Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Targul Eco la Muzeul Satului, in acest weekend
Mîine şi duminică, începînd cu ora 10:00, Jurnalul National va asteapta la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” să degustaţi şi să cumpăraţi mîncare sănătoasă, ecologică, de la Tîrgul Eco.
În plus, duminică veţi avea ocazia să petreceţi cu ansamblurile Luncaviţa şi Gura Vrancei şi să descoperiţi vechi tradiţii legate de culesul strugurilor la sărbătoarea Cîrstovul Viilor.
Tîrgul Eco începe mîine! Două zile în care organizatorii si-au propus să aduca pe mesele bucurestenilor mîncare sănătoasă, fără pesticide, organisme modificate genetic, antibiotice, E-uri şi alte substanţe chimice de sinteză ce pot pune în pericol sănătatea. Două zile în care veţi avea ocazia să degustaţi, să cumpăraţi, dar şi să aflaţi direct de la producători tainele agriculturii fără chimicale şi beneficiile hranei mai “curate” asupra organismului uman, dar şi asupra mediului înconjurător.
La Tîrgul Eco, organizat de Jurnalul Naţional cu sprijinul Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi al Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică “Bio România”, vor participa 15 producători, comercianţi şi importatori. Gospodarii bio din zona Sibiului, reuniţi în Cooperativa Biocoop, vor aduce legume proaspete, brînzeturi de vacă, bivoliţă sau capră, miere, gemuri, pîine şi ceaiuri.
La Tîrgul Eco vor fi prezenţi producătorii de miere Apidava din Blaj, Tremot Dobre şi Fiii din Băicoi şi Szasz Iliyes din Corund, Ecolife Bio va veni cu legume de sezon proaspăt culese, iar Ecoland cu paste făinoase şi vin. Farmacia Naturii din Bacău şi Natura Biertan vor aduce ceaiuri şi produse din plante medicinale, în timp ce Asociaţia Valea Asăului din judeţul Bacău va aduce brînzeturi şi lactate de vacă. Naturalia şi Shalom Bio Food vor veni cu pîine proaspătă şi alte produse de panificaţie.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
La tîrg vor fi şi delicatese: melci şi preparate din carne de melc de la Escar Prod. Nu vor lipsi magazinele bio Leacul şi Pukka Food. Leacul va fi reprezentat de firma Radix, care va veni cu paste făinoase şi cereale din grîu integral şi din spelta de la Petras Bio, sucuri de legume şi fructe Biotta, fructe uscate, fulgi de cereale, grîu – comun şi spelta – grişat, hrişcă, linte, mălai, orez, năut, soia cuburi şi alte produse marca Solaris Bio. Pukka Food va veni cu dulceţuri, conserve de legume, cereale, dulciuri şi alte produse certificate bio, importate direct din Germania şi Marea Britanie.
Şi importatorul şi distribuitorul Natura Land va fi prezent cu o gamă largă de produse ecologice, din care nu vor lipsi laptele de orez şi de soia, deserturile din soia, siropul de arţar, făină şi paste făinoase, diverse dulciuri.
Autor:
Dragos Serban
Newsletter gratuit
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News