Comunica experienta
AgroRomania.ro


Email Facebook
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Valeriu Tabără: România deţine la ora actuală suficiente stocuri de produse agroalimentare


România deţine la ora actuală suficiente stocuri de produse agroalimentare, care pot satisface fără probleme cerinţele populaţiei, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Valeriu Tabără.
"În România sunt suficiente stocuri de produse agroalimentare, mergând de la cele vegetale şi ajungând la cele din carne, stocuri care pot satisface fără probleme cerinţele populaţiei. Nu cred că în această perioadă este nevoie de vreo intervenţie în piaţă", a spus Tabără.

Acesta a precizat că, în ciuda datelor contradictorii apărute în piaţa în ceea ce priveşte stocurile de grâu, "este cert că încă există grâu pe piaţă".
"Cred că intervenţia la grâu poate fi posibilă, dar nu la această dată, pentru că există şi posibilitatea importului, piaţa este liberă. Nu putem interveni în privinţa importului sau exportului aşa cum şi-ar dori unii pentru că suntem în piaţa comună", a explicat şeful de la Agricultură.

Potrivit acestuia, la ora actuală au fost solicitări de intervenţie şi la nivelul UE, în sectorul porcin, care a cerut o reducere a taxelor vamale pentru importurile de cereale din emisfera sudică şi din afara UE, decizie care s-ar putea lua în Consiliul de Miniştri din data de 22 februarie de la Bruxelles.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h


Tabără a mai adăugat că în România există la ora actuală stocuri la carnea de pasăre, la fructe, cu posibilităţi mari de export.
"De asemenea, există oferte de a face contracte de export cu producătorii români, pe o perioadă de 10 ani, pentru materie primă, fie produse de ulei, floarea soarelui sau rapiţă. Eu zic că acesta este un lucru bun pentru că deţinerea unei capacităţi de export înseamnă asigurarea pieţei interne şi intrarea în normalitatea de comerţ'', a subliniat oficialul MADR.

În ceea ce priveşte creşterea stocurilor de alimente în România, Tabără consideră că ceea ce deţinem acum sunt angajamente din tratatul de aderare.
"Stocul intangibil de grâu al Românei este de 300.000 de tone. Pe de o parte, eu cred însă că la grâu ar trebui să fie mai mare, undeva la un milion, 1,2 milioane tone, pentru că o astfel de cantitate te poate ajuta în foarte multe situaţii. Pe pe de altă parte, nu cred că este nevoie să facem stocuri foarte mari, ci ar trebui să ne organizăm mai bine parteneriatele. Cei care fac pâinea în mod sigur trebuie să aibă silozuri, să aibă stocuri tampon, la fel şi fermele de animale trebuie să-şi asigure produsele prin stocuri tampon, precum şi asociaţiile profesionale să-şi asigure aceste sisteme de stocuri. Stocurile ajută foarte mult la dezvoltarea pieţei şi la consolidarea parteneriatelor", a subliniat şeful de la Agricultură.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a anunţat la îneputul lunii că preţurile alimentelor pe plan mondial au ajuns în ianuarie la un nivel record.

Pentru a şaptea lună consecutiv, indicele lunar al FAO, care măsoară modificările de preţ ale unui coş de produse, inclusiv cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr, a înregistrat luna trecută o valoare record de 230,7 puncte, faţă de 223,1 puncte în decembrie 2010. Este cel mai ridicat nivel de la publicarea acestui indice în 1990, depăşind valoarea record de 224,1 înregistrată în iunie 2008, care a provocat revolte în unele state, din cauza preţului ridicat al alimentelor.
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".



Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".


Articole recomandate

Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
 
 

Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016