Produsele tradiţionale harghitene, prezente pe rafturile unui lanţ de supermarketuri din Ungaria, în cadrul unei acţiuni organizate de Consiliul Judeţean, s-au epuizat în doar trei zile, deşi se estima că stocurile sunt suficiente pentru trei săptămâni, scrie Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, a declarat că interesul pentru produsele tradiţionale din judeţ a fost atât de mare încât stocurile s-au epuizat şi a fost nevoie să mai fie trimise două camioane cu marfă. “Conform calculelor specialiştilor de marketing ai supermarketurilor Cora, produsele din prima comandă ar fi trebuit să fie de ajuns pentru trei săptămâni. Este o bucurie pentru noi că produsele secuieşti s-au dovedit a fi de succes’, a spus Borboly.
Începând din data de 7 mai, în supermarketuri din oraşele Szolnok, Szeged, Miskolc, Debrecen, Budakalasz, Fot, Torokbalint şi Budapesta sunt comercializate produse tradiţionale furnizate de şapte producători din judeţul Harghita şi unul din judeţul Mureş. Cei interesaţi pot cumpăra caşcaval, suc de afine sau de mere, maioneză, miere, apă minerală, napolitane, precum şi produse ceramice.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita este de părere că majoritatea produselor ar putea obţine calificativul ‘bio’ şi are încredere că acesta este doar un prim pas pentru ca produsele locale să fie prezente pe rafturile hipermarketurilor.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita este de părere că majoritatea produselor ar putea obţine calificativul ‘bio’ şi are încredere că acesta este doar un prim pas pentru ca produsele locale să fie prezente pe rafturile hipermarketurilor.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News