Exclusiv
Publicat in: Stiri
O companie germană a amenajat o pepinieră de culturi energetice în localitatea Bata. Nemţii cultivă un hibrid de plop care trebuie crescut în condiţii speciale. „În prima fază au fost aduşi 500.000 de puieţi de plop din Germania, şi se doreşte ca până la sfârşitul verii să se planteze trei milioane de puieţi”, a declarat Ion Micurescu, primarul comunei Bata. Este vorba despre un soi creat în laborator, mai ceva ca o clonă. Pomii hibrid au lemnul asemănător celui de esenţă tare şi cu creştere rapidă. Se cultivă în condiţii riguroase şi au nevoie de multă apă. Iar soluţia e chiar la îndemână - Mureşul curge în apropierea terenului.


După doi ani, aceştia vor fi folosiţi ca butaşi pentru a fi plantaţi în alte locuri, pe alte parcele pregătite în acelaşi mod. După cinci ani de creştere, se recoltează, se toacă, se brichetează. Astfel ia naştere combustibilul sau biomasa pentru centralele termice de producere a energiei termice şi electrice.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h

Prin constituirea acestei plantaţii, comuna Bata trece printr-un fenomen atipic pentru vremuri de criză: mulţi localnici s-au ales cu locuri de muncă. În plus, după zeci de ani în care abia 20 la sută din terenurile de pe raza localităţii au fost lucrate, acum, datorită acestei investiţii, suprafaţa lucrată s-a mărit considerabil. Veşti bune şi pentru sătenii care nu au prins primul val de angajare la nemţii cu idei bio. Investitorii germani susţin că vor mai crea cel puţin 100 de locuri de muncă în timp.

Citeste mai mult in Adevarul

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Instalaţii de biogaz, furaje verzi şi culturi energetice - prezentate la târgul de agricultură FARMA 2011. Află aici când se va desfăşura
În perioada 10-13 februarie are loc la Poznan, în Polonia, târgul internaţional pentru...
Culturi energetice - iarba elefantului sau stuful chinezesc
Pe piaţa românească îşi face tot mai mult loc o nouă cultură de plante, care pot fi utilizate...
Sibiu: Culturi energetice plantate pe mii de hectare la Avrig
În aceste zile a început la Avrig derularea primei acţiuni a proiectului “Culturi alimentare...
Culturi energetice: Pepinieră de plopi hibridizati pentru energie "verde"
În comuna arădeană Bata va fi înfiinţată o pepinieră de plopi hibridizati, de pe urma cărora...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016