Exclusiv
Publicat in: Stiri
Toate cele opt unităţi ale SC Protan SA din ţară au protestat, luni, faţă de întârzierea subvenţiilor ce trebuiau să fie acordate de Ministerul Agriculturii, iar reprezentanţii societăţii spun că în circa trei zile va apărea şi blocajul de pe piaţa alimentară, transmite AmosNews.
„Fermele nu vor mai avea unde să proceseze resturile animale – copitele, craniul, oasele - astfel că nu vor mai putea să cumpere aceste animale. Probabil că nu se va ajunge şi la un blocaj, cel puţin pe piaţa produselor de carne. Produsele expirate din supermarketuri şi alimentări nu vor putea fi aruncate. Cred că în trei zile se va ajunge la o criză, dacă nu chiar mai repede”, ne-a declarat Miu Costin, purtătorul de cuvânt al Protan SA.

Având în vedere că incineratorul Protan din Codlea, judeţul Braşov, asigura procesarea pentru o treime din totalul de deşeuri animale şi organice din ţară, fiind unul din cele trei unităţi de procesare a deşeurilor, Prefectura Braşov a încercat să medieze conflictul dintre Protan şi Ministerul Agriculturii, chiar prin intermediul primului ministru.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h

„Domnul premier a fost extrem de operativ şi a luat legătura imediat că ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş. Am fost asigurat că acest blocaj va fi depăşit cât de curând, urmând ca Ministerul Agriculturii şi Ministerul Mediului să achite sumele restante pe care le au la Protan SA”, a declarat prefectul Braşovului, Emil Niţă.

Totuşi, reprezentanţii Protan sunt de neclintit. „Chiar şi în acest moment Protan face negocieri. Asta nu înseamnă că vom deschide incineratorul. De la discuţii la bani este o cale lungă”, au subliniat Miu Costin.

Potrivit acestuia, „activitatea va rămâne suspendată până când Ministerul Agriculturii va deconta contravaloarea subvenţiilor restante încă din 2006”.

Compania are de primit de la stat 150 de miliarde de lei, reprezentând contravaloarea a 50% din prestaţiile efectuate în ultimii doi ani.

„Conform contractului, fiecare firmă care apela la serviciile noastre plătea 50% din atarif, iar restul de 50% este subvenţionat de stat”, ne-a declarat Miu.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Facilitati fiscale pentru angajatii din agricultura si industria alimentara
Facilitati fiscale pentru angajatii din agricultura si industria alimentara
Actul normativ promulgat de presedintele Romaniei stipuleaza acordarea de facilitati fiscale...
Sindalimenta: Industria alimentara se apropie de faliment
Sindalimenta: Industria alimentara se apropie de faliment
"In ciuda situatiei internationale extrem de tensionate si a efectelor sale din ce in ce mai...
Inca o fabrica de top din industria alimentara isi inchide portile
Inca o fabrica de top din industria alimentara isi inchide portile
Industria alimentara si a bauturilor din Romania, estimata la 55 miliarde de lei, a inceput anul...
Sindicatele si patronatele din industria alimentara, in razboi deschis cu ministrul Mediului
Sindicatele si patronatele din industria alimentara, in razboi deschis cu ministrul Mediului
Patronatele si sindicatele din industria alimentară solicită suspendarea obligatiei de plată a...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton