Exclusiv
Publicat in: Stiri
65 de copii ai angajaţilor Smithfield Prod şi 45 de copii ai angajaţilor Agroalim, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, au participat recent la o serie de activităţi de informare cu privire la protecţia mediului şi reciclarea deşeurilor, în cadrul programului „Lumea ta? Curată!” sprijinit de cele două companii.
Programul s-a finalizat cu un concurs de compuneri şi obiecte decorative realizate din materiale reciclabile. Câştigătorii concursului vor fi desemnaţi şi premiaţi, în urma jurizării celor 19 lucrări înscrise din partea Smithfield Prod şi a celor 12 lucrări, din partea Agroalim – iar la sediul celor doua companii s-au organizat expoziţii cu lucrările copiilor.

Programul „Lumea ta? Curată!”, implementat la nivel local de companiile Smithfield Prod în Timişoara şi de către Agroalim în filialele din Bucureşti/Buftea, Baia Mare, Brăila, Braşov, Cluj şi Constanţa urmăreşte să îi familiarizeze pe copii cu aspecte legate de protecţia mediului înconjurător şi de reciclarea deşeurilor prin intermediul cărţilor, pliantelor şi afişelor despre mediu şi colectarea selectivă a deşeurilor puse la dispoziţie de către companiile participante în acest program.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h

„Responsabilitatea este un lucru care se învaţă. De aceea suntem fericiţi să le putem oferi copiilor angajaţilor noştri la această vârstă şansa de a fi informaţi şi de a avea un comportament responsabil faţă de mediul înconjurător”, a declarat Cristina Berneanu, PR Manager Smithfield Prod şi Agroalim.

Programul sprijinit de Smithfield Prod şi Agroalim face parte din iniţiativa naţională „Lumea ta? Curată!” iniţiată de Fundaţia PRAIS, cu sprijinul Ministerului Mediului şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, având ca obiectiv dezvoltarea unui comportament civic-responsabil al tinerei generaţii, promovând metodologii moderne de învăţare a elevilor.

Smithfield Prod este cel mai mare abator din România cu o capacitate de 600 de capete pe oră, fiind situat pe locaţia fostului COMTIM, în judeţul Timiş. Valorile Smithfield Prod sunt siguranţa alimentară, responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, înţelegerea specificului local şi sprijinul comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea, dezvoltarea continuă a tehnologiilor folosite şi crearea unui mediu de lucru plăcut angajaţilor. Smithfield Prod este o companie certificată ISO 14001:2004 Sistemul de Management al Mediului şi ISO 22000: 2005 Sistemul de Management al Siguranţei Alimentare.

Agroalim Distribution oferă o gamă complexă de produse congelate, refrigerate şi ambientale. Agroalim are o reţea de distribuţie cu acoperire optimă pe tot teritoriul României, fiind prezentă în principalele oraşe ale ţării prin cele 10 filiale ale sale: Buftea, Bacău, Baia-Mare, Braşov, Brăila, Constanţa; Cluj, Iasi; Piteşti; Timişoara, Tulcea. Distribuţia companiei Agroalim este susţinută de reţeaua de 9 depozite proprii, incluse într-un proces continuu de modernizare, pentru a le menţine la standardul pieţei româneşti şi celui din Uniunea Europeană şi nu în ultimul rând, cu reglementările legale în vigoare.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

MADR a schimbat Ordonanta privind agroalimentele ecologice
MADR a schimbat Ordonanta privind agroalimentele ecologice
Conform noutatilor introduse in OUG nr. 34/200, acum vor fi lamurite mai multe aspecte esentiale....
BNR: Romania, vulnerabila la capitolul comert agroalimentar
BNR: Romania, vulnerabila la capitolul comert agroalimentar
"Incepand cu anul 2015, soldul contului curent al Romaniei s-a deteriorat gradual de la...
ANSVSA a aplicat amenzi record in noiembrie pentru industria agroalimentara
ANSVSA a aplicat amenzi record in noiembrie pentru industria agroalimentara
Actiunile de verificare au vizat aspecte privind respectarea de catre operatorii alimentari a...
Romania, deficit urias in comertul cu produse agroalimentare
Romania, deficit urias in comertul cu produse agroalimentare
Vestea este, insa, cat de cat buna! Fata de anul trecut ne-am mai revenit!   Pe...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton