicat in: Stiri
Salariaţii fabricii Poiana - Kraft Foods din Braşov nu au ajuns la nicio înţelegere cu conducerea privind salariile compensatorii pe care angajaţii ar trebui să le primească după închiderea fabricii, deoarece solicitările lor sunt considerate prea mari, negocierile urmând să fie reluate miercuri.
Angajaţii fabricii de ciocolată acuză conducerea de "tehnică prăfuită de negociere", considerând că pachetul compensatoriu oferit este mult sub nivelul cerut de salariaţi, potrivit reprezentanţilor salariaţilor, Dragoş Grigore şi Raluca Colţea

"La sfârşitul săptămânii a avut loc o noua rundă de negocieri între reprezentanţii salariaţilor şi managementul companiei Kraft Foods. Nici de această dată nu s-a ajuns la o înţelegere, mai mult, managementul companiei a retras ultima ofertă înaintată în data de 27 noiembrie, motivând că nu au obţinut de la nivel regional aprobările necesare şi venind apoi cu o ofertă mai mică", au precizat aceştia.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h

Angajaţii cer un pachet salarial compensatoriu care să cuprindă o perioadă de minimum trei ani, plus alte beneficii, solicitare care a fost respinsă de către managementul fabricii.

Negocierile vor fi reluate miercuri, însă liderii de sindicat spun că nu îşi fac mari speranţe în negocierile cu conducerea fabricii şi sunt hotărâţi să meargă mai departe cu demersurile lor.

"Am anticipat o astfel de mişcare, care pare a fi o tehnică prăfuită de negociere. Tocmai de aceea suntem pregătiţi să mergem mai departe cu demersurile noastre. În plus, suntem în permanentă legătură cu Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), care ne-a asigurat de întreg suportul, prin orice mijloc posibil", au adăugat liderii de sindicat.

Dragoş Grigore şi Raluca Colţea au precizat că angajaţii nu intenţionează să se îmbogăţească în urma deciziei de închidere a fabricii, ci doar să obţină un pachet social care să îi ajute să treacă "peste o perioadă de criză fără precedent la nivelul României".

Până la transmiterea acestei ştiri, Doina Cavache, corporate affairs manager al Kraft Foods România, nu a putut fi contactată pentru a comenta situaţia.

Conducerea fabricii de ciocolată din Braşov a anunţat că la sfârşitul anului 2009 va închide unitatea şi că va muta producţia într-un orăşel de provincie din Bulgaria, Svoge, urmând ca cei 440 de angajaţi să primească un pachet salarial compensatoriu. Primele disponibilizări vor începe în luna aprilie 2009.

Motivul invocat de producătorul de dulciuri şi cafea Kraft Foods România de a închide fabrica de la Braşov este locul în care se află fabrica, într-o zonă centrală a oraşului, care este insuficientă pentru extinderea producţiei.

Deşi atât primarul Braşovului George Scripcaru, cât şi preşedintele CJ Artistotel Căncescu au declarat că sunt dispuşi să ofere terenuri în judeţul Braşov astfel încât fabrica de ciocolată, cu o tradiţie de aproxiamtiv o sută de ani în Braşov, să nu fie închisă, conducerea societăţii a nunţat că decizia de a închide fabrica este una definitivă.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Facilitati fiscale pentru angajatii din agricultura si industria alimentara
Facilitati fiscale pentru angajatii din agricultura si industria alimentara
Actul normativ promulgat de presedintele Romaniei stipuleaza acordarea de facilitati fiscale...
Sindalimenta: Industria alimentara se apropie de faliment
Sindalimenta: Industria alimentara se apropie de faliment
"In ciuda situatiei internationale extrem de tensionate si a efectelor sale din ce in ce mai...
Inca o fabrica de top din industria alimentara isi inchide portile
Inca o fabrica de top din industria alimentara isi inchide portile
Industria alimentara si a bauturilor din Romania, estimata la 55 miliarde de lei, a inceput anul...
Sindicatele si patronatele din industria alimentara, in razboi deschis cu ministrul Mediului
Sindicatele si patronatele din industria alimentara, in razboi deschis cu ministrul Mediului
Patronatele si sindicatele din industria alimentară solicită suspendarea obligatiei de plată a...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016