Creşterea tineretului bovin

O cerinţă foarte importantă a creşterii tineretului femel de reproducţie este menţinerea în permanenţă a stării de sănătate a viţelelor, deoarece numai animalele sănătoase sunt capabile să realizeze sporuri de greutate corespunzătoare, ca la atingerea vârstei optime pentru montă să aibă şi o greutate corporală corespunzătoare.
Trebuie menţionat faptul că plămânii viţeilor care au trecut peste afecţiuni pulmonare vor prezenta leziuni pe tot parcursul vieţii lor, capacitatea lor pulmonară va fi mai mică cu consecinţe negative asupra capacităţii lor productive de lapte. Producţii maxime de lapte se pot obţine numai de la un animal perfect sănătos cu o capacitate digestivă care permite ingerarea unor cantităţi mari de furaje de volum, cu un aparat circulator şi respirator puternic dezvoltat care este capabil să susţină un metabolism intens. Realizarea acestor cerinţe este posibilă numai dacă creşterea şi dezvoltarea tineretului femel este dirijată şi controlată.

Activitate de creştere a tineretului se poate simplifica la două aspecte:

1. asigurarea condiţiilor optime de mediu şi de cazare în toate fazele ale creşterii şi dezvoltării;
2. asigurarea unei alimentaţii echilibrate în toate principiile nutritive pe toată perioada de tineret. Realizarea acestor două aspecte asigură o dezvoltare corespunzătoare în care greutatea corporală, regiunile corporale, organele interne, glandele cu secreţie internă se dezvoltă armonios şi astfel însămânţate în momentul optim se instalează gestaţia. La înţărcare viţelele nu sunt dezvoltate corespunzător ca să fie trecute la categoria de tineret femel de reproducţie, deoarece datorită condiţiilor diferite de creştere s-ar produce o dereglare în creşterea lor. În vederea prevenirii acesteia perioada de la înţărcare până la 6 luni este considerată ca perioadă de trecere între cele două faze ale creşterii. În această perioadă de trecere cerinţele viţelelor sunt mai modeste faţă de perioada anterioară şi se apropie mai mult de cerinţele perioadei de tineret de reproducţie. Condiţiile cele mai optime pentru întreţinerea lor se pot asigura în grajdurile simple, semideschise, de stabulaţie liberă unde spaţiul de odihnă, de 2,5 – 3 metrii pătraţi pe cap de animal, prevăzut cu aşternut gros şi uscat asigură un pat cald pentru odihna animalelor. Padocul să fie orientat întotdeauna câtre sud.

Creşterea tineretului femel de reproducţie

Condiţiile pentru realizarea producţiilor de lapte şi carne sunt multiple, dar un loc important ocupă creşterea corespunzătoare a tineretului de reproducţie, care trebuie să fie în concordanţă cu tehnologia de creştere şi direcţia de exploatare practicat în fermă. Nu este indiferent ce calitate are juninca gestantă care înlocuieşte vaca ajunsă la reformă. Progres genetic se poate realiza numai dacă animalele trecute la turma de bază sunt mai valoroase decât cele pe care le înlocuiesc şi asta trebuie să fie condiţia de bază într-o crescătorie de vaci.

În condiţiile actuale vacile ajung la reformă după 4 – 5 lactaţii, deoarece nivelul producţiei de lapte în următoarele lactaţii nu mai asigură o rentabilitate, adică valoarea laptelui obţinut nu mai acoperă cheltuielile. Asta înseamnă că 20 – 25 % din efectivul de vaci este schimbat anual, şi chiar cu un procent scăzut de pierderi la viţei aproape 2/3 dintre viţele ajung să fie montate. În cazul unui procent de natalitate mai scăzut şi la o pierdere mai mare de viţele putem afirma că toate femelele apte de reproducţie trebuie să fie montate. Opinia celor mai mulţi crescător este că toate viţelele să fie crescute pentru reproducţie, urmând ca selecţia lor să se facă şi după performanţele proprii după prima fătare.

Tehnologia de creştere a tineretului femel de reproducţie trebuie să corespundă cerinţelor impuse de direcţia de exploatare a vacilor, adică tineretul destinat obţinerii vacilor de lapte se creşte altfel decât tineretul destinat obţinerii vacilor de carne, deoarece scopurile sunt total diferite. De la tineretul destinat obţinerii de vaci de lapte urmărim în primul rând o producţie ridicată şi susţinută de lapte, o perioadă cât mai lungă de exploatare, deci o viaţă productivă cât mai lungă. Iar de la tineretul destinat obţinerii de vaci de la care produşii sunt folosiţi ca animale de carne scopul este realizarea de fătări cât mai uşoare, fără complicaţii, o bună capacitate de alăptare şi ne mulţumim şi cu producţii modeste de lapte.

Scopul urmărit pe parcursul creşterii tineretului femel de reproducţie este să nu se producă perturbări în procesul de creştere şi animalele de reproducţie obţinute să fie sănătoase, rezistente, cu constituţie şi conformaţie corporală bună şi cu producţii ridicate şi susţinute de lapte. O parte dintre însuşirile enumerate sunt determinate ereditar, dar pot fi influenţate puternic de condiţiile de creştere şi de mediu.

O caracteristică a creşterii tineretului femel de reproducţie este periodicitatea creşterii şi dezvoltării pe tot parcursul perioadei de tineret, de la naştere până la stadiul de vacă, ceea ce ne dă posibilitatea dirijării creşterii şi chiar reducerii cheltuielilor.

Alimentaţia tineretului femel de reproducţie nu poate să fie o alimentaţie de îngrăşare, deoarece aceasta influenţează negativ rezultatele de reproducţie, reduce nivelul producţiei de lapte şi scurtează viaţa productivă a vacii. Contrar opiniilor din trecut când toată perioada de creştere a tineretului femel era caracterizată printro alimentaţie abundentă în scopul obţinerii de sporuri zilnice cât mai mari, azi creşterea se bazează pe valorificarea maximă a potenţialului ridicat de creştere printr-o alimentaţie intensivă dar care previne îngrăşarea tineretului, mai ales a celor aparţinând raselor specializate în direcţia obţinerii producţiilor mari de lapte.

Cerinţele tineretului de reproducţie faţă de mediu sunt mai reduse, în comparaţie cu categoria 0 – 6 luni. Zona de confort termic se situează între pus 5 şi 15 grade C, dar dacă condiţiile de mediu (umiditatea relativă a aerului, viteza curenţilor de aer) sunt corespunzătoare rezistă fără probleme şi la temperaturi mai scăzute. Suportă însă mult mai greu temperaturile ridicate (20 – 25 grade C), umiditatea relativă crescută a aerului (85 – 90 %) şi concentraţia peste limita normală a gazelor nocive din grajd. Preferă aerul proaspăt, razele soarelui şi mişcarea în aer liber, premiza unei constituţii solide şi a unui organism rezistent. De aici rezultă creşterea lor în grajduri simple, cu stabulaţie liberă şi cu acces la padoc, deci o creştere a lor care să se apropie cât mai mult de cea naturală.

Necesarul de substamţe nutritive al tineretului de reproducţie
Creşterea tineretului femel de reproducţie începe cu înţărcarea viţelelor şi se termină cu fătarea, perioadă în care necesarul faţă de substanţele nutritive variază în funcţie de categoria de vârstă în care se află animalul. Conform acestor schimbări de necesar creşterea tineretului de reproducţie se împarte în perioade de vârstă: de la 6 la 12 luni; de la 12 luni până la luna VI. de gestaţie, şi de la luna a VI de gestaţie până la fătare.

Perioada de la 6 la 12 luni se caracterizează printr-o alimentaţie abundentă şi bine echilibrată, folosind la maxim viteza de creştere al tineretului. Până la această vârstă rumenul funcţionează deja normal, dar capacitatea lui încă nu este corespunzătoare şi din această cauză furajele consumate trebuie să fie mai bogate în energie şi proteină.

Treptat furajele scumpe, specifice categoriei 0 – 6 luni, pot fi substituite cu concentrate mai ieftine, cu fibroase, cu furaje de volum şi chiar cu diferite subproduse industriale, furaje care ajută la creşterea în volum a compartimentelor gastrice. Nu trebuie să uităm însă faptul că realizarea sporurilor de greutate planificate, corespunzătoare vârstei se poate realiza numai cu furaje bogate în proteină şi energie. În cazul unei furajări deficitare în proteină şi energie procesul creşterii şi dezvoltării va fi perturbat, iar maturitatea sexuală va fi întârziată.

Perioada de la vârsta de un an până în luna a 6.-a de gestaţie se poate împărţi iar în două perioade, prima până la însămânţare şi a doua de la însămânţare până la luna 6.-a de gestaţie.

Prima perioadă se caracterizează printro creştere mai modestă în greutate, deci şi printro cerinţă mai redusă faţă de concentraţia în substanţele nutritive a raţiilor furajere, ce se poate realiza prin reducerea concentratelor şi consumul crescut de furaje de volum şi subproduse industriale. Acest lucru are următoarele avantaje:

1. favorizează creşterea ingestiei de furaje;
2. animalul se obişnuieşte cu consumul furajelor de volum, amândouă având influenţe pozitive asupra producţiei de lapte a vacilor;
3. se reduce preţul furajelor. Dar trebuie menţionat încă o dată faptul că reducerea nivelului de furajare nu înseamnă o furajare deficitară. Sporul de greutate planificat pentru această perioadă trebuie realizat fără nici un compromis! Dacă sporul de greutate nu se realizează cauzele vor fi căutate în tehnologia de întreţinere şi furajere, care sunt dirijate de crescător.

Un tineretul femel furajat corespunzător, care nu a avut perturbări în procesul creşterii şi care a realizat sporul de greutate prevăzut de tehnologie, când ajunge la vârsta optimă pentru prima însămânţare va rămâne gestantă. În perioada de la însămânţare până la luna a 6.-a de gestaţie fătul încă nu realizează sporuri însemnate în greutate care să necesite o furajare suplimentară, diferă însă condiţiile de creştere începând cu diagnosticarea gestaţiei.

Scopul unei furajări corespunzătoare este ca tineretul femel de reproducţie ajuns va vârsta optimă pentru prima montă să realizeze şi o greutate corporală optimă, premiza obţinerii unor vaci care să corespundă din toate punctele de vedere standardelor rasei.

În ultima perioadă, care se referă la ultimele luni de gestaţie, se înregistrează cerinţe crescute faţă de substanţele nutritive din raţie, deoarece în această perioadă fătul realizează creşteri mari în greutate, dar în această perioadă au loc şi depunerile de substanţe de rezervă în organismul matern şi au loc în organism modificările caracteristice primei gestaţii, de exemplu: creşterea ţesutului glandular al ugerului.

Vârsta şi greutatea optimă al tineretului femel de reproducţie din rasa holstein şi metise holstein, la diferite vârste:

Vârsta (în luni)	Greutatea viţelelor, kg
	Foarte bună (cel puţin)	Bună	Mediocră	Slabă (cel mult)
6	205	182 - 204	159 -181	159
8	250	227 - 249	204 - 226	203
10	295	273 - 294	249 - 272	248
12	329	318 - 328	306 - 317	305
14	352	341 - 351	329 - 340	328
16	386	375 - 385	363 - 474	362
18	431	409 - 430	386 - 408	385
20	477	454 - 476	431 - 453	430
21 - 23	500	477 - 499	454 - 476	453
24 - 27	522	500 - 521	476 - 499

Tineretul aparţinând acestei rase precum şi metişii lor au vârsta optimă pentru prima montă de 18 – 19 luni, când trebuie să atingă şi greutatea care se încadrează în categoria foarte bună şi bună. Dacă greutatea corporală nu se realizează se amână însămânţarea, care însă duce la scurtarea vieţii productive a vacii.

Autor: ing. Vaida Ludovic