Atenţie la depozitarea cartofilor

depozitarea cartofilor, norme de pastrare a tuberculilor de cartofi, cum se depoziteaza cartofii, referat cartofi

După recoltarea unei culturi de cartof consum, aceasta se depozitează de regulă pe durată de timp diferită, în funcţie de ritmul şi cantităţile valorificate. În funcţie de starea tuberculilor în momentul recoltării şi durata păstrării, trebuie asigurate spaţii şi condiţii corespunzătoare de păstrare. Scopul principal al depozitării corecte este reducerea la minim a pierderilor şi păstrarea calităţii tuberculilor, pînă la valorificare.
Pierderi la păstrare
Tuberculul de cartof este un organism viu, a cărui activitate fiziologică nu se opreşte după recoltare, în timpul depozitării. Procesele naturale care au loc în această perioadă, datorită cărora se înregistrează pierderi destul de însemnate sunt: respiraţia, deshidratarea şi creşterea colţilor, la care se mai adaugă şi pagubele produse de bolile de putrezire. Mărimea acestor pierderi variază în limite foarte largi, în funcţie de starea de sănătate şi de integritate a tuberculilor în momentul depozitării, cît şi de condiţiile de păstrare.

PIERDERI prin vătămarea tuberculilor se produc de obicei la recoltare, transport şi sortare, apreciinduse că aproximativ 70-80% din tuberculi sunt răniţi mai mult sau mai puţin grav. Mureşan S.(1999) încadrează tuberculii în trei grupe de vătămare:

• tuberculi nevătămaţi, care sunt fără răni sau cel mult cu leziuni pînă la 1,7 mm. adâncime;
• tuberculi uşor vătămaţi, cu adâncimea rănilor cuprinse între 1,7 mm şi 5 mm.;
• tuberculi puternic vătămaţi, cu adâncimea rănilor mai mare de 5 mm.

Tuberculii cu diferite grade de vătămere sunt mult mai expuşi pierderilor decât cei sănătoşi. Drept urmare pierderile datorită vătămării tuberculilor, pot ajunge în medie până la 25% din producţia depozitată, cu limite de variaţie între 7-48%. Pierderile normale în urma vătămărilor şi a bolilor în timpul depozitării sunt de 5-7%.

Pierderile prin respiraţia tuberculilor cresc odată cu intensificarea proceselor biologice, deoarece energia necesară acestor activităţi se realizează prin respiraţie, în urma căreia se consumă amidonul acumulat şi se eliberează energie. În procesul de respiraţie, cu ajutorul oxigenului, hidraţii de carbon se desfac în bioxid de carbon şi apă, degajând căldură. Procesul este inversul asimilaţiei (fotosintezei ). Intensitatea respiraţiei depinde în primul rînd, de temperatură şi de starea fiziologică a tuberculilor. La temperaturi mai ridicate procesul de respiraţie este mai intens.

Peterfi.I. şi col. (1977) menţionează că la temperaturi de 20*C, prin respiraţie, o tonă de tuberculi poate elibera 8-14 grame bioxid de carbon pe oră. După Burton, W.G.(1966) prin desfacerea 1 gram de hidrat de carbon se degajă 2,5 Kcal de căldură. În primele zile după recoltare, datorită unei activităţi fiziologice mai ridicate şi în urma vătămărilor, degajarea de căldură din tuberculi poate atinge şi valori de 1.000-1.500 Kcal./to. tuberculi/zi.

Citând pe Muller, arată că degajarea de căldură în perioada de repaus, în funcţie de temperatură, este după cum urmează:

la 50C este de 240 Kcal./tonă/zi;
la 80C este de 360 Kcal./tonă/zi;
la 100C este de 530 Kcal./tonă/zi.

Sub temperatura de 50C activitatea fiziologică creşte din nou, iar la 00C degajarea de căldură poate atidge valori de 450-550 Kcal./tonă/zi. În urma procesului de respiraţie, deoarece se consumă amidonul din tuberculi, poate scădea valoarea lor nutritivă şi culinară.

Pierderile prin deshidratarea tuberculilor depind în primul rînd de temperatură şi umiditatea relativă a aerului din spaţiul de depozitare, de grosimea cojii şi turgescenţa tuberculilor, cît şi de integritatea acestora. Pierderile prin deshidratare sunt mari imediat după recoltare, care pot atinge valori de 1% din greutatea tuberculilor pe zi, dar mai târziu se reduc, în urma îngroşării cojii tuberculilor. Procesul de deshidratare este mult mai intens dacă tuberculii încolţesc.

În depozitele mai uscate, în care umiditatea relativă a aerului se poate păstra numai în jur de 80%, pierderile prin deshidratare pot reprezenta 70% din totalul de pierderi. În urma deshidratării, până la o scădere a greutăţii tuberculilor cu 10% nu se depreciază calitatea culinară în mod semnificativ.

Pierderile prin încolţire se produc în timpul păstrării, după ce tuberculii ies din repaus. Prin acest proces au loc o serie de pierderi, mai ales că la valorificarea cartofului pentru consum, colţii formaţi trebuie înlăturaţi. Procesul de încolţire este favorizat de temperatură, conţinutul ridicat de bioxid de carbon, condens de apă, vătămări şi boli. Încolţirea tuberculilor nu se poate opri prin ruperea şi îndepărtarea colţilor, din contră procesul se intensifică. Prin rănile rămase după ruperea colţilor se crează condiţii pentru pătrunderea agenţilor patogeni, care pot produce putrezirea tuberculilor.

Pierderile prin putrezirea tuberculilor în timpul depozitării se datorează infectării lor cu bacterii sau fungi. Aceşti agenţi patogeni sunt prezenţi pe toată suprafaţa cojii şi la tuberculii sănătoşi. Dacă în timpul păstrării condiţiile sunt prielnice dezvoltării bolilor, tuberculii sănătoşi iniţial se pot strica la fel ca şi cei infectaţi. Bolile cauzate de mană, Fusarium şi Erwinia la temperaturi de 2-4*C nu se răspîndesc şi rămîn inactivi în mare parte. Procesul de infecţie se accelerează o dată cu creşterea temperaturii mai ales datorită condensului de apă. Este periculos dacă condensul în masa de tuberculi se formează imediat după recoltare cănd rănile încă nu sunt vindecate.

Tuberculii cu suprafaţa umedă, dacă sunt aşezaţi în vrac, fără a fi ventilaţi pentru zvântare, după 1-2 ore de păstrare se pot infecta. În depozite moderne (frigorifice sau cu ventilaţie mecanică) pierderile prin putrezire, sunt în general sub 1%. În condiţii necorespunzătoare de păstrare pot atinge chiar valori de peste 20%.

Putrezirea nu se poate opri prin sortarea lotului infectat şi putrezit, deoarece prin manipulare (sortare) se produc noi infecţii. Loturile infectate şi în putrezire se vor sorta numai în momentul valorificării.

Cartoful pentru consum, în funcţie de cantitatea şi calitatea producţiei, cît şi durata păstrării, se poate depozita în diferite spaţii în care producţia să fie ferită de intemperii, să fie posibil accesul şi circulaţia uşoară la introducerea, controlul, pregătirea şi scoaterea materialului depozitat şi să se asigure condiţiile optime de păstrare (ventilarea, dirijarea temperaturii şi a umidităţii relative a aerului etc.).

Ventilarea cu aer umed este indicată. Este greşită ventilarea cu aer uscat pentru că produce pierderi prin deshidratarea tuberculilor. Pentru păstrarea de scurtă durată (provizorie) pot fi folosite şoproane, grajduri, magazii, sau alte spaţii inprovizate, în care producţia să fie ferită de razele solare, temperaturi ridicate sau scăzute, ploi etc. Aceste spaţii trebuie să aibă în mod obligatoriu posibilităţi de aerisire (naturală) sau ventilare (mecanică). Depozitarea pentru durată mai lungă se poate face în: pivniţe, beciuri, silozuri de pămînt, macrosilozuri, depozite moderne frigorifice sau cu ventilaţie mecanică.

În cazul pivniţelor, beciurilor sau silozurilor de pămînt se poate asigura numai o aerisire naturală, în timp ce în macrosilozuri sau depozite se asigură ventilarea şi un control al condiţiilor de microclimat.

Pentru a preveni încolţirea cartofului de consum depozitat pentru o perioadă de 2-3 luni, încolţire care se declanşează de regulă după 6-8 săptămîni de la recoltare la temperaturi mai mari de 60C, se folosesc diferite substanţe care se găsesc în comerţ la Fitofarmacii şi anume: KEIM-STOP 1Kg./to. sau SOLENID ori CARTOFIN în cantităţi de 2 Kg la tona de produs. Aceste substanţe sunt sub formă de pudră şi cartoful se prăfuieşte înainte sau în timpul depozitării.

Autor: Ing. Constantin Burlacu