Absenţa legii holdingului în România a făcut ca patronii Cris-Tim să recurgă la o procedură la care, se pare, apelează tot mai mulţi oameni de afaceri români în ultima vreme, în încercarea de a simplifica relaţiile dintre firmele proprii. Proprietarii Cris-Tim sunt Radu şi Cristina Timiş, iar grupul creat de ei include cinci firme. Cei doi au înfiinţat o companie în Cipru, Rangeglow Limited, societate care a preluat peste 99% dintre acţiunile Recunoştinţa Prodcom Impex (înregistrată la Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, zonă defavorizată până în 2009) şi Cristim 2 Prod Com - două dintre principalele entităţi ale grupului.
“Am recurs la acest procedeu, deoarece, în România, nu este recunoscută legea holdingului, iar un grup de firme cum este Cris-Tim are de pătimit, cel puţin pe partea de impozite. În acest fel, dacă vreau să investesc în una dintre firmele din grup, atunci nu mai sunt nevoit să plătesc o mie de impozite”, a declarat pentru Business Standard Radu Timiş, preşedintele grupului Cris-Tim. Potrivit acestuia, în momentul de faţă, nu există niciun beneficiu pentru cei care operează grupuri de firme în România.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
“Am recurs la acest procedeu, deoarece, în România, nu este recunoscută legea holdingului, iar un grup de firme cum este Cris-Tim are de pătimit, cel puţin pe partea de impozite. În acest fel, dacă vreau să investesc în una dintre firmele din grup, atunci nu mai sunt nevoit să plătesc o mie de impozite”, a declarat pentru Business Standard Radu Timiş, preşedintele grupului Cris-Tim. Potrivit acestuia, în momentul de faţă, nu există niciun beneficiu pentru cei care operează grupuri de firme în România.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








