Asolamentele pot fi clasificate după mai multe criterii, anume: număr de sole, număr de ani şi după modul de folosinţă. Astfel, culturile agricole pot fi monocultură, asolamente de scurtă durată: 2-3 sau 4 ani;
asolamente de lungă durată: 5-8 ani sau 10 ani;
Monocultura presupune an de an cultivarea aceleaşi culturi pe aceeaşi suprafaţă de teren.
Neajunsurile acestui sistem ar fi, înmulţirea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor pe suprafeţele respective. Dacă în urmă cu câţiva ani monocultura s-a aplicat intens, cu regret constatăm azi că revine în actualitate.
Dispariţia unor consumatori (complexele de animale), a industriei uşoare (topitorii de in şi cânepă, fabrici de zahăr etc.) a indus reducerea de specii cultivate şi în consecinţă reducerea unor asolamente de scurtă durată care sunt cele mai practice.
Precizăm că suportă monocultura: porumbul, secara, tutunul, grâul (anul 1-2), cânepa şi soia. Nu suportă monocultura: floarea soarelui, sfecla de zahăr, ovăzul, rapiţa, inul, mazărea, lucerna şi trifoiul.
Pentru reuşita unei monoculturi este necesar aplicarea unui sistem de fertilizare corespunzător culturii respective, aplicarea de tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, combaterea buruienilor.
Asolamentul de scurtă durată de doi ani este cel mai simplu. Cuprinde două sole. O solă poate fi cultivată cu o singură plantă sau un grup de plante apropiate. Cel mai simplu asolament bienal este grâu - porumb. Rezultate bune se obţin şi în rotaţia grâu-cartof.
Asolamentul de trei ani cu trei sole permite introducerea în rotaţie a unui număr de mai multe culturi. Cel mai raţional asolament de acest tip este: păioase (grâu, orz, secară) – prăşitoare (porumb, cartof) – leguminoase (mazăre, soia).În general se practică rotaţia grâu – porumb – mazăre cu rezultate deosebite. Astfel grâul este o bună premergătoare pentru porumb.
O combatere reuşită a buruienilor la cultura porumbului poate asigura în anul următor pentru mazăre o solă în care nu mai are nevoie de combaterea chimică a buruienilor. Mazărea, prin capacitatea ei de a îmbogăţi solul cu azot, permite eliminarea fertilizării faziale de toamnă a grâului.
În cadrul asolamentului de patru ani intervine o plantă amelioratoare a solului (trifoi). Pentru acest tip de asolament propunem: leguminoase – grâu – porumb – porumb sau porumb – grâu – trfoi – trifoi, sau grâu – sfeclă de zahăr – cartofi – porumb.
Asolamentele de lungă durată cuprind un număr mai mare de sole, cel puţin 5. În condiţiile în care se practică agricultura azi este foarte greu să se realizeze asolamente de lungă durată.
Alegerea culturilor, stabilirea succesiunii acestora, nu sunt măsuri suficiente care să asigure realizarea avantajelor unui asolament. Trebuie acordată o atenţie deosebită la alegerea soiurilor, tehnologiei de cultură, fertilizarea şi măsurilor de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor pentru fiecare cultură în parte.
ing. Ioan COSTIN

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Precizăm că suportă monocultura: porumbul, secara, tutunul, grâul (anul 1-2), cânepa şi soia. Nu suportă monocultura: floarea soarelui, sfecla de zahăr, ovăzul, rapiţa, inul, mazărea, lucerna şi trifoiul.
Pentru reuşita unei monoculturi este necesar aplicarea unui sistem de fertilizare corespunzător culturii respective, aplicarea de tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, combaterea buruienilor.
Asolamentul de scurtă durată de doi ani este cel mai simplu. Cuprinde două sole. O solă poate fi cultivată cu o singură plantă sau un grup de plante apropiate. Cel mai simplu asolament bienal este grâu - porumb. Rezultate bune se obţin şi în rotaţia grâu-cartof.
Asolamentul de trei ani cu trei sole permite introducerea în rotaţie a unui număr de mai multe culturi. Cel mai raţional asolament de acest tip este: păioase (grâu, orz, secară) – prăşitoare (porumb, cartof) – leguminoase (mazăre, soia).În general se practică rotaţia grâu – porumb – mazăre cu rezultate deosebite. Astfel grâul este o bună premergătoare pentru porumb.
O combatere reuşită a buruienilor la cultura porumbului poate asigura în anul următor pentru mazăre o solă în care nu mai are nevoie de combaterea chimică a buruienilor. Mazărea, prin capacitatea ei de a îmbogăţi solul cu azot, permite eliminarea fertilizării faziale de toamnă a grâului.
În cadrul asolamentului de patru ani intervine o plantă amelioratoare a solului (trifoi). Pentru acest tip de asolament propunem: leguminoase – grâu – porumb – porumb sau porumb – grâu – trfoi – trifoi, sau grâu – sfeclă de zahăr – cartofi – porumb.
Asolamentele de lungă durată cuprind un număr mai mare de sole, cel puţin 5. În condiţiile în care se practică agricultura azi este foarte greu să se realizeze asolamente de lungă durată.
Alegerea culturilor, stabilirea succesiunii acestora, nu sunt măsuri suficiente care să asigure realizarea avantajelor unui asolament. Trebuie acordată o atenţie deosebită la alegerea soiurilor, tehnologiei de cultură, fertilizarea şi măsurilor de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor pentru fiecare cultură în parte.
ing. Ioan COSTIN
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 4.25 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News