Generalităţi privind agricultura ecologică

Agricultura ecologică (numită şi organică sau biologică) a apărut în Europa ca urmare a unor probleme de sănătate apărute şi a unor experienţe negative determinate de utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de tehnologiile de tip intensiv, industriale, bazate pe forţarea producţiei prin suprafertilizarea terenului agricol, precum şi prin folosirea de biostimulatori (antibiotice, hormoni etc.) în alimentaţia animalelor.

La nivel mondial s-a conturat o cerinţă nouă, destul de puternică, care s-a transformat într-o adevarată mişcare de nivel european pentru obţinerea de produse agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe chimice. Calitatea produselor este apreciată luând în considerare mai multe caracteristici, cele mai importante fiind cele fizice, chimice şi tehnologice. Agricultura ecologică pune un deosebit accent pe calitatea igienică, ecologică şi biologică a produselor obţinute.


Prin eliminarea totală a produselor chimice din viaţa fermei, agricultura ecologică poate contribui eficient la menţinerea unui mediu ambiant curat, favorizând dezvoltarea vegetaţiei naturale şi a lumii animale. Cu cât numarul fermelor ecologice este mai mare, cu atât efectul ecologic devine mai benefic. Dar şi din punct de vedere economic efectele sunt favorabile. Recoltele mai mici obţinute sunt compensate prin faptul că, alimentele sau materialul vegetal obţinute de la plantele medicinale şi aromatice, datorită calităţii biologice superioare, au valoare nutritivă crescută şi principii active cu efect terapeutic benefic şi sunt mai sănătoase. Obiectivele ecologice trebuie combinate cu cele economice pentru obţinerea unor rezultate corespunzătoare. Sistemele de producţie sunt optimizate în aşa fel încât să fie viabile din punct de vedere economic, reproductibile, capabile să asigure o utilizare corespunzătoare a teritoriului, cu un minim de consumuri şi respectând mediul.

Printre principiile care stau la baza sistemului de agricultură ecologică ar putea fi amintite urmatoarele:

• protecţia mediului înconjurător;
• menţinerea şi creşterea fertilităţii solului;
• respectul pentru sănătatea consumatorilor;
• menţinerea biodiversităţii ecosistemului agricol;
• reciclarea materiilor şi resurselor cât mai mult posibil în interiorul exploataţiilor agricole;
• exploataţia agricolă trebuie sa fie o unitate în echilibru;
• menţinerea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora şi până la vânzare;
• cultivarea plantelor şi cresterea animalelor în armonie cu legile naturale;
• producţie optimă nu maximă;
• tehnologii noi şi potrivite sistemului de agricultură ecologică;
• creşterea animalelor corespunzător cerinţelor fiecărei specii.

În ultimii ani acest tip de agricultură a început să capete o însemnătate din ce în ce mai mare, atât din cauza creşterii numărului de suprafeţe cultivate în sistem ecologic, cât şi prin sporirea numărului de producători şi consumatori. Astfel, agricultura ecologică este practicată astăzi în aproximativ 100 de ţări, pe o suprafaţă de aproximativ 24 milioane hectare.

În România, principala organizaţie care coordonează activitatea agriculturii ecologice este Compartimentul Agricultură Ecologică din cadrul Direcţiei de calitate şi de cercetare agricolă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Cheltuielile generate de sistemele de producţie ecologică constituie un important element al concurenţei pe pieţele agricole.

În ţara noastră, baza legală pentru organizarea producţiei şi desfacerii de produse ecologice o constituie Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001 şi prin Hotărârea de Guvern 917/2001, care stabileşte Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000. Cultivarea plantelor medicinale şi aromatice este coordonată de Ministerul Agriculturii, prin Legea plantelor medicinale şi aromatice, nr. 554/2003.

Conversia de la agricultura convenţională la agricultura ecologică
Trecerea de la o exploatare convenţională la una ecologică trebuie să fie foarte bine gândită, aplicată progresiv, datorită faptului că perioada de conversie este de 3 ani, perioadă în care este obligatorie aplicarea principiilor agriculturii ecologice.

Pentru a începe o asemenea activitate trebuie luate în considerare unele aspecte ce vizează ferma, ca de exemplu: climatul, relieful, solul, posibilitatea aplicării irigaţiilor, dar şi situaţia economică, în ceea ce priveşte piaţa de desfacere a materialului vegetal obţinut, posibilităţile de procesare, preţurile şi structurile comerciale existente.

Conversia de la agricultură convenţională la agricultura ecologică necesită din partea agricultorului cunoştinţe privind acest tip de agricultură, o motivaţie puternică pentru un mod de producţie în armonie cu legile naturii, care să protejeze mediul înconjurător şi sănătatea consumatorilor de produse agricole.

Perioada de conversie este stabilită de legislaţia şi standardele în vigoare, fiind diferită de la o ţară la alta. Pentru România, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2000 şi Normelor Metodologice din 13 septembrie 2001 de aplicare a acestei Ordonanţe de Urgenţă, perioada de conversie este următoarea:

- 2 ani înainte de însămânţare, pentru culturile de câmp anuale, pajişti şi culturi furajere;
- 3 ani înainte de recoltare pentru culturile perene şi plantaţii.

Produsele în conversie pot fi certificate numai după ce ferma a încheiat perioada de conversie. Începutul perioadei de conversie este calculat, de obicei, de la data cererii producătorului către organismul de certificare, când fermierii se obligă să respecte standardele. În timpul procesului de conversie, produsele pot fi etichetate ca “produse de agricultură ecologică în curs de conversie” cu condiţia ca cerinţele de bază să fi fost satisfăcute timp de cel puţin 12 luni.

După terminarea perioadei de conversie, exploataţia agricolă primeşte un certificat de la instituţia autorizată la care este afiliată, urmând ca periodic să fie inspectată pentru a se verifica dacă se respectă regulile şi normele specifice agriculturii ecologice.

În România, agricultorii care doresc să devină producători agricoli ecologici trebuie să se înregistreze la Compartimentul Agricultură Ecologică din cadrul Direcţiei de calitate şi de cercetare agricolă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi, trebuie să fie supuşi operaţiunilor de inspecţie şi certificare de către instituţiile acreditate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin intermediul acestui departament.

Inspecţia unităţilor/fermelor ecologice şi eliberarea certificatelor de control se face în prezent de organisme de control acreditate în Uniunea Europeană, sau care au echivalenţa în U.E. În prezent, există acreditate să funcţioneze două organisme de certificare româneşti, respectiv: Biocert şi Ecoinspect, iar în program de acreditare se află Institutul Naţional de Bioresurse.

După obţinerea certificatului de producător agricol ecologic, produsele agricole pot fi vândute ca produse ecologice.

Etichetarea produselor ecologice
Pentru a arăta cumpărătorilor din piaţă sau din magazin că produsul este ecologic este nevoie de etichete sau de mărci de certificare. La fel ca şi numele de mărci, etichetele sunt înregistrate şi protejate şi pot fi folosite numai de producătorii şi procesatorii autorizaţi, certificaţi.

Etichetarea produselor ecologice se face cu respectarea următoarelor reguli:

• numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
• denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;


• numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare
;

• condiţiile de păstrare;


• termenul minim de valabilitate;
• interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse.

Etichetele vor conţine şi o siglă specifică produselor ecologice controlate, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, emisă şi aplicată pe baza sistemului de certificare, indicând că produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologică.

De asemenea, pe eticheta unui produs ecologic poate apărea şi menţiunea „Agricultură ecologică Ecorom – Sistem de control RO”, numai dacă produsele îndeplinesc următoarele cerinţe:

• au fost obţinute prin metode de producţie ecologică;
• au făcut obiectul inspecţiei pe tot parcursul ciclului de producţie, preparare şi comercializare;
• au fost produse sau preparate de operatori de produse agroalimentare care au fost supuse controlului de către organismele de inspecţie şi certificare acreditate;
• sunt ambalate şi transportate la punctul de comercializare în ambalaje închise.

Conform legislaţiei în vigoare este obligatorie înregistrarea operatorilor de produse ecologice la Compartimentul Agricultură Ecologică din cadrul Direcţiei de calitate şi de cercetare agricolă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Autorii materialului: Gheorghe Valentin ROMAN, Viorel ION, Lenuţa Iuliana EPURE, Maria TOADER, Alina Maria TRUŢA, Elena Mirela DUŞA, Adrian Gheorghe BĂŞA