Exclusiv
Publicat in: Stiri
Intervenţia administrativă a statului nu este permisă, în condiţiile unei pieţe unice europene, pentru a influenţa preţul pâinii, iar instrumentele de reglementare nu permit aplicarea măsurilor protecţioniste în piaţă, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).



Comunicatul MADR constituie un răspuns la afirmaţiile formulate, joi, de preşedintele Agrostar, Nicolae Ştefan, potrivit cărora preţul pâinii şi al produselor de panificaţie va creşte cu 10-15 procente în perioada următoare, întrucât nu a existat preocupare din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a achiziţiona producţia internă şi de a crea stocuri până la recolta nouă din acest an. Astfel, producătorii au fost obligaţi să-şi vândă recolta la un preţ mic pentru a-şi achita datoriile de la bănci.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h



Potrivit MADR, faptul că piaţa grâului din România funcţionează după aceleaşi reguli ale pieţei unice europene, cu evoluţii excepţionale ale preţului care se încadrează în marja preţurilor practicate la nivel comunitar, reprezintă o evidenţă, care nu poate fi imputată ministrului Agriculturii, aşa cum afirmă preşedintele Agrostar.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, nu poate aplica o politică comercială diferită, alta decât cea prevăzută prin regulamentele comunitare. Cu toate acestea, România a făcut demersuri pe lângă Comisia Europeană, care însă a respins orice posibilitate care ar contraveni legislaţiei europene.

Faptul că, răspunzând unor întrebări, ministrul Valeriu Tabără a confirmat un adevăr foarte bine cunoscut de toţi operatorii şi fermierii, şi anume că piaţa grâului este liberă, în nici un caz nu a influenţat comportamentul comercianţilor.

După cum este bine cunoscut, în ultima perioadă pe piaţa grâului s-au manifestat următoarele categorii de fenomene:

* o cerere crescută din partea comercianţilor, care au achiziţionat cantităţi semnificative de pe piaţă şi le direcţionează spre zonele portuare în vederea exportului
* preţuri de vânzare în creştere, pe toate pieţele mondiale, inclusiv pe cele europene
* un potenţial factor speculativ pe piaţă, care a generat disfuncţionalităţi în asigurarea cu materie primă în sectorul de procesare.

Necesitatea de transparenţă în comerţul cu cereale a fost subliniată şi la summit-ul miniştrilor agriculturii de la Berlin.
Aceste aspecte nu pot evita o constatare, şi anume aceea că, deşi operatorii din sectorul de morărit panificaţie au fost informaţi de evoluţiile şi prognozele pieţii grâului, nu au iniţiat nici o măsură de a investi financiar şi a crea stocuri proprii de materie primă achiziţionată la preţuri rezonabile, ci doar au avertizat în permanenţă doar asupra scumpirii pâinii şi au cerut insistent intervenţia statului în acest sector.

Trebuie precizat că, în condiţiile unei pieţe unice europene, intervenţia administrativă a statului nu este permisă, iar instrumentele de reglementare nu permit aplicarea măsurilor protecţioniste în piaţă, aşa cum a practicat Rusia, care nu este membru al Uniunii Europene.

Singurul instrument comunitar de reglare a pieţei şi anume mecanismul de intervenţie, care s-a declanşat pentru grâu la 1 noiembrie 2010, nu a fost atractiv (nici un producător nu a depus solicitări la APIA, să vândă grâu la preţul de intervenţie de 101,31 euro/tonă) deoarece preţurile de pe piaţă au fost superioare preţului de intervenţie, influenţând astfel deciziile producătorilor de grâu.

În ceea ce priveşte balanţa comercială a României la produsul grâu, se confirmă trendul favorabil al exportului, spre exemplificare, în lunile oct. – nov.2010 s-au exportat 550 mii tone şi s-au importat 110 mii tone (comerţ intracomunitar şi ţări terţe).

Referitor la stocul de grâu din România, dacă analizăm numai cantităţile din spaţiile autorizate de depozitare, nu şi din gospodăriile populaţiei, acestea se situau la finele lunii ianuarie 2011 la nivelul de circa 720 mii tone, care pot asigura necesarul de consum urban până la noua recoltă.

Cu privire la afirmaţia preşedintelui AGROSTAR privind scoaterea de grâu de la rezerva de stat, trebuie precizat că această acţiune se poate face numai pe baza unui program de reîmprospătare a stocurilor, pe principii de transparenţă şi nediscriminatorii pentru operatorii din piaţă sau în situaţii excepţionale. Eventuala direcţionare a acestor stocuri către sectorul de morărit panificaţie şi mai grav, către anumiţi operatori economici, constituie o opţiune care nu poate fi luată în considerare.

Subiectul eliminării taxelor vamale la importul de grâu din ţări terţe nu a fost discutat la nivelul Comitetelor de specialitate ale Comisiei Europene, deoarece datele privind stocurile de grâu la nivel comunitar şi perspectiva noii recolte nu indică faptul că piaţa comunitară ar necesita o astfel de măsură. România ia în calcul şi propunerea de analiză în acest sens, urmând ca Statele Membre şi CE să ia decizia în funcţie de rezultatele evaluării.

Legat de creşterea preţurilor în zootehnie, pe fondul scumpirii cerealelor, ministrul agriculturii Valeriu Tabără a susţinut în cadrul Consiliului Miniştrilor UE din 24 ianuarie a.c. activarea măsurii comunitare privind stocarea privată a cărnii de porc, solicitând aplicarea acesteia şi în România. În acest sens, ministerul, APIA şi producătorii au avut întâlniri pentru demararea acţiunilor necesare. Măsura comunitară a fost discutată urmare analizei privind scăderea preţurilor la carnea de porc. Stocarea privată ar acoperi un maxim de 150 zile, pentru carnea proaspăt sacrificată, în situaţia depunerii unei garanţii de 20% din cuantumul ajutorului care variază între 343 euro/tonă până la 499 euro/tonă, funcţie de categoria de produs şi perioada de depozitare.

De asemenea, prin implementarea Programului comunitar pentru persoane defavorizate - PEAD - în 2011, APIA a demarat licitaţia prin care achiziţionează produse alimentare (făină, mălai, paste făinoase) în contrapartidă cu cca. 330.000 tone orz comunitar aflate în depozitele de intervenţie din Ungaria, Cehia şi România (60.000 tone). Cei interesaţi pot participa la licitaţie şi ulterior adjudecării, pot utiliza orzul în zootehnie, beneficiind de un preţ care s-ar situa la preţul mediu al pieţei.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Pretul painii ar putea sa creasca, desi anul 2021 va fi unul bun pentru grau
Pretul painii ar putea sa creasca, desi anul 2021 va fi unul bun pentru grau
Romania are norocul de a nu se numara printre tarile in care pretul painii va trebui sa creasca....
Oros, MADR: Necesarul de consum al Romaniei, asigurat. Pretul painii nu va creste
Oros, MADR: Necesarul de consum al Romaniei, asigurat. Pretul painii nu va creste
"Este mult prea devreme sa spunem daca va creste pretul painii, deoarece conteaza ceea ce se...
Pretul painii ar putea creste cu 10 la suta
Pretul painii ar putea creste cu 10 la suta
Presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase -...
Agrostar a infiintat centre regionale pentru consilierea fermierilor
Agrostar a infiintat centre regionale pentru consilierea fermierilor
Federatia Nationala a Sindicatelor din Agricultura, Alimentatie, Tutun, Domenii si Servicii...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016