Cei patru arbori tăiaţi pe malul Someşului au fost defrişaţi de Direcţia Apelor Someş-Tisa. Reprezentanţii instituţiei au explicat că e vorba de intervenţii necesare pentru a evita blocarea cursului apei sau pentru protejarea lucrărilor hidrotehnice.
După şedinţa de joi a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, arhitectul Eugen Pănescu a atenţionat asupra tăierii unor arbori în zona Parcului Feroviarilor din Cluj-Napoca.
“Sper ca investigaţiile să dezvăluie sursa maltratării fondului plantat şi a situaţiei deplorabile în care se găseşte al doilea parc al Clujului pe singura porţiune de mal central al Someşului care mai păstrează caracterul natural”, spunea Pănescu. Conducerea Gărzii de Mediu a transmis că, după verificările în teren, s-a constatat că cei patru copaci nu intră în aria Parcului Feroviarilor.
“Am trimis oameni la faţa locului, care au constatat că nu au fost defrişaţi copaci din parc. Este vorba de tăieri în albia minoră a râului Someş, efectuate de Direcţia Apelor Someş-Tisa ca parte a proiectului de amenajare a cursului râului”, a menţionat Viorel Pleşa, director coordonator adjunct Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Cluj.
Citeste mai mult in Ziua de Cluj.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
“Am trimis oameni la faţa locului, care au constatat că nu au fost defrişaţi copaci din parc. Este vorba de tăieri în albia minoră a râului Someş, efectuate de Direcţia Apelor Someş-Tisa ca parte a proiectului de amenajare a cursului râului”, a menţionat Viorel Pleşa, director coordonator adjunct Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Cluj.
Citeste mai mult in Ziua de Cluj.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News