Mazarea cultivata in sistem ecologic

Răsărirea la mazăre este hipogeică (cotiledoanele rămân în sol) şi are loc la 6-9 zile de la semănat. Rădăcina este pivotantă, de tipul II, ramificată şi bine dezvoltată, ajungând până la adâncimea de 100 cm. Nodozităţile sunt mici şi numeroase, dispuse îndeosebi pe ramificaţiile laterale ale rădăcinii.
În primele 10-15 zile de vegetaţie, rădăcina are o creştere mai rapidă decât partea aeriană. Sistemul radicular se caracterizează printr-o mare capacitate de solubilizare şi absorbţie a fosforului şi potasiului. Tulpina, înaltă de 50-150 cm, cu o creştere nedeterminată, este fistuloasă, cilindrică (uşor muchiată), glabră, de culoare verde-albăstruie şi ramificată de la bază.

Având ţesutul mecanic de susţinere slab dezvoltat, tulpina se menţine erectă numai până la înflorire, după care sub greutatea ramificaţiilor, la unele soiuri cu talie mai înaltă, se culcă la pământ, fiind una din deficienţele culturii. Frunzele sunt paripenat compuse, cu 1-3 perechi de foliole, terminate cu cârcei ramificaţi. La baza frunzei se află două stipele mai mari decât foliolele.

Primele 1-3 frunze bazale sunt mai mici, celelalte având mărimea şi forma normală. Soiurile de mazăre de tip “afila” au foliolele frunzelor modificate în cârcei care ajută plantele să se susţină între ele şi să-şi menţină poziţia erectă până la recoltare. La aceste soiuri, peţiolurile frunzelor, bine dezvoltate şi stipelele foarte mari realizează procesul de fotosinteză. Florile sunt dispuse câte 2-3 în raceme axilare la subsuoara frunzelor şi apar eşalonat de la bază spre vârf. O plantă înfloreşte în 10-20 zile, durata înfloririi fiind influenţată de condiţiile climatice.

În anii ploioşi, durata înfloririi se prelungeşte faţă de anii secetoşi când şi numărul de flori formate este mai mic. Polenizarea este autogamă şi se produce înaintea deschiderii florilor. Fructul este o păstaie dehiscentă pe linia de sutură a valvelor, predispus la pierderi de boabe prin scuturare, dar unele forme zaharate de mazăre au păstăile indehiscente. Seminţele sunt globuloase, mai rar muchiate, cu MMB cuprinsă între 50-450 g şi MH între 75-80 kg, iar culoarea poate fi galbenă sau verde. Gh. V. Roman (2001) distinge patru perioade în ciclul vegetativ al mazării:
• perioada I-a, care este cuprinsă între răsărire şi începutul înfloririi;
• perioada a II-a, de la începutul înfloririi până la atingerea stadiului limită de avortare, când la prima păstaie lungimea bobului este de 6 mm;
• perioada a III-a cuprinde intervalul dintre stadiul limită de avortare şi momentul când păstaia de pe ultimul etaj florifer conţine o sămânţă mai mare de 6 mm;
• perioada a IV-a durează până la maturitatea fiziologică; în această fază se petrece umplerea seminţelor. Elementele de productivitate (componentele producţiei) se formează în aceste perioade după cum urmează:

- numărul de plante/m2 se formează în perioada I şi rezultă din densitatea de semănat şi procentul de răsărire;
- numărul de boabe/m2 se formează de la iniţierea florală până la încheierea perioadei a III-a;
- mărimea boabelor (MMB) se edifică în intervalul de la începutul stadiului limită de avortare şi până la maturitate.

Ecologia. Mazărea este puţin pretenţioasă faţă de factorii de vegetaţie, fiind planta zonei temperate, cu climat mai umed şi răcoros, arealul său de cultură atingând paralela de 67° latitudine nordică şi 1800 m altitudine în Munţii Alpi. Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 1-2°C (3-4°C la soiurile zaharate, cu bobul zbârcit), optima fiind de 25°C, iar maxima de 35°C. Plantele tinere suportă, pe perioadă scurtă, temperaturi scăzute de –5, –6°C, în unele zone cultivându-se şi ca formă de toamnă (când plantele pot rezista până la –10, -12°C).

Creşterea plantelor începe primăvara la temperatura de 4- 50 C, dar pe măsura avansării în vegetaţie cerinţele faţă de temperatură cresc. În perioada de creştere, temperatura optimă este de 14-15°C, în timpul înfloritului 15-18°C, iar la coacere 18-20°C. Temperaturile de peste 30°C împiedică fecundarea şi umplerea bobului şi favorizează atacul de gărgăriţă (Bruchus pisorum). La maturitate are cerinţe termice moderate, iar pentru întreaga perioadă de vegetaţie necesită 1350-1800°C.

Umiditatea. Mazărea are cerinţe moderate faţă de umiditate, fiind mai rezistentă la secetă decât fasolea şi soia. Pentru încolţire, necesarul de apă, raportat la masa seminţei, este de 95-120 %.

Pretinde mai multă apă în perioada de la înflorire până la formarea boabelor. Sunt favorabile mazării precipitaţiile din lunile mai şi iunie care trebuie să ajungă la 120-140 mm. Seceta şi căldurile mari din această perioadă determină formarea unui număr redus de păstăi şi de boabe şi favorizează atacul de gărgăriţă. Este foarte dăunător excesul de umiditate pentru că prelungeşte înfloritul, eşalonează coacerea şi favorizează atacul de boli. Ploile din timpul maturării determină căderea şi putrezirea plantelor, iar alternanţa dintre ploi şi perioade de arşiţă măreşte dehiscenţa păstăilor cauzând pierderi de boabe.

Lumina. Mazărea este o plantă de zi lungă, dar există şi soiuri ce fructifică în condiţii de zi scurtă şi chiar indiferente faţă de acest factor de vegetaţie.

Solul. Cele mai favorabile pentru mazăre sunt solurile mijlocii, luto-nisipoase sau nisipo- lutoase, calde, profunde, bogate în humus, bine aprovizionate în fosfor, potasiu şi calciu, bine structurate, cu capacitate mare de reţinere a apei, cu reacţie neutră (pH=6,7-7,5), cum sunt cernoziomurile, solurile brun-roşcate şi aluviunile. Nu dă rezultate bune pe soluri grele, argiloase, cu exces de umiditate, neaerate, acide, nisipoase, sărăturoase etc.

Zone ecologice. Mazărea găseşte condiţii favorabile de cultură în majoritatea zonelor agricole din ţara noastră. Zona foarte favorabilă se întâlneşte în Câmpia de Vest, în centrul şi nord-vestul Banatului, unde precipitaţiile sunt bine repartizate, iar temperatura din perioada fructificării se situează în jurul a 20°C.

Zona favorabilă I cuprinde sudul Câmpiei Române (cu excepţia Bărăganului şi a zonei nisipurilor din Oltenia), Câmpia Transilvaniei, Valea Mureşului şi Târnavelor, Depresiunea Sibiului, Ţara Bârsei, Câmpia Crişurilor, nord- vestul ţării şi Depresiunea Jijiei- Bahlui.

Zona favorabilă II şi III include restul terenurilor agricole din vestul ţării, Podişul Transilvaniei, Podişul Getic, Bărăganul, Dobrogea şi cea mai mare parte a Moldovei. Zona puţin favorabilă cuprinde regiunile premontane, subcarpatice şi nisipurile din Lunca Dunării şi Siretului.

Soiurile de mazăre cultivate în România

Soiurile aflate în cultură la noi în ţară aparţin varietăţii vulgatum, având seminţe mici-mijlocii, netede, de culoare galbenă, galbenă-portocalie. In unele ţări mari cultivatoare au fost create în ultimii ani şi s-au răspândit în cultură soiuri de mazăre de câmp cu unele însuşiri care permit recoltarea directă cu combina, reducând pierderile prin scuturarea boabelor. Este vorba de soiurile de tip „afila” (aici aparţine şi soiul românesc Dora) la care coacerea păstăilor este mai uniformă, foliolele frunzelor sunt transformate în cârcei, iar plantele îşi menţin poziţia erectă la maturitate, uşurând recoltarea direct din lan cu combina.

Locul în asolament. Având o creştere lentă în primele faze de vegetaţie, mazărea trebuie să urmeze după plante care lasă terenul curat de buruieni, cum sunt culturile prăşitoare (porumb, cartof, sfeclă pentru zahăr, floarea-soarelui) şi cerealele păioase. Mazărea nu trebuie să revină pe acelaşi teren mai devreme de 3-4 ani, deoarece determină fenomenul de “oboseală a solului” şi nici nu se cultivă după alte leguminoase pentru a se evita bolile (fuzarioza) şi dăunătorii specifici. La rândul său, mazărea este o plantă bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, în special pentru grâul de toamnă, deoarece se recoltează timpuriu şi are o influenţă deosebit de favorabilă asupra structurii şi fertilităţii solului (lasă în sol 30-100 kg N/ha), putându-se încadra uşor în rotaţii.

Prin încadrarea mazării în rotaţii de 3-6 ani se asigură planta amelioratoare în cadrul asolamentului. Aplicarea îngrăşămintelor şi amendamentelor. Pentru o producţie de 1000 kg boabe plus tulpinile, mazărea consumă în medie, după diferiţi autori: 57,5 Kg N, 15,5 kg P2O5, 30,5 K2O şi 32 kg CaO (V. Velican, 1972). Mare parte din necesarul de azot (42-78 %) şi-l procură din aer prin intermediul bacteriilor simbiotice (Gh. Bîlteanu, 1991), iar restul este asigurat din rezervele solului. De aceea reacţionează mai slab la îngrăşămintele azotate administrate în agricultura ecologică şi ele se aplică numai ocazional la această plantă.

Pe terenurile fertile şi după premergătoare bine fertilizate, utilizarea azotului la mazăre nu este oportună, acesta putând avea chiar o influenţă negativă asupra activităţii bacteriilor fixatoare de azot. Având rădăcini cu mare capacitate de solubilizare a fosforului din combinaţii mai greu solubile, mazărea valorifică bine rezervele de fosfor din sol. Fosforul stimulează dezvoltarea sistemului radicular şi formarea nodozităţilor, având o influenţă favorabilă asupra fructificării. Îngrăşămintele organice nu se aplică direct mazării, aceasta valorificând bine efectul remanent al gunoiului administrat plantei premergătoare.

Tratarea seminţelor de mazăre cu biopreparatul “Nitragin” aduce însemnate sporuri de recoltă şi îmbunătăţeşte conţinutul de proteine în boabe. Pe solurile acide se folosesc amendamente calcaroase în doze de 4-6 t/ha, încorporate în sol sub arătura de bază.

Lucrările solului. Lucrările de pregătire a terenului sunt asemănătoare cu cele executate la culturile de primăvară cu însămânţare timpurie. În funcţie de perioada când eliberează terenul planta premergătoare, arătura se execută vara sau toamna, la adâncimea de 20-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată şi trebuie să asigure încorporarea în sol a resturilor vegetale. Se recomandă ca arătura să fie lucrată cu grapa cu discuri până la venirea iernii pentru nivelarea terenului, mărunţirea bulgărilor şi distrugerea buruienilor.

Nivelarea arăturii încă din toamnă determină o zvântare mai rapidă şi mai uniformă a terenului, ceea ce permite un semănat mai timpuriu în primăvară şi uşurează recoltatul mecanizat. Pregătirea patului germinativ se face primăvara foarte devreme, dar numai după zvântarea terenului, folosind discuitorul în agregat cu grapa cu colţi reglabili, combinatorul sau grapa rotativă combinată printr-un număr cât mai redus de treceri pe teren cu agregatele agricole pentru a evita pierderea apei şi tasarea solului.

Sămânţa şi semănatul

Pentru semănat se folosesc seminţe sănătoase, neatacate de gărgăriţă, cu puritatea minimă de 97 % şi capacitatea germinativă de cel puţin 80 %. În vederea stimulării activităţii bacteriilor fixatoare de azot, sămânţa de mazăre se tratează în ziua semănatului cu biopreparatul Nitragin, folosind 3-4 flacoane pentru sămânţa necesară la un hectar (se evită acţiunea directă a razelor solare asupra seminţelor inoculate).

Mazărea se seamănă primăvara în prima urgenţă, în luna martie (în prima jumătate a lunii în sud şi în a doua parte a lunii martie în celelalte zone din ţară), când în sol la 6-8 cm adâncime, temperatura este de 1-2°C (3-4°C pentru soiurile cu bob zbârcit). Prin semănatul timpuriu se valorifică din plin umiditatea acumulată în sol pe perioada de iarnă, care asigură germinaţia seminţelor şi creşterea mai intensă a plantelor de mazăre. Întârzierea semănatului faţă de epoca optimă determină pierderi însemnate de producţie. Desimea de semănat recomandată este de 120-140 boabe germinabile/m2, pentru a se realiza 100-120 plante recoltabile/m2, în funcţie de talia plantelor, fiind necesară o normă de sămânţă de 200-350 kg/ha, în funcţie de valorile diferite ale masei a 1000 de boabe şi de valoarea utilă.

Mazărea se seamănă cu semănătorile universale, la 12,5 cm între rânduri şi la adâncimea de 5-8 cm, în funcţie de textura şi umiditatea solului (5-6 cm pe solurile grele şi 7-8 cm pe cele cu textură uşoară).

Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor. Prin tehnologia de cultură aplicată trebuie să se realizeze o răsărire rapidă şi uniformă a plantelor de mazăre şi un lan cu o densitate corespunzătoare. Având însă o creştere înceată în primele săptămâni de vegetaţie, mazărea este uşor năpădită de buruieni care creează dificultăţi la recoltare şi diminuează producţia. Pentru prevenirea îmburuienării culturii se evită amplasarea pe terenuri îmburuienate, se foloseşte sămânţă curată, se asigură o densitate corespunzătoare a plantelor în lan etc.

În loturile semincere se înlătură plantele de mazăre furajeră (Pisum arvense) care se recunosc după florile colorate în roşu-violaceu şi inelul violaceu de la baza stipelelor. Împotriva principalelor boli (antracnoza, bacterioza) şi dăunători (gărgăriţa mazării) se recomandă rotaţia culturii, folosirea de sămânţă sănătoasă, cultivarea de soiuri rezistente (soiuri de tip „afila”) etc.

Recoltarea şi păstrarea recoltei. La recoltarea mazării se întâmpină unele dificultăţi datorită coacerii eşalonate a păstăilor (de la bază spre vârful tulpinii), scuturării boabelor şi poziţiei culcate a plantelor. Momentul optim de recoltare este atunci când plantele s-au îngălbenit, frunzele s-au uscat şi 70 % din păstăi sunt galbene şi boabele s-au întărit. Culturile semincere se recoltează ceva mai târziu. Pentru prevenirea pierderilor prin scuturare se recomandă ca recoltarea să se facă într-un timp foarte scurt, în zile noroase, dimineaţa devreme, pe rouă şi spre seară.

Recoltarea se face divizat (în două etape): în prima etapă se smulg sau se taie plantele (manual sau mecanizat), care rămân pe teren, în brazdă continuă, 2-3 zile pentru uscare, iar în a doua etapă se treieră direct în câmp.

Pentru recoltarea mecanizată se foloseşte maşina de recoltat mazăre (MRM-2,2 M) care smulge sau taie plantele şi le lasă pe teren în brazde (poloage) continui, late de 1 m, câteva zile pentru uscarea completă a boabelor. Treieratul se face cu combina de cereale prevăzută cu ridicător de brazdă. Pentru evitarea spargerii boabelor, la combină se reduce turaţia tobei (maximum 600 rotaţii/minut) şi se măreşte distanţa dintre bătător şi contrabătător. Lucrarea de treierat se face cu pierderi minime la umiditatea boabelor cuprinsă între 18-20 %.

Introducerea şi extinderea în cultură a soiurilor de tip “afila” (cu plante erecte la maturitate), cum este soiul Dora, face posibilă recoltarea directă a mazării printr-o singură trecere cu combina. După treierat, în vederea depozitării, seminţele de mazăre sunt supuse operaţiilor de condiţionare (uscarea până la 14% umiditate şi selectarea pentru eliminarea impurităţilor şi a boabelor atacate de gărgăriţă).

Producţiile medii obţinute la noi în ţară la această cultură sunt în jur de 1500 kg/ha, dar în condiţiile aplicării unor tehnologii corespunzătoare se pot obţine 2000-4000 kg/ha. În Franţa se realizează curent producţii medii pe ţară de peste 4000 kg/ha. Din producţia totală a plantelor, boabele reprezintă 35-50 %.

Autor: Costel Samuil
Fragment din lucrarea "Tehnologii de agricultura ecologica"