Politica agricola comuna: calitatea produselor agricole este cheia succesului

Europa este cunoscută pentru diversitatea culturilor şi produselor sale agricole, diversitate datorată mediului natural şi metodelor de cultivare perfecţionate de-a lungul secolelor.

Alături de gastronomia rafinată, mâncarea şi băuturile europene joacă un rol major în definirea identităţii culturale a popoarelor şi regiunilor Europei. Calitatea superioară este principalul avantaj al agriculturii UE.


Europa are multe regiuni diferite. Condiţiile de realizare a producţiei agricole variază. Diversele regiuni dispun de metode de producţie şi tradiţii culinare specifice. Atât consumatorii europeni, cât şi cei din întreaga lume manifestă un interes tot mai mare pentru calitatea acestor produse alimentare. UE joacă un rol principal în ameliorarea nivelului de înaltă calitate.

UE protejează în diverse moduri calitatea alimentelor, de exemplu prin măsuri de sporire a siguranţei şi igienei alimentelor, prin norme clare de etichetare, prin reglementări privind sănătatea animalelor şi plantelor şi bunăstarea animalelor, prin controlul reziduurilor de pesticide şi al aditivilor din alimente, precum şi prin furnizarea de informaţii privind calităţile nutritive ale alimentelor. Metoda folosită de UE include sisteme stricte de supraveghere şi control, asigurând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei unice europene.

Îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare a fost întotdeauna unul dintre obiectivele politicii agricole comune, începând cu introducerea etichetei de calitate pentru vinuri în anii '80 şi continuând cu extinderea ulterioară a acesteia în sectorul uleiului de măsline, al fructelor şi al legumelor. Aceste eforturi se află în prezent în centrul politicii agricole. În toate sectoarele PAC se depun eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare.

Iată câteva exemple:

• sisteme de identificare a bovinelor şi norme de etichetare a cărnii de vită, destinate să permită urmărirea întregului traseu al cărnii din magazin şi până la ferma de origine;
• stimulente financiare acordate în cadrul politicii de dezvoltare rurală pentru ca agricultorii să îmbunătăţească nivelul de calitate a produselor;
• măsuri specifice de încurajare a conversiei către agricultura ecologică.

Natura şi calitatea excepţională a unor produse sunt conferite atât de locul în care au fost produse, cât şi de metodele de producţie folosite. Consumatorii şi comercianţii de produse alimentare sunt tot mai interesaţi de originea geografică a alimentelor şi de o serie de alte caracteristici. UE recunoaşte acest lucru şi a creat trei tipuri de „sigle de calitate”.


Pentru ca un produs să poarte sigla DOP, trebuie să aibă caracteristici verificate ce pot fi conferite exclusiv de terenul şi priceperea producătorilor din regiunea de producţie cu care este asociat.

Un produs care poartă sigla IGP are o serie de caracteristici sau o reputaţie specifică ce îl asociază cu o anumită zonă, iar cel puţin una din etapele procesului de producţie este realizată în acea zonă.

Sigla Specialitate Tradiţională Garantată (STG) se foloseşte pentru produse cu proprietăţi distincte şi care fie conţin ingrediente tradiţionale, fie sunt obţinute prin metode tradiţionale.

Protejarea acestor indicaţii referitoare la calitate prezintă avantaje deoarece:

• oferă consumatorilor o garanţie privind originea şi metodele de producţie;
• transmit mesaje comerciale eficiente cu privire la produsele cu valoare adăugată mare;
• sprijină societăţile din zonele rurale care obţin produse de calitate prin protejarea etichetei împotriva imitaţiilor frauduloase.

Până în primăvara anului 2007, UE înregistrase aproape 750 de indicaţii geografice, denumiri de origine şi specialităţi tradiţionale garantate. În plus, pe piaţa UE sunt protejate circa 2 000 de indicaţii geografice pentru vinuri şi băuturi spirtoase originare din UE sau din ţări terţe.