Principii generale IFOAM referitoare la agricultura ecologică

Agricultura este activitatea de bază a omenirii, istoria, cultura şi valorile comunităţii fiind implicate în cadrul acesteia. Principiile se aplică agriculturii în sensul cel mai larg, incluzând modul în care fermierii îngrijesc solul, apa, plantele şi animalele, pentru a produce, procesa şi comercializa alimentele. Preocuparea majoră este reprezentată de modul în care oamenii interacţionează cu fiinţele vii precum şi de efectele acestor interacţiuni asupra viitoarelor generaţii.
Aceste principii ale IFOAM sunt considerate “rădăcinile” din care agricultura ecologică creşte şi se dezvoltă. Ele exprimă faptul că agricultura ecologică are posibilitatea de a îmbunătăţi situaţia agriculturii la nivel global.

1.1.Principiul sănătăţii
Agricultura ecologică trebuie să asigure şi să sporească sănătatea solului, plantelor, animalelor, oamenilor şi a întregii planete, ca tot unitar şi indivizibil.

Acest principiu relevă faptul că sănătatea indivizilor şi a comunităţilor nu poate fi separată de sănătatea ecosistemelor – solurile sănătoase produc culturi sănătoase care susţin sănătatea animalelor şi a oamenilor.

Sănătatea înseamnă plenitudinea şi integritatea sistemelor vii. Aceasta nu înseamnă doar simpla absenţă a bolilor, ci şi menţinerea stării de bine sub aspectele condiţiei fizice, mentale, sociale şi ecologice. Trăsăturile esenţiale ale acestui concept sunt: imunitatea, elasticitatea şi regenerarea.

Rolul agriculturii ecologice în producţie, procesare, distribuţie sau consum, este de a asigura şi spori sănătatea ecosistemelor şi organismelor, de la cele microscopice existente în sol până la fiinţele umane. În mod deosebit, agricultura ecologică este destinată producerii de alimente cu o calitate nutritivă superioară, care contribuie la prevenirea bolilor şi la întreţinerea stării de bine.

În acest sens, trebuie evitată utilizarea îngrăşămintelor, pesticidelor, medicamentelor şi aditivilor alimentari care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii. (IFOAM, 2004)

1.2.Principiul ecologic
Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sisteme şi cicluri ecologice vii, să lucreze cu acestea, să încerce să le stimuleze şi să le susţină.

Acest principiu precizează locul agriculturii ecologice în cadrul sistemelor ecologice vii. Conform acestuia, producţia se bazează pe procese ecologice şi pe reciclare.

Alimentaţia şi starea de bine se realizează prin ecologizarea mediului specific de producţie. De exemplu, în cazul culturilor agricole, mediul specific este solul; în cazul animalelor, acesta este ecosistemul fermei; în cazul peştilor şi organismelor marine, acesta este mediul acvatic.

Sistemele de agricultură ecologică, păstorit şi de recoltare a produselor din natură trebuie să corespundă ciclurilor şi echilibrelor ecologice din natură. Aceste cicluri sunt universale, însă funcţionarea lor are un specific local. Managementul ecologic trebuie adaptat condiţiilor locale, sub aspect ecologic, metodelor de cultivare şi locului ocupat de aceasta.

Este necesară reducerea inputurilor, prin refolosirea, reciclarea şi managementul eficient al materialelor şi energiei, cu scopul menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii mediului, precum şi pentru conservarea resurselor.

Agricultura ecologică trebuie să ajungă la un echilibru ecologic prin organizarea sistemelor de producţie agricolă, gospodărirea habitatelor şi întreţinerea diversităţii genetice şi agricole.

Este necesar ca toţi cei care produc, procesează, comercializează sau consumă produse ecologice să protejeze şi să ajute mediul înconjurător care aparţine tuturor, inclusiv peisajul, clima, habitatele, biodiversitatea, aerul şi apa. (IFOAM, 2004)

1.3.Principiul corectitudinii
Agricultura ecologică trebuie să dezvolte relaţii care să asigure corectitudinea în privinţa mediului înconjurător comun şi a condiţiilor de viaţă. Corectitudinea este exprimată prin echitate, respect, dreptate şi consideraţie faţă de lumea înconjurătoare, atât în relaţiile dintre oameni, cât şi în relaţiile dintre oameni şi alte fiinţe vii.

Acest principiu subliniază faptul că toţi cei implicaţi în agricultura ecologică trebuie să dezvolte relaţii umane într-o manieră care să asigure corectitudinea, la toate nivelurile, faţă de toţi cei implicaţi - fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori, comercianţi şi consumatori. Agricultura ecologică trebuie să asigure tuturor celor implicaţi o bună calitate a vieţii şi să contribuie la independenţa alimentară a acestora şi la reducerea sărăciei. Scopul agriculturii ecologice este de a produce o cantitate suficientă de alimente şi alte produse de bună calitate.

Acest principiu insistă asupra faptului că animalelor trebuie să li asigure condiţii de viaţă în conformitate cu caracteristicile lor fiziologice, comportamentul natural şi starea de bine.

Resursele naturale şi de mediu, utilizate pentru producţie şi consum, trebuie să fie gestionate într-o manieră corectă, din punct de vedere social şi ecologic, şi trebuie să ţină cont de responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare. Corectitudinea necesită sisteme de producţie, distribuţie şi comercializare oneste şi echitabile, care să ţină cont de costurile reale sociale şi de mediu. (IFOAM, 2004)

1.4. Principiul administrării
Agricultura ecologică trebuie administrată într-o manieră prudentă şi responsabilă, pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea generaţiilor actuale şi vitoare, şi a mediului.

Agricultura ecologică este un sistem viu şi dinamic, care răspunde cerinţelor şi condiţiilor interne şi externe. Cei care practică agricultura ecologică pot spori eficienţa şi productivitatea, însă nu cu riscul de a pune în pericol sănătatea şi bunăstarea organismelor vii.

Ca urmare, trebuie să fie evaluate noi tehnologii, iar metodele existente trebuie revăzute. Trebuie avut grijă ca înţelegerea ecosistemelor şi a agriculturii să nu fie incompletă.

Acest principiu stabileşte că prudenţa şi responsabilitatea reprezintă elementele esenţiale ale strategiilor de management, dezvoltare şi alegere a tehnologiilor în agricultura ecologică. Este necesar ca ştiinţa să se asigure că agricultura ecologică este sănătoasă, sigură şi validă din punct de vedere ecologic.

Totuşi, cunoştinţele ştiinţifice singure nu sunt de ajuns. Experienţa practică, înţelepciunea acumulată şi cunoştinţele tradiţionale şi locale oferă soluţii viabile, verificate în timp.

Agricultura ecologică trebuie să prevină apariţia unor riscuri majore, prin adoptarea unor tehnologii corespunzătoare şi evitarea celor nesigure, precum ingineria genetică. Deciziile trebuie să reflecte valorile şi cerinţele tuturor celor care ar putea fi afectaţi, prin procese transparente şi participative. (IFOAM, 2004)