Recolta totală de grâu a României s-a apropiat de 5,7 milioane de tone, reprezentând 86% din estimările iniţiale ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), dar cu aproape 10 % mai mult decât producţia anului 2009. Specialiştii MADR prognozau în primăvara acestui an o producţie totală de grâu de 6.649.338 tone, dar la această dată, când s-a finalizat recoltatul grâului la nivelul întregii ţării, producţia obţinută a atins doar 5.691.532 tone, potrivit datelor finale ale MADR.
Potrivit datelor MADR, randamentul la hectar în 2010 a fost de 2.778 kg, în timp ce estimările iniţiale erau de 3.221 kg.
Producţia medie de grâu obţinută de societăţile comerciale, respectiv de marii cultivatori de grâu din sudul ţării, a fost între 3.300 - 3.500 kg/ha, dar în gospodăriile populaţiei recolta nu a depăşit 2.300 kg/ha.
Peste 30% din producţie, nu poate fi folosită în panificaţie
Faţă de anul trecut, recolta de grâu a României este mai mare în 2010 cu 9,62% (499.532 tone), în condiţiile în care suprafaţa recoltată anul acesta a fost de 2,048 milioane ha, iar în 2009 de 2,202 milioane ha.
Potrivit datelor MADR, mai mult de 3,38 milioane tone de grâu din recolta lui 2010 sunt depozitate deja în unităţi specializate, iar 2,161 milioane tone se află în gospodăriile populaţiei.
La ora actuală, se fac determinări la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA) pentru a vedea calitatea grâului recoltat în 2010, întrucât din informaţiile furnizate de producătorii agricoli, mai mult de 30 la sută din recoltă nu poate fi folosită în panificaţie.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Peste 30% din producţie, nu poate fi folosită în panificaţie
Faţă de anul trecut, recolta de grâu a României este mai mare în 2010 cu 9,62% (499.532 tone), în condiţiile în care suprafaţa recoltată anul acesta a fost de 2,048 milioane ha, iar în 2009 de 2,202 milioane ha.
Potrivit datelor MADR, mai mult de 3,38 milioane tone de grâu din recolta lui 2010 sunt depozitate deja în unităţi specializate, iar 2,161 milioane tone se află în gospodăriile populaţiei.
La ora actuală, se fac determinări la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA) pentru a vedea calitatea grâului recoltat în 2010, întrucât din informaţiile furnizate de producătorii agricoli, mai mult de 30 la sută din recoltă nu poate fi folosită în panificaţie.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News