Câţiva fermieri din Maramureş primesc în sfârşit ajutor financiar pentru exploatarea ecologică a terenurilor agricole. Pentru că statul nu a reuşit să susţină fermierii mici din zonele ţării cu valoare naturală ridicată, WorWWF promovează un sistem inovator de păşunat.
Mulţi dintre fermierii din Maramureş de-abia supravieţuiesc, potrivit reprezentanţilor WWF. Peisajul aparte şi biodiversitatea acestuia depind de utilizarea zonelor cu potenţial natural ridicat în agricultură, lucru dificil din punct de vedere financiar pentru fermieri.
După aderarea României la UE lucrurile au devenit şi mai dificile, fiindcă majoritatea producătorilor de lapte din Maramureş nu pot îndeplini standardele UE în materie de igienă şi bunăstare a animalelor. WWF vor promova un sistem inovativ de păşunat, care, cu ajutorul unor măsuri legislative, va putea fi aplicat în toate zonele ţării cu potenţial pentru exploatarea agricolă ecologică.
Fermierul Petre Ţiplea este primul care a primit, prin programul finanţat de WWF, o cireadă formată din 22 vaci,4 tauri şi 9 viţei. El a fost selectat de reprezentanţii organizaţiei pentru că menţine, prin practicile agricole aplicate, o zonă cu valoare naturală ridicată (High Nature Value Farmland – HNVF). Pentru următorul pas al programului WWF are în vedere alţi doi fermieri din Maramureş.
HNVF susţine consecutiv micii producători, de semisubzistenţă. “Modul lor de producţie, de organizare a păşunatului ori a obţinerii biomasei din păduri nu are un impact destructiv asupra naturii, motiv pentru care ei trebuie susţinuţi prin politici publice”, spune reprezentantul WWF Raluca Dan.
Prin acţiunea iniţiată cu sprijinul Comisiei Europene, WWF doreşte să contracareze declinul drastic al oieritului tradiţional pe păşunile de vară din zonă. Cu alte cuvinte, ei promovează legătura dintre conservarea naturii, economia locală şi comunităţi printr-un sistem de păşunat în mozaicul de pajişti şi păduri din zonele înalte ale Maramureşului.
În cadrul programului, aceste zone au fost numite pajişti cu valoare naturală ridicată (High Nature Value Farmland – HNVF). Prin utilizarea pajiştilor pentru păscut se favorizează păstrarea acestora deschise pentru păsările care cuibăresc, cum este fâsa de pădure şi mierla gulerată şi pentru raţele şi stârcii migratori.
Citeste mai mult in Adevarul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Fermierul Petre Ţiplea este primul care a primit, prin programul finanţat de WWF, o cireadă formată din 22 vaci,4 tauri şi 9 viţei. El a fost selectat de reprezentanţii organizaţiei pentru că menţine, prin practicile agricole aplicate, o zonă cu valoare naturală ridicată (High Nature Value Farmland – HNVF). Pentru următorul pas al programului WWF are în vedere alţi doi fermieri din Maramureş.
HNVF susţine consecutiv micii producători, de semisubzistenţă. “Modul lor de producţie, de organizare a păşunatului ori a obţinerii biomasei din păduri nu are un impact destructiv asupra naturii, motiv pentru care ei trebuie susţinuţi prin politici publice”, spune reprezentantul WWF Raluca Dan.
Prin acţiunea iniţiată cu sprijinul Comisiei Europene, WWF doreşte să contracareze declinul drastic al oieritului tradiţional pe păşunile de vară din zonă. Cu alte cuvinte, ei promovează legătura dintre conservarea naturii, economia locală şi comunităţi printr-un sistem de păşunat în mozaicul de pajişti şi păduri din zonele înalte ale Maramureşului.
În cadrul programului, aceste zone au fost numite pajişti cu valoare naturală ridicată (High Nature Value Farmland – HNVF). Prin utilizarea pajiştilor pentru păscut se favorizează păstrarea acestora deschise pentru păsările care cuibăresc, cum este fâsa de pădure şi mierla gulerată şi pentru raţele şi stârcii migratori.
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News