Urmare activităţii de monitorizare a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, Garda Financiară a desfăşurat verificări la principalele societăţi comerciale care achiziţionează zahăr din piaţa comună a Uniunii Europene.
Cu această ocazie au fost identificaţi doi operatori economici cu comportament fiscal inadecvat şi grad sporit de risc fiscal. Astfel, cele două societăţi şi-au început activitatea economică în luna octombrie 2010, nu desfăşoară activităţi la sediile sociale declarate, nu deţin spaţii de lucru, nu au angajaţi, iar până la începerea verificărilor au achiziţionat intracomunitar importante cantităţi de zahăr pe care l-au comercializat pe piaţa internă.
Pentru diminuarea TVA de plata aferentă activităţii desfăşurate, societăţile în cauză au înregistrat în evidenţele contabile facturi care nu au la bază operaţiuni reale fapt pentru care, în vederea recuperării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, au fost emise Decizii de măsuri asiguratorii pentru cantitatea de 342 tone (17 TIR-uri) zahăr, indisponibilizat în urma acţiunilor de control desfăşurate de Garda Financiară, în valoare de aproximativ 726.500 lei, urmând ca acesta să fie valorificat pentru recuperarea prejudiciilor create de cele două societăţi.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Pentru diminuarea TVA de plata aferentă activităţii desfăşurate, societăţile în cauză au înregistrat în evidenţele contabile facturi care nu au la bază operaţiuni reale fapt pentru care, în vederea recuperării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, au fost emise Decizii de măsuri asiguratorii pentru cantitatea de 342 tone (17 TIR-uri) zahăr, indisponibilizat în urma acţiunilor de control desfăşurate de Garda Financiară, în valoare de aproximativ 726.500 lei, urmând ca acesta să fie valorificat pentru recuperarea prejudiciilor create de cele două societăţi.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News