Consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Leonard Orban, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă alături de comisarul european pentru programare financiară şi buget, Janusz Lewandowski, că România este foarte interesată ca politica agricolă comună şi cea de coeziune să primească şi după 2013 fonduri consistente, în condiţiile în care există deja încercări de a defini noul buget al UE.
Leonard Orban a spus că nu exclude posibile tăieri de fonduri pentru aceste politici, dar a precizat că România trebuie să apere ideea păstrării alocărilor financiare foarte impotante pentru aceste politici. De asemenea, Orban a reamintit că, în momentul de faţă, Uniunea Europeană nu a ajuns încă la un acord privind bugetul pe 2011. În plus, o chestiune din ce în ce mai discutată este perspectiva financiară dincolo de 2013, deci noul buget al UE, şi, chiar dacă nu există o propunere concretă, deja sunt încercări de a-i defini dimensiunea.
La rândul său, Janusz Lewandowski a declarat că nu se aşteaptă la negocieri uşoare în ceea ce priveşte bugetul Uniunii pe 2011, având în vedere lipsa de solidaritate de la nivelul comunităţii europene. "Criza şi egoismul merg mână în mână", a spus Lewandowski, care a adăugat că Uniunea va fi capabilă să adopte un buget care să includă şi aşa-zisele politici tradiţionale.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
La rândul său, Janusz Lewandowski a declarat că nu se aşteaptă la negocieri uşoare în ceea ce priveşte bugetul Uniunii pe 2011, având în vedere lipsa de solidaritate de la nivelul comunităţii europene. "Criza şi egoismul merg mână în mână", a spus Lewandowski, care a adăugat că Uniunea va fi capabilă să adopte un buget care să includă şi aşa-zisele politici tradiţionale.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News